Senatorul Alexandru-Petru Fratean a sustinut, in plenul Senatului din 29 Octombrie 2013, o declaratie politica pe care o puteti citi in continuare.

"O putere centrala, oricat de luminata si savanta ar fi, nu poate sa cuprinda toate detaliile vietii unui popor" (Alexis de Tocqueville)

Sub auspiciile acestui motto, consider ca este necesar sa punctez cateva idei referitoare la una dintre temele de interes de pe agenda publica a societatii romanesti, cu impact asupra modului si modelului de dezvoltare a Romaniei pe termen lung: tema descentralizarii.
In Romania europeana a anului 2013, avem nevoie sa facem acea reforma administrativa care sa corespunda realitatilor economico-sociale actuale si sa aduca administratia mai aproape de cetatean, cata vreme sistemul admninistrativ de pana acum si-a dovedit ineficienta. Descentralizarea este cea mai importanta parte a procesului de reforma administrativa, iar pentru prima data dupa 1989, perioada in care mai mult s-a vorbit decat s-a facut, guvernul Victor Ponta, prin consultari democratice cu toate fortele politice deschise unui dialog constructiv, cu administratia locala si cu societatea civila, isi asuma responsabilitatea de a pune in practica acest proces complex si uneori dificil, insa esential.
Descentralizarea consolideaza rolul autoritatilor locale in procesul de luare a deciziilor prin transferul de competente de la nivelul central catre nivelul local si regional. Insa, putem vorbi despre succesul unei descentralizari coerente doar atunci cand transferul de competente este acompaniat de o alocare de mijloace financiare corespunzatoare si suficienta, iar aceasta este ideea fundamentala a proiectului descentralizarii de astazi. Subliniez acest aspect deoarece am asistat de multe ori la o mimare a descentralizarii, facuta cu jumatate de masura: transfer de responsabilitate fara suport financiar.
Administratiile locale functionale si descentralizarea eficienta trebuie sa se bazeze pe principiile subsidiaritatii, proportionalitatii si guvernantei pe mai multe niveluri. Structurile administrative descentralizate genereaza avantaje esentiale: competentele sunt localizate la nivelul la care pot fi puse cel mai bine in practica, unde necesitatile si dorintele cetatenilor pot fi apreciate mai corect, iar acestia pot participa la elaborarea politicilor si a strategiilor locale, se poate face o politica economica si de investitii mai eficienta. Apropierea de cetateni reprezinta valoarea adaugata a democratiei locale, intrucat buna guvernanta si transparenta confera structurilor locale un plus de legitimitate, responsabilitate si responsabilizare, sporind increderea in acestea.
Nivelul descentralizat de executie are un rol important si in procesul de identificare a cetatenilor cu comunele, orasele si regiunile lor, ca o contrapondere la internationalizare si globalizare, la pierderea identitatii locale. Insa, ma declar total impotriva ca tema descentralizarii sa fie folosita drept context pentru a alimenta revendicari de autonomie teritoriala, si cu atat mai mult pe criterii etnice.
Sunt un sustinator al descentralizarii facuta in mod chibzuit, judicios si bine planificat si am incredere ca sub coordonarea vicepremierului Liviu Dragnea, un profesionist in administratie, cu vasta experienta si expertiza, acest proiect va fi facut asa cum trebuie si va avea succes, astfel incat sa corespunda viziunii de viitor a Romaniei.