Dan Constantin (Jurnalul National): Incompetenta criminala

Operatiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni a fost un esec.
Verdictul anuntat de premierul Ponta fusese deja pus de milioanele de romani care au urmarit, la inceput cu speranta, apoi cu infrigurare si in final cu revolta si mai ales cu ingrijorare impleticeala autoritatilor implicate.
Rateul localizarii epavei si imposibilitatea ghidarii salvatorilor spre tinta operatiunii au fost cauzele principale care au dus la pierderea de vieti omenesti. Incompetenta a devenit in acest caz criminala. STS si ROMATSA, doua institutii cu regim militarizat si cu independenta de "stat in stat", sunt principalii responsabili ai ratarii operatiunii.
Tapinarii, padurarii, salvamontistii, motii din Horea s-au aratat a fi mult mai utili decat "specialistii" platiti regeste si instalati pe "vecie" in functii in care, iata, produc tragedii. Secretarul de stat de la Interne, Chiper, cocotat de PNL intr-o raspundere de care s-a dovedit incapabil, si-a pierdut "loja de aur". La fel Francu si Donciu, capii de la ROMATSA, iar generalul "urechilor lungi" de la STS, Opris, asteapta sa fie "sacrificat" de Basescu.
Se incheie cu aceste demiteri, "curatenia" din sistemul de interventii in caz de catastrofe? Sanctiunile administrative nu sunt suficiente; aici s-au pierdut vieti omenesti. Parchetul General are motive sa investigheze cauzele incapacitatii de interventie, raspunerile penale grele ale functionarilor statului aflati pe traseul tragediei.