Energia a castigat, asa cum era de asteptat, pe terenul ultimei clasate, Poli Iasi, scor 97-55 (28-16, 29-15, 25-14, 15-10), si a incheiat sezonul regulat al diviziei A de baschet masculin pe locul 8, cu un bilant de 16 victorii si 12 infrangeri. Jocul de la Iasi nu a avut istoric, gorjenii conducand chiar si cu 42 de puncte. Tehnicianul Slobodan Nikolic a rulat tot lotul, iar pe final si-a menajat jucatorii de baza, incheind partida cu rezervele Bratoloveanu, Alionescu, Gliga si Deconescu pe teren. Surprinzatoare, in sensul negativ, sunt procentajele lui Rajko Kljajevic, care in 18 minute petrecute pe teren nu a aruncat niciodata la cos, pivotul sarb contribuind doar cu 2 recuperari defensive si o pasa decisiva. Cel mai bun om al meciului s-a dovedit fostul component al echipei din Iasi, Brice Kabengele, 21 de puncte, 5 recuperari, 3 pase decisive, pentru un coeficient de 40 la eficienta.

A doua oara in play-off

Gorjenii si-ar fi dorit BC Timisoara in play-off, insa vor avea parte de un adversar mult mai incomod, Gaz Metan Medias. Gruparea sibiana a incheiat sezonul regulat pe locul 1, la egalitate cu BC Timisoara, insa a beneficiat de avantaj in jocurile directe. Gaz Metan a castigat ambele dispute cu Energia din sezonul regulat, 104-91, la Medias, si 85-79, la Targu Jiu. Pentru Energia Rovinari este a doua participare in play-off, prima avand loc in sezonul de debut al echipei in divizia A, 2008-2009. Cu Theo Evans pe banca, Energia a infruntat atunci BC Elba Timisoara, banatenii calificandu-se in careul de asi cu scorul de 2-1, meciul decisiv avand nevoie de prelungiri. Iata si restul partidelor de pe tabloul principal: BC Timisoara - CSM Bucuresti, U Mobiltelco Cluj Napoca - BC Mures Targu Mures, Asesoft Ploiesti - CSM Oradea. Primul tur al play-off-ului se joaca dupa sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Poli Iasi - Energia Rovinari 55-97
Sala Sporturilor Iasi, spectatori 300.
Poli: Cobzaru (8 puncte), Popovici (5), Hurjui (11), Anghel, Nicolae (15), Dascalescu (2), Necsanu, Surugiu (3), Rotariu, Filip, Amarghioalei (7), Chidiu (4). Antrenor: Costel Moscalu.
Energia: Gliga (11 puncte), Alionescu (2), Bratoloveanu, Nikolic (9), Mocanu (6), Kabengele (21), Gutoaia (7), Steffel (17), Darby (11), Troupe (13), Kljajevic. Antrenor: Slobodan Nikolic.
Au arbitrat: A. Anica, S. Drugau, Dr. Nicolae.
Energia Rovinari va intalni Gaz Metan Medias in play-off. Primul meci este programat pe 11 aprilie, la Medias.