Deputatii au adoptat ieri Legea privind Agentia Nationala de Integritate (ANI), cu amendamentele Comisiei juridice, cu doua zile inainte de expirarea termenului de aprobare tacita in forma propusa de Guvern. Criticata de ministrul Justitiei, Monica Macovei, varianta Comisiei juridice prevede ca ANI sa controleze doar declaratiile de avere si nu averile.
Legea a fost adoptata cu 251 de voturi "pentru", 5 "impotriva" si o abtinere.
In forma adoptata de Camera, actul normativ prevede, in principal, ca Agentia Nationala de Integritate sa verifice declaratiile de avere si nu averile demnitarilor, cum era prevazut in forma Guvernului.
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat dupa vot ca PNL a votat "cu inima indoita si incarcatura in suflete" acest proiect de lege. El a explicat ca proiectul a fost modificat in Comisia juridica astfel incat ANI nu mai este o institutie puternica, dar ca deputatii PNL considera ca este necesara infiintarea acestei Agentii.
El si-a exprimat speranta ca varianta adoptata de Camera a proiectul de lege va fi modificata la Senat in sensul ca ANI sa primeasca mai multe competente, asa cum dorea Guvernul.
Deputatul PD Ioan Oltean a declarat ca si PD este nemultumit de forma finala a proiectului si ca spera in intelepciunea senatorilor. "Legea a fost golita de continut prin amendamentele aduse de Comisia juridica", a apreciat Oltean.

Coalitie conjuncturala

Deputatii PC, PRM, UDMR si PSD s-au exprimat, in schimb, in favoarea variantei adoptate de Camera. Petru Calian (PC) a spus ca forma actuala a legii este constitutionala, Florentina Jipa (PRM) a aratat ca votul este o mare victorie si ca ea promite ca atat timp cat va fi deputat nu va trece o "asemenea porcarie". Ea a spus ca nu exista bani pentru ANI si aceasta institutie nu exista in nicio tara.
Cristian Dumitrescu (PSD) a declarat ca PSD a votat pentru proiectul de lege deoarece nu putea risca sa promoveze o lege nedemocratica. Marton Arpad (UDMR) a spus ca si UDMR a votat pentru o lege buna, constitutionala si aplicabila. Proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere Senatului, care este Camera decizionala.

Proiect schimbat radical

Proiectul de lege initiat de Guvern a fost schimbat esential de Comisia juridica, deputatii UDMR si PC votand alaturi de cei ai PSD si PRM, iar cei ai PNL si PD preferand varianta ministrului Justitiei, Monica Macovei.
Comisia juridica a modificat proiectul Guvernului care propunea ca ANI sa controleze averile si sa verifice conflictele de interese si incompatibilitatile persoanelor cu demnitati publice.
Astfel, in varianta comisiei, ANI urma sa controleze doar "declaratiile de avere dobandita in perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor respective" si declaratiile de interese, renuntandu-se la controlul averilor si a incompatibilitatilor.