Gandul.info: Lovitura MRU in PDL. Cum planuiesc democrat-liberalii sa opreasca hemoragia partidului cu mana lui Ungureanu (Clarice Dinu)

Bazandu-se mai mult pe faptul ca interesul lui Victor Ponta nu este acela de a prelua sefia guvernului acum decat pe calculele pe hartie care, in urma ultimelor plecari din partid, ar da ceva emotii guvernului Ungureanu la motiunea de cenzura, pedelistii fac planul de bataie post-alegerile locale.
In calculele democrat-liberalilor prioritara este, in perioada dintre locale si parlamentare, predarea la cheie lui Mihai Razvan Ungureanu a unei platforme politice care ar insemna si tragerea PDL la alegerile care urmeaza. Primul pas catre oficializarea reintoarcerii in politica a lui MRU va fi la lansarea oficiala, din 6 mai, a candidatilor PDL la alegerile locale, cand premierul, dar si presedintele Traian Basescu vor fi invitatii de onoare, au declarat, pentru gandul, surse din partid.

Pregatirile pentru un PDL mai curat

Dupa ce acest semnal va fi dat, democrat-liberalii au doua variante de lucru. Prima, sustin surse democrat-liberale, este construirea unui structuri politice mai ample cu pilon principal PDL, insa un PDL curatat in care "greii" sa fie trasi pe linie moarta si care sa adune in jurul sau atat partide care se revendica de la centru-drepta, cat si ONG-urile apropiate partidului. De altfel, sustin aceleasi surse, ultimele plecari din partid, intre care si cea a senatorului Petru Filip, sunt motivate de faptul ca "dezertorii" nu se regaseau in planurile viitorului proiect.
Totodata, cei care ar putea aduce prejudicii de imagine unei constructii cu vector de imagine Ungureanu fie s-au retras, fie li s-au oferit posturi in diverse institutii publice. Spre exemplu, Adriean Videanu si Radu Berceanu nu au in intentie sa mai candideze, acesta din urma anuntandu-si decizia imediat dupa plecarea lui Sorin Frunzaverde din partid si in conditiile in care Emil Boc l-a nominalizat ca fiind "un pedelist adevarat". De asemenea, unul dintre oamenii influenti in PDL, deputatul Gheorghe Albu, fost trezorier al partidului, a fost numit la CNVM, in vreme ce senatorului Radu F. Alexandru i s-a asigurat un post la CNA.
Chiar si lui Emil Boc i se pregateste retragerea la Primaria Cluj, deficitul de imagine pe care fostul premier il are la nivel national fiind considerat un dezavantaj pentru planurile politice imediate care il includ pe Mihai Razvan Ungureanu.

"Generatia Ungureanu"

Premierul ar urma astfel sa se afiseze alaturi de un PDL in care "reformistii" sa fie mult mai implicati. Cu Monica Macovei vicepresedinte, ar urma sa fie recuperat si Cristian Preda, mai ales in conditiile in care Ungureanu a tinut explicit sa-l nominalizeze cand a facut referire la declaratia sa "lasati intelectualii sa faca politica".
De altfel, proiectul politic din jurul lui MRU a fost anticipat de Cristian Preda, imediat dupa plecarea lui Sorin Frunzaverde din PDL, cand Emil Boc a vorbit despre tripleta Blaga-Videanu-Berceanu ca fiind "adevaratii pedelisti"
"Un lucru e clar: tripleta si generatia pe care o reprezinta nu au resurse pentru a asigura succesiunea lui Boc si a lui Traian Basescu. Tot ceea ce pot face - tot ceea ce au aratat ca sunt dispusi sa faca - e sa arunce cu noroi in nou-venitii din PDL sau in oamenii independenti care vor cu disperare o alternativa . (...)De fapt, ceea ce "greii" nu au vazut e ca o alta generatie politica s