Premierul Victor Ponta i-a numit pe economistul Liviu Voinea si pe Claudiu Doltu secretari de stat la Ministerul Finantelor Publice, informeaza Agerpres. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Dan Tataru a fost numit secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul, informare publica si cresterea calitatii vietii personalului la Ministerul Apararii Nationale, in locul lui Mihai Vasile-Ozunu, iar Alexandru Razvan Cotovelea - secretar de stat la Ministerul Afacerilor Europene, il inlocuieste in functie pe Catalin Teodor Vatafu. Totodata, Ion Stoica va exercita functia de secretar general al Ministerului Administratiei si Internelor. Primul-ministru Victor Ponta a semnat si deciziile de eliberare din functia de secretar general al Ministerului Finantelor Publice a Manuelei Irina Patrascoiu si a lui Dragos Doros din calitatea de secretar de stat la acelasi minister.