CRISTIAN GEAMBASU: Iordanescu. Nea Puiu, nu generalul

Revenirea in fotbal a fostului selectioner poate fi utila in masura in care nu este o directiva de partid

Domnul general Anghel Iordanescu s-a prezentat la post in data de 6 ianuarie. Din garnizoana FRF lipsea insusi comandantul suprem, Mircea Sandu. In lipsa acestuia, raportul la general a fost dat de eternul adjunct Adalbert Kassai. La scurta intalnire de analiza strategica au participat si alti membri ai actualului si viitorului Stat Major al federatiei. Bogdan Stelea, reprezentantul Fortelor Aeriene de Tineret, si Dumitru Mihalache, "Meche", specializat pe probleme terestre, de intendenta si protocol. Intalnirea a fost un schimb rodnic de idei, de la care a lipsit din pacate strategul-sef, Victor Piturca. Adica viitorul subordonat al generalului.
Tot din pacate, gluma cu ierarhiile militare nu tine atunci cand vorbim despre viitorul echipei nationale de fotbal a Romaniei. Desi, sustin surse avizate, aparitia in peisaj a lui Iordanescu are legatura cu alt general de vaza al patriei, Gabriel Oprea, sa traiti! Asa se face ca reintegrarea in fotbal a selectionerului cu cele mai bune rezultate se petrece pe fondul viitoarelor alegeri de la FRF, un act cat se poate de democratic si de nemilitar. Numit in functia de director tehnic de Mircea Sandu, Iordanescu nu este parte a proiectului Gica Popescu. Asta merita tinut minte mai ales pentru proxima relatie care va exista intre echipa care va conduce peste cateva luni FRF si omul desemnat sa incerce iesirea din criza a institutiei care tocmai a ratat calificarea la Mondialul din Brazilia.
Cat a stat pe margine, aflat undeva intre vagi proiecte politico-imobiliare, Anghel Iordanescu a judecat lucid si cu un nebanuit spirit critic starea fotbalului nostru. Uneori si cu o ironie de care-l credeam strain. Detasat de obligatiile si de constrangerile postului de selectioner, nea Puiu a fost un observator de finete al starii nationalei si al echipei lui de suflet, Steaua. Cu riscul asumat de a intra in tot soiul de clinciuri cu personaje la moda si inevitabil mai tinere. Schimburile de replici cu Laurentiu Reghecampf merita antologate, fiindca reflecta in modul cel mai natural cu putinta conflictul intre generatii. Reghe, prezentul cu viitor, nea Puiu, trecutul care se hraneste din amintiri si din resentimente.
Cred ca fotbalul nostru mai are nevoie de Iordanescu. Nu de generalul Iordanescu impus de generalul Oprea, ci de omul competent, cu ochi la jucatori, bun tactician si, indraznesc sa o spun, atent la schimbarile din fotbalul contemporan. In orice caz, mai atent si mai la curent decit Victor Piturca. Nu avem o cultura care sa stie a valorifica experienta oamenilor trecuti prin viata. Nu e o pledoarie pentru batranete, dar punem pripit etichete: batran-expirat, tanar-de perspectiva. Batran-obosit, tanar-energic, batran-Mos Teaca, tanar-la moda. Si tot asa. Mi-ar placea ca dorinta lui Iordanescu de a urni lucrurile la nationala sa fie exact asa cum pare. Reala, sincera. Cred ca Gica Popescu insusi are nevoie de un om cu echilibrul lui Iordanescu. Ar mai fi nevoie acolo de neodihna lui Lucescu, de meticulozitatea lui Boloni, de detasarea binefacatoare a lui nea Imi Ienei. Vedeti, numai batrani!

Sursa: blogsport.gsp.ro