AmosNews: Alegerile americane de la sfarsitul lumii (Autor: Adrian SEVERIN)
Asa zisele alegeri din Romania sunt o simpla farsa democratica intr-un stat esuat. Un stat care, in cel mai bun caz, se indreapta spre dictatura, iar in cel mai rau caz dispare. (Proiectul dezmembrarii - nu insa pe baze etnice, ci geopolitice - este vechi, a fost incercat inclusiv recent si nu este abandonat.) Discutiile pe marginea acestor alegeri sunt pierdere de timp. Spre deosebire de acestea, alegerile americane sunt reale. Nu neaparat reale ca exercitiu democratic. Reale ca lupta pentru putere intr-un stat care inca mai are putere. Chiar daca nu mai au resurse spre a fi unicul jandarm mondial, ba nici chiar pentru a impune o pace locala, SUA vor ramane de-a lungul unei perioade greu de anticipat, cel mai puternic actor al lumii, in comparatie cu oricare alt protagonist regional sau global. De aceea, pentru romani ceea ce se petrece acum pe teatrul de lupta electorala transatlantic este mai important decat ceea ce se consuma la teatrul de marionete dambovitean.
1. Unii analisti romani (inclusiv aceia care au luat lumina exclusiv de la licuricii Noului Ierusalim) apreciaza ca avem de a face cu cele mai importante alegeri americane din perioada postbipolara. De ce? Pentru ca ordinea mondiala de sorginte occidentala - a se citi Pax americana - este in criza, universalismul sistemului de valori occidental - a se citi suprematia drepturilor individului fara identitate nationala - este contestat, Occidentul - a se citi lumea euro-atlantica - este scindat si IMPERIUL NECESAR - a se citi unipolarismul american - este in declin. Daca acest curs nu va fi oprit de catre viitorul presedinte al SUA, ceea ce urmeaza este SFÂRSITUL LUMII. O lume careia romanii nu au cum sa ii supravietuiasca intrucat ei si-au legat intreaga strategie de securitate nationala de suprematia mondiala a Americii si de parteneriatul special cu aceasta. Sunt de acord cu aceste observatii. Despre criza ordinii mondiale si sfarsitul lumii am vorbit si scris eu insumi inca de acum cativa ani. Am elaborat asemenea consideratii inclusiv ca invitat al BNR la sustinerea unui ciclu de conferinte, ulterior abandonat din teama ca va crea vulnerabilitati, probabil politice, gazdelor. In opinia mea, SFÂRSITUL LUMII nu va insemna doar stingerea ordinii americane, ci mai mult decat atat, disparitia unei lumi cladite cu incepere din secolul I, pe temeliile conceptiei iudeo-crestine. Crestinismul a aparut intr-o societate care isi pierduse sensul vietii si al istoriei, redand omenirii repere si sperante care s-au perpetuat inclusiv prin diferite epoci marcate de agnosticism si in pofida aparentelor create de discursul acestora. Pamantul promis de mantuitorul american gata sa ii recupereze pe pacatosi inclusiv prin arderea lor pe rugul razboiului, este expresia secularizata acestei gandiri. Ultima expresie. Absolutizarea ei reprezinta o deviere, responsabila de reactia fundamentalismului musulman si a altor fundamentalisme. Impreuna acestea pun capat unei civilizatii vechi de doua mii de ani, deplasand totodata centrul istoriei din Europa si Atlanticul de nord, undeva in Pacific. Dincolo de acest diagnostic, ma despart, insa, de opiniile analistilor la care ma refer. Actualele alegeri americane nu sunt solutia eventuala, ci produsul crizei - nationale si globale. O criza care este si o criza morala, o criza a democratiei si o criza a capitalismului (in primul rand neoconservator si neoliberal). In consecinta, de ele nu poate depinde salvarea ordinii muribunde, ci facilitarea trecerii la o noua ordine. Respectiv desavarsirea cat mai rapida a procesului istoric de disparitie a Pax americana si aducerea Americii in situatia de a fi parte la negocierile unei noi ordini care probabil va fi multipolara si multiculturala. Pentru ca viitoarea ordine politica a noii lumi culturale, sa rezerve un statut decent fostei Lumi Noi americane (probabil diferita de ceea ce numim astazi SUA), este important ca declinul si cauzele