Moshemordechai.ro: Stapanii temenelelor

Acum niste ani, cand criticam sistemul de vot uninominal, in genere, si mizeria noastra de sistem de vot, in particular, mi s-a explicat ca sunt comunist. Imi amintesc insa ca existau niste gargaragii care zbierau isteric in favoarea acestui sistem de vot. Exact aceeasi gargaragii care azi sunt indignati de rezultatul acestui maret, democratic si inteligent sistem de vot.
La inceputul lui 2005, daca indrazneai sa te uiti la poza lui Basescu fara sa iei pozitie de drepti si sa saluti, riscai sa fii lapidat. Fanaticii portocalii erau gata sa te beleasca daca indrazneai sa arati altceva decat pioasa recunostinta si netarmurit respect fata de marele carmaci. Acum, daca indraznesti sa constati ca gratie USL s-a umplut Parlamentul de baistruci, daca ai suficient bun-simt ca sa observi ca Ponta se trezeste vorbind aiurea in tramvai, daca, pe scurt, ai fata de noii victoriosi alta atitudine decat aveau multi fata de Basescu, in 2005, risti sa fii tavalit prin toate zoaiele.
Teoretic s-a votat impotriva PDL, practic multe dintre odioasele figuri ale PDL au intrat in noul Parlament. Teoretic s-a votat impotriva mitocaniei, mediocritatii, nepotismului si pitipoancelor. Practic, noul Parlament va fi plin (vivat USL!) de pitipoance, mediocri, neamuri (proaste) si marlani. Pe ici, pe colo au mai scapat si oameni cu carte si bun-simt. N-ai insa voie sa observi lucrurile astea. Iar daca le observi nu ai voie sa le spui. Pentru ca fanaticii noii nebunii sunt gata sa ridice ruguri impotriva ereziei. Pitipoanca lui Dragnea nu e pitipoanca, ci o tanara promitatoare, SRS e un lider de opinie, Michi Spaga un politician cu experienta, Oprea un mare patriot, etc. etc. etc.
Exact pana ieri, cei din Antena 3 erau priviti cu respect, fiind socotiti principala falanga in lupta impotriva raului. Patriotii flamanzi de voturi se calcau in picioare sa se vada la camera primind steaguri. Azi, Ciutacu, Badea si antenele in general au devenit subit detestabili pentru ca indraznesc sa faca ceea ce au facut si pana acum: sa spuna ce cred. Doar ca ceea aveau acum de spus nu mai tintea spre Basescu, ci spre Ponta si o ciudata declaratie de a sa.
In loc sa evacuam nebunia din sediul auster si neincapator al rahiticei democratii romanesti, ne grabim sa daramam zidurile pentru a-i da camp mai larg de desfasurare. Traind intr-o severa penurie de principii, ovationam victoria impotriva monstruozitatii deja ingenuncheate, fara a baga de seama ca in cimitirul principiilor e pamant roditor pentru multe si felurite buruieni ale raului.
In noul Parlament nu va exista opozitie. Ceea ce ar trebui sa reprezinte opozitie e doar o trista si lipsita de vlaga figuratie. O motiune de cenzura e imposibila. Nici macar o motiune simpla nu e realizabila. Basescu n-a devenit cu nimic mai bun, dar exista toate premizele ca cei mai buni sa devina, in scurta vreme, rai, la randul lor. Hraniti de puterea absoluta si nemeritata. Si de vremelnica noastra nebunie si afundare in fanatism.
Vremea serbarilor a trecut, prieteni. Acum e vremea ingrijorarilor. Si vom avea 588 de motive de ingrijorare.