Agerpres : Mircea Geoana, votat de Senat pentru conducerea Comisiei de politica externa
Mircea Geoana a fost votat marti de plenul Senatului pentru preluarea functiei de presedinte al Comisiei de politica externa a acestei camere, 84 de senatori exprimandu-se pentru, trei impotriva si unul abtinandu-se.
Senatorul independent Mircea Geoana il inlocuieste astfel in functia de presedinte de comisie pe Titus Corlatean, care a devenit ministru al Justitiei.
Liderul senatorilor social-democrati, Ilie Sarbu, a anuntat in plen ca Grupul parlamentar al PSD il sustine pe Mircea Geoana pentru sefia Comisiei de politica externa.
"Din partea Grupului parlamentar al PSD, in locul domnului Titus Corlatean, grupul nostru il propune pe domnul senator Mircea Geoana", a anuntat Ilie Sarbu.
Geoana a declarat referindu-se la propunerea sa de catre PSD in functia de presedinte al Comisiei pentru politica externa a Senatului ca reprezinta "un gest de normalitate" in relatia cu social-democratii, insa a spus ca este o distanta "mare" pana la intoarcerea in PSD.
"Am fost solicitat sa dau o mana de ajutor din aceasta pozitie importanta din Senatul Romaniei si am acceptat sa fac acest lucru, pentru ca atunci cand este vorba de interesul general al tarii nu am ezitat sa pun umarul. Este in mod evident un mandat foarte scurt, dar am inteles sa fiu alaturi de cei care incearca sa conduca o politica externa romaneasca cat mai coerenta, cat mai putin dominata de tensiuni interne, in limita posibilului si cat mai profesionista cu putinta. Fara indoiala, este un prim pas de normalizare a unei relatii care a fost tensionata si care a condus pana la ruptura. Este devreme sa vorbim despre acest lucru (n.r. - intoarcerea in PSD)", a afirmat Geoana.
El a sustinut ca a avut "o prima discutie" cu privire la "normalizarea" relatiei cu PSD.
"A fost o prima discutie cu privire la normalizarea relatiei din punct de vedere public si politic. Pana la reintoarcerea propriu-zisa in PSD este distanta mare si cred ca in acest moment trebuie sa ne concentram cu totii asupra a ceea ce este de facut in aceasta etapa", a spus Geoana.