GSP.ro : Romania a pierdut si ultimul meci de la Euro 2012, 23-25 cu Germania

Echipa nationala de handbal feminin a Romaniei a fost invinsa, joi, la Novi Sad, de reprezentativa Germaniei, cu scorul de 25-23 (16-9), in ultimul meci din grupa principala II a Campionatului Europeam din Serbia si a ratat si ultima sansa de a juca pentru locurile 5-6.
Meciul cu Germania, ultima sansa a Romaniei de a termina in primele sase echipe din Europa, a inceput intr-o sala dezolant de goala, in care se aflau si citiva fani romani, indeajuns de curajosi sa lupte cu intemperiile, dar si cu dezamagirea ratarii cursei spre medalii, pentru a ajunge la Novi Sad. Germania a deschis "balul", prin Steinbach, Romania a ratat doua atacuri consecutive, iar Hubinger a marit la 2-0 (min. 3). Antrenorul Tadici s-a enervat si a schimbat-o rapid pe portarul Tolnai, cu Ungureanu.
Au urmat insa alte trei atacuri ratate de tricolore, primul gol fiind marcat de Romania in minutul 6, de Stanca. Bradeanu a ratat egalarea in minutul 10, cu aruncare peste poarta de la 7 metri, iar Hubinger a dus scorul la 4-2 in atacul urmator. Romania nu a gasit solutii in ofensiva, meciul a continuat cu Germania aparandu-se solid si marcind nonsalant, in timp ce echipa noastra nu a facut altceva decat sa alerge dupa egalare, 6-3 (min. 14) si 9-5 (min. 17). La time-out-ul cerut obligatoriu din cauza jocului slab, antrenorul Tadici a spus: "Haideti sa dam pe spatiul portii! Nu se mai poate asa". Nu a folosit, Germania s-a dus la 11-5 (min. 21) si 14-8 (min. 27), iar pana la pauza jocul tricolorelor nu a mai adus vreo satisfactie, 16-9.
Repriza secunda a fost tot la discretia adversarei, chiar daca Romania a facut efoturi sa reduca din handicap, 18-10 (min. 36), 18-14 (min 40). Ghinioanele s-au tinut lant de echipa tricolora, Tacalie fiind eliminata cu cartonas rosu direct in minutul 40. Din acel moment, parca s-a rupt totul, desi Romania s-a luptat cat a putut pentru fiecare minge, 21-15 (min. 44), 22-18 (min. 51), 24-21 (min. 57).
Germania a cistigat pe merit un meci decisiv pentru ambele echipe in lupta pentru locul trei, pozitie care va fi decisa dupa ultimul meci de joi, dintre Ungaria si Rusia.
Marcatoare: Germania - Steinbach 8 goluri, Wohlbold 3, Zapf 3, Muller 3, Hubinger 3, Nadgornaja 2, Augsburg 1, Loerper 1, Geschke 1; Romania - Vadineanu 7 goluri, Nechita 7, Geiger 4, Curea 1, Stanca 1, Bradeanu 1, Neagu 1, Pintea 1. Romania a incheiat participarea la CE din Serbia joi, cu urmatoarele rezultate: 21-21 cu Rusia, 22-19 cu Islanda si 20-23 cu Muntenegru (grupa preliminara D), 31-26 cu Spania, 19-25 cu Ungaria si 23-25 cu Germania (grupa principala II).

Sursa: Mediafax