Liga secunda programeaza astazi, de la ora 17.00, etapa a 23-a, intermediara, care se anunta extrem de dificila pentru formatiile oltene.
Capul de afis al rundei este meciul de pe "Municipalul" din Severin, unde Gaz Metan intalneste liderul la zi al clasamentului, Gloria Bistrita. Misiunea oltenilor se anunta foarte grea, tinand cont de faptul ca ardelenii nu au cunoscut decat o singura infrangere, avand un parcurs de invidiat. Cu toate acestea, optimismul este prezent in tabara gazarilor, antrenorul Marian Bondrea sperand intr-un rezultat pozitiv, care sa-i apropie de indeplinirea obiectivului, in speta locul trei. "E clar ca va fi un meci greu, chiar daca jucam pe teren propriu. Bistrita este liderul autoritar, n-a avut sincope deloc, are jucatori cu experienta, dar pornim cu sanse egale si sper sa obtinem un rezultat bun, care sa ne mentina in cursa pentru locul trei. Baietii sunt constienti de importanta acestei confruntari, de punctele puse in joc si sunt dornici sa faca o partida buna, sa castige si sa razbune, totodata, si rezultatul din tur. Moralul lor este bun si datorita victoriei clare, obtinute in deplasare, la Alba Iulia, iar toate acestea ma determina sa privesc cu optimism acest meci", a spus "Profesorul", pentru GdS. "La acest meci revine si Milan Mitic, care si-a ispasit suspendarea, dar nu vom putea conta pe Trifu, Mitroi si Cosic, toti accidentati, iar asta nu este tocmai bine, pentru ca va trebui sa apelez la jucatori tineri, cu mai putina experienta. Cred ca suntem singura echipa din serie care in ultimul timp a folosit mai multi jucatori tineri decat impune FRF. Este un lucru bun daca gandesti in perspectiva, dar noua ne trebuie rezultate acum... Sper ca lucrurile sa iasa bine", a completat Marian Bondrea.

ALRO, FC Olt si CSM Valcea au deplasari dificile

Celelalte trei formatii oltene isi disputa meciurile rundei pe teren strain. ALRO Slatina isi joaca practic obiectivul in aceasta zi, urmand sa o intalneasca pe una dintre echipele cu sanse mari la ocuparea locului trei, Chindia Targoviste. "Mergem sa castigam, nu avem alta varianta. Doamne fereste de un rezultat negativ, pentru ca ne-ar scoate din lupta pentru locul trei! Venim dupa doua rezultate mai putin faste, iar baietii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa fie mai atenti si sa nu se mai joace cu ocaziile. Atacantii trebuie sa-si faca datoria. Nu avem nici o absenta in lot, s-au pregatit bine, am studiat impreuna jocul adversarilor, deci stim ce ne asteapta acolo si totul depinde de noi. Chindia este o formatie buna, dar noi trebuie sa castigam", a declarat "secundul" aluministilor, George Bita, pentru GdS.
Cu "cutitul la os" joaca FC Olt Slatina, trupa lui Dan Oprescu avand obiectivul clar de a nu pierde in deplasarea de la Oradea, Luceafarul aratand chiar pe malul Oltului, sambata trecuta, cu ALRO, ca formeaza o echipa redutabila. "Mergem la Oradea sa jucam, Luceafarul este o echipa bine asezata in teren, cu cativa fotbalisti cu experienta care isi pot spune cuvantul, dar noi vom face tot posibilul sa aducem puncte", a declarat capitanul Alin Pavel, pentru gazetanoua.ro.
Tot pentru evitarea retrogradarii va conta si meciul de la Pitesti, unde CSM Valcea o va intalni pe FC Arges, o formatie "tacuta", dar care sta foarte bine in clasament si poate prinde locul trei, ce duce la finalul campionatului in Liga I.