Jurnalul National : Romania - Turcia: 0-2. Ne ducem la Rio, dar in vacanta!

Bisnitarii ce foiau in jurul stadionului chiar ajunsesera sa creada ca romanii sunt ori extrem de chibzuiti cu cheltuielile, ori chiar nu-si pot permite sa cumpere doua bilete la meci intr-un interval de cateva zile. Au avut noroc cu apelurile Federatiei, care a urnit mai intai mana suporterilor catre portofele si mai apoi picioarele lor catre Arena Nationala, si fara sa-si fi consumat toata euforia nascuta de victoria din meciul cu Ungaria, oamenii sperau intr-un deznodamant identic, cu la fel de multe conotatii istorice.

Si pana la un moment dat, totul parea la fel: acelasi stadion, aceeasi ambianta exuberanta, aceleasi fluieraturi la imnul oaspetilor si chiar si aceeasi interceptie a lui Marica. Eram gata sa ne stuchim in san, ca sa verificam daca nu cumva suntem personaje in clasicul genului, Ziua Cartitei.
Pana la un moment dat...
Apoi au urmat diferentierile. Balonul era parca mai rotund si se lipea mai bine de ghetele turcilor, care nu erau sigur unguri, echipa noastra avea picioare, dar mai putin infipte pe teren, si nu din cauza crampoanelor, ci a presiunii puse de jucatorii adversi.

Chiriches a oferit primele emotii. Cu dezinvoltura baiatului plecat de la tarisoara noastra taman la capitala Imperiului Britanic, "the Vladiator" a iesit in fata portitei, infatuat de patima superioritatii, si a incercat sa urce cu mingea la picior. Turcii nu s-au opus, insa doar in ceea ce-l priveste, el putea sa urce, mingea, nu, si doar o interventie a lui Tatarusanu a scapat tabela de marcaj de modificare in minutul 10.

Din palpitatiile pericolului, ne-au venit altele, date de o emotie pozitiva de aceasta data. Tanase a lobat un balon spre poarta lui Volkan, portarul turcilor care bantuia prin propriul careu, departe de locul in care l-ar fi cerut jocul. Mana hazardul a fost pusa in capul unui fundas turc, care a intervenit pe traiectoria mingii si a respins-o, culme, in transversala. Faza la care putem invoca ghinionul, asa cum o facem de multe ori, ca sa nu dam piept cu adevaratele cauze ale esecului.

Goian si Chiriches au fost feliile sandwich-ului intre care a intrat Ilmaz, niciuna destul de dura pentru a-l impiedica pe turc sa loveasca cu capul balonul. Tatarusanu a facut tot ce-a tinut de el, un plonjon, dar n-a reusit sa intervina din nou din rolul de salvator. Rezultatul, 1-0 pentru turci, in minutul 22.
Si din minutul 22, turcii, dupa ce au fost incoronati stapanii terenului, au incercat sa devina si cei ai timpului. Orice moment de repunere a jocului a fost prelungit la maxim, apropiind pe secundar sfarsitul partidei, care era deja previzibil.

Bogdan Stancu, intr-unul din rarele momente in se putea afirma cu mana pe inima ca este prezent pe teren, cauzele acestei prezente fiind cunoscute doar selectionerului, i-a surprins chiar si pe turci, care-l uitasera si ei, si a trimis balonul cu capul in poarta, din pacate, si din ofsaid.
Adi Popa a trimis in bara. Dorin Goian a trimis in Volkan, marile noastre ratari. Totusi, cea mai mare ratare a fost absenta lui Bourceanu din teren, jucatorul cel mai complet la ora actuala din fotbalul romanesc. Bineinteles, si incapacitatea antrenorului de a suplini aceasta absenta. Bourceanu ar fi fost si Mama lui si Stefan cel Mare, si chiar si cu gol primit, ar fi fost luptatorul artagos de care aveam nevoie la mijlocul terenului, pentru a spera la un rezultat favorabil.

Turcii au fost periculosi pentru echipa noastra chiar si cand nu-si doreau acest lucru, "Imparatul", Terim, i-a asezat perfect in teren si urcarile lor in atac, combinative si in viteza, agresive, au lasat fara suflu echipa noastra.
Acest joc ne-a adus cu picioarele pe pamant, si in victoria de la Istanbul din fata Turciei nu am avut rolul principal, ci doar am fost figuranti, ca-n distributiile internationale, caii nostri, calaretii lor. Turcii nu aveau cum sa nu castige meciul, chiar daca am fi reusit egalarea, si chiar in prelungirile partidei. Pentru ca stiu fotbal, stiu ce vor si lupta pana la capat.
Daca era roman si microbist, Irving Stone, ar fi scris pe dos, adica "De la extaz la agonie", si nu i-ar fi trebuit decat patru zile, de la meciul cu Ungaria la cel cu Turcia, ca de la bal, la spital.

Piti, alea jacta est! Mergem in Brazilia, doar in vacanta, fireste!
Daca fotbalul romanesc va merge din nou pe caile lui, invechite, si tehnic si tactic, dar mai ales supus unor diferite influente, nici EURO 2016 nu pupam, desi se mareste numarul echipelor participante, in cel mai optimist scenariu, vom mai fi la startul unei competiții majore doar atunci cand o vom organiza. Punct!

P. S. In comentariile lor, unii "oameni" de fotbal s-au artat opariti de faptul ca la finalul partidei s-a strigat "Demisia!". Fotbalul nu e jucaria lor, ci a gloatei, aia inimoasa dar proasta, care a rupt din buzunare banii pentru inca un stadion plin, si in fata careia cei de pe teren, de pe banca si din birouri ar trebui sa se plece, pentru ca cei din gloata dau viata fotbalului, ei mai traiesc pasiunea.