Divizionara secunda FC Olt a inceput de ieri-dimineata pregatirile pentru returul campionatului, sub comanda lui Dan Oprescu, la primul antrenament, desfasurat de dimineata la stadionul din Piatra Olt, aparand cateva nume noi fata de prima parte a campionatului. Este vorba despre Augustin Chirita (Victoria Branesti) si Flavius Cuedan (19 ani, din Arad), ambii urmand sa semneze cu gruparea alb-visinie in zilele urmatoare. Au mai fost sase jucatori sositi in probe, fiind vorba despre Paul Cocarascu, Norbert Polgar, Catalin Dinu, Anton Dumitru, Andrei Balseanu si Mihai Persinaru. "Urmeaza ca maine (astazi - n.r.) sa mai soseasca cativa jucatori cunoscuti", a spus Dan Oprescu. Doi dintre jucatorii la care a facut referire tehnicianul oltenilor sunt fundasii centrali Cosmin Crusoveanu si Paul Irimescu, de la Gaz Metan Severin, primul semnand aseara un contract valabil pentru un an si jumatate.
Lotul lui FC Olt a fost compus din: Bugiu, Bordea, Persinaru - portari; Bogdanovici, Polgar, Lengyel, Preda, Giurca, Bancu, A. Dumitru, Cocarascu, C. Dinu - fundasi; Hutanu, Corneanu, A. Pavel, Neacsu, An. David, Cuedan, A. Chirita, Valcica, Balseanu - mijlocasi; Burcea, Dragalina, Hallmen - atacanti. "Sper sa ne prezentam mai bine decat am facut-o in tur. In programul nostru din aceasta saptamana figureaza cate un antrenament pe zi, iar de saptamana viitoare - cate doua sedinte. Cantonamentul montan va avea loc in perioada 30 ianuarie - 11 februarie, insa nu ne-am hotarat unde, saptamana asta vom decide", a declarat, pentru GdS, tehnicianul Dan Oprescu.
FC Olt va sustine sambata primul meci de pregatire, in deplasare, in compania formatiei Atletic Bradu.