Administratia comunei doljene Farcas nu mai cunoaste linistea dupa scandalul izbucnit intre primarul Ilie Nemtaru si Sindicatul Administratiei Publice Dolj, condus de Ringo Damureanu, pe seama plecarii din sindicat a opt salariati ai Primariei Farcas. Indignat ca Damureanu si-a permis sa trimita comunicate presei si sa-l acuze de abuz in serviciu, Ilie Nemtaru i-a solicitat luni prin fax prefectului de Dolj sa-i trimita un control in propria gradina. "Pai, ce? Imi face Damureanu mie sesizari la prefectura? Am sesizat eu singur prefectura ca e un neica-nimeni Damureanu, care umbla prin treburile autoritatilor si e curios nevoie-mare, si l-am rugat pe domnul prefect sa-mi trimita Corpul de Control pe cap, ca sa se dumireasca o data pentru totdeauna acest Ringo ca noi suntem curati si ca eu sunt primar aici, nu el", a declarat Nemtaru. Edilul doljean mai are in proiect transmiterea unor depese catre toate primariile din judet, in care sa le arate functionarilor cum pot sa-si castige retroactiv drepturile salariale de care n-au beneficiat in 2004, si mai pune la cale un Armaghedon rural cu tinta Ringo Damureanu. Seful sindicatelor din administratie a declarat ca nu-si mai bate capul cu primarul "comunist" si ca adevarul va iesi la iveala pe baza probelor pe care le va aduna.