Componentii echipei CFR Cluj au primit trofeul Ligii I din partea LPF in cadrul unei festivitati care a avut loc, duminica seara, la stadionul "Dr. Constantin Radulescu", la finalul ultimului meci al sezonului, cu Steaua, scor 1-1. Echipa ardeleana a obtinut al treilea titlu de campioana a Romaniei din istorie, dupa cele castigate la sfarsitul sezoanelor 2007/2008 si 2009/2010, sub conducerea tehnica a lui Ioan Andone,
respectiv Andrea Mandorlini. In palmaresul clujenilor mai figureaza trei Cupe ale Romaniei, in 2008, 2009 si 2010 si Supercupa Romaniei in 2009 si 2010. CFR Cluj a inceput campionatul avandu-l ca antrenor pe portughezul Jorge Costa, dar acesta a fost inlocuit, la inceputul lunii aprilie, cu Ioan Andone. Au retrogradat formatiile CS Mioveni, Sportul Studentesc, Vointa Sibiu si FCM Targu Mures.