lui sa fie cat mai repede recunoscute. Fara acceptarea problemei corect definite si fara recunoasterea cauzelor ei, nimic nu se va rezolva, ci deznodamantul va fi mai lung si mai dureros. Cu cat mai repede America se va desparti de actualul sau statut si de actuala ei stare, aparate cu strasnicie de vechile sale retele birocratice, anchilozate si militarizate, asa zisul establishment, cu atat mai bine pentru ea si pentru lume. Anomaliile actualelor alegeri americane, astfel cum se vad de la o posta, exprima de fapt abaterea de la rutina a societatii americane care si-a pierdut visul si refuza perpetuarea vechiului sistem in care nu mai crede. Dupa cum bine s-a spus, in 2016 lupta politica nu se mai da intre Republicani si Democrati, ci intre popor si vechiul sistem de guvernare. Potrivit unei splendide metafore a dramaturgului elvetian Friederich Durrenmatt, ultimul imparat al Romei, Romulus cel Mare, in loc sa se ocupe de salvarea imperiului atacat de barbari, a preferat o activitate mult mai practica si mai utila muritorilor: cresterea gainilor. Aceasta nu era semnul nebuniei imparatului, ci dovada faptului ca el intelesese decizia implacabila a istoriei si in locul incercarii zadarnice de a i se opune, a preferat sa ii faciliteze aplicarea. Asa se explica popularitatea unor candidati excentrici, dupa standardele americane clasice, cum sunt Donald Trump - extremistul de dreapta, Bernie Sanders - extremistul de stanga, Hillary Clinton - prima Prima doamna prezidentiabila. Cu mentiunea ca cea din urma pare a fi cea mai apropiata de interesele establishmentului iar cel dintai cel mai departe de ele. (Oricum, cel putin pentru o vreme, establishmentul il va forja si calibra pe oricare dintre ei, caci sistemul a avut grija inca demult ca cel mai puternic om al lumii sa fie cel mai slab om al Districtului Columbia.)
2. Ce se intampla cu Romania in acest context?
In 1990, am fost ministru al reformei intr-o Romanie inca membra a Pactului de la Varsovia si a CAER. Guvernul de atunci a scos tara din aceste aliante facandu-o mai independenta dar mai singura si de aceea mai putin aparata. Occidentul euro-atlantic nu parea insa a ne ameninta securitatea. NATO promisese sa nu se extinda si UE insista ca doreste adancirea integrarii inainte de orice altceva. In acest timp Rusia, inca sovietica, sub conducerea lui Mihail Gorbaciov (cel despre care unii aveau sa spuna ca este agentul SUA, tot asa cum unii spun azi ca Donald Trump ar fi omul Moscovei) se retragea spre Est ca sa se asocieze cu… Vestul. 7 ani mai tarziu, in 1997, am fost ministrul de externe al unei Romanii neutre dar aflate in situatia inconfortabila de a se vedea tot mai inghesuita intre un Occident euro-atlantic in expansiune, care insa intentiona sa se opreasca pe Carpati, spre a lasa spatiu de manevra favoritului sau Boris Eltin, si o Rusie ale carei aspiratii la un nou statut de putere globala incepeau sa renasca. Solutia romaneasca a fost atunci constructia unor structuri de rezistenta regionala prin aliante bilaterale si trilaterale cu statele din Europa centrala, de est si de sud-est, stabilirea parteneriatului cu SUA in conditiile egalitatii suverane, si apropierea de aliantele euro-atlantice, pana la o integrare europeana pe baze federale. Abia peste inca 7 ani s-a decis ca Romania sa joace totul pe cartea americana. Aceea a fost si ea optiunea politica a unui stat inca suveran. Asa cum generalul Ion Antonescu hotarase in 1940 sa aseze Romania 100% pe Axa Berlin-Roma-Tokyo, ceea ce ulterior l-a obligat sa declare razboi SUA (desi marturisea ca in sufletul sau este alaturi de America in lupta cu Japonia), in 2004 Traian Basescu - fara a putea fi pus in nici un caz pe acelasi plan cu predecesorul sau - a asezat Romania 100% pe Axa Washington-Londra. Au trebuit sa treaca alti 5 ani pana cand, in 2009, acest parteneriat integral s-a transformat in protectorat. Dovada realitatii acestuia a fost oferita plenar in 2012, cand, potrivit unor analisti romani, interventia administratiei americane a dejucat o asa-zisa lovitura de stat initiata de partida pro-rusa din Romania, 7,4 milioane de romani actionand, deci, ca agenti ai Moscovei (sic!). Astazi, iata, unii se alarmeaza vazand ca Romania este total legata de autorul si garantul in declin al unei ordini care se prabuseste. Mai mult inca, acestia se tem ca americanii insisi ar putea intelege contextul istoric si, urmandu-i comandamentele, prin chiar votul lor ar decide sa renunte la ordinea muribuna, sa accepte astfel sfarsitul unei lumi si sa se salveze prin asocierea la efortul zidirii unei lumi noi care nu va mai fi dominata de ei. Romania ar putea deveni astfel un fel de ronin (samurai fara stapan) geopolitic. Aceste temeri, in parte justificate, genereaza insa niste raspunsuri halucinante. In loc ca Romania sa incerce a inlocui strategia de securitate bazata pe o garantie unica obtinuta in schimbul alinierii absolute la politica garantului transatlantic, ni se propune pastrarea aceleiasi strategii, in ciuda faptului ca garantul a atins limita capacitatii sale de a mentine status quo-ul global proiectat de el si in considerarea caruia l-am ales ca partener strategic. Totodata, in loc sa ne incurajam partenerul, in glas cu marii ganditori americani, la schimbarea propriei sale strategii globale si sa salvam astfel congruenta intereselor strategice aflate la baza parteneriatului nostru, ni se propune sa ne rugam â€" caci ce altceva am putea face? - pentru victoria establishmentului american si astfel, continuarea politicii de aparare a unei ordini mondiale condamnate de istorie. In logica intoarsa a unor asemenea idei, ni se spune ca alegerea lui Donald Trump este indezirabila romanilor pentru ca acesta ar face pace cu Vladimir Putin. In schimb, alegerea doamnei Hillary Clinton ar fi solutia perfecta intrucat aceasta ne-ar apara impotriva rusilor, fiind gata sa escaladeze confruntarea cu Moscova pana la razboi. Prin urmare, pentru romani pacea cu Rusia este rea dar razboiul cu Rusia este bun (sic!). Desigur exista un pericol intr-o intelegere americano-rusa. Asa cum exista si intr-o intelegere germano-rusa. Este vorba despre o intelegere al carei pret ar fi insasi suveranitatea Romaniei. De o asemenea intelegere - fie ea cu caracter tactic sau cu caracter strategic - trebuie sa ne temem. Daca parteneriatul strategic functioneaza bine - asa cum ne asigura atat Guvernul cat si ambasadorul SUA - atunci insa un acord peste capul nostru si pe cheltuiala noastra ar trebui sa fie exclus. Pentru a ne asigura de aceasta ar fi normal si necesar, nu sa idealizam o candidatura sau alta, ci sa trimitem o misiune la Washington pentru a discuta cu ambii candidati si a stabili cum vad ei deocamdata - respectiv pana cand, odata instalati in functie, intra pe mana establishmentuluib - relatia cu Romania si geopolitica regiunii noastre. Aceasta intelegand ca pacea cu Rusia, nefiind o chestiune de ideologie, ci o necesitate impusa de jocul intereselor si raportul de putere, amandoi o vor cauta; fiecare in felul sau si cu atuurile sale. Atunci va fi important ca Romania sa fie partener iar nu teritoriu de tranzactionat; invitat la masa negocierilor iar nu fel de mancare in meniul dineului festiv care va marca terminarea negocierilor. Decat sa ne rugam pentru victoria candidatului providential, facandu-i bezele pe la talk-show-uri, mai bine am adapta strategia noastra de securitate la noul context mondial, caci fiecare epoca istorica isi are logica si solutiile ei. Noi, vorba lordului Palmerston, nu avem aliati vesnici sau inamici vesnici; vesnic avem doar interese. In numele acestor interese, le-am putea da un mesaj simplu cetatenilor americani de origine romana care voteaza in alegerile americane: cei carora le-a placut modul in care au tratat Romania doamna Victoria Nuland si domnii Gitenstein si Klemm, sa o sustina pe doamna Clinton; celor carora nu le-a placut, sa il voteze pe domnul Donald Trump. Poate asa va avea sansa si un Presedinte roman sa viziteze Salonul Oval in anii care vin.