Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, a adresat rugamintea ca membrii "Grupului de prieteni pentru Romania" din cadrul Congresului Statelor Unite sa sustina adoptarea unei noi legislatii care sa faca posibila includerea Romaniei in programul Visa Waiver, ceea ce ar permite cetatenilor romani sa beneficieze de un regim de libera circulatie similar cu cel al majoritatii cetatenilor Uniunii Europene, transmite Romanian Global News.
Titus Corlatean a subliniat demersurile concrete realizate de autoritatile de la Bucuresti, cu sprijinul ambasadei Statelor Unite, pentru asigurarea respectarii criteriilor stabilite de legislatia americana din domeniu, aflata in vigoare la acest moment, mentionand in acelasi timp wi semnificatia politica a solutionarii acestei chestiuni pentru cetatenii unui stat partener strategic si aliat fidel al Statelor Unite.
Demersul ministrului justitiei, Titus Corlatean, a fost prilejuit de primirea duminica, 17 iunie 2012, a unei delegatii a Congresului Statelor Unite ale Americii compusa din Michael Turner (R- OH), preSedinte al "Caucus-ului pentru Romania" (Grupul de prieteni) din cadrul celui de al 112-lea Congres, Phil Gingrey (R-GA) si Loretta Sanchez (D-CA), co-presedinte al "Caucus-ului pentru Romania" (Grupul de prieteni).
In cadrul discutiilor a fost evocata relatia politica stransa de cooperare intre Romania si Statele Unite, fundamentata in prezent pe noul Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI incheiat la 13 septembrie 2011, la Washington.
Au fost evocate aspecte de ordin strategic ale relatiilor bilaterale, inclusiv demersul pentru implementarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al Statelor Unite, precum si cooperarea bilaterala deosebita intre cele doua tari, asa cum este si cea din domeniul Justitiei.
La intalnire au participat ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein si Secretarul de Stat in Ministerul Justitiei, Simona Maya Teodoroiu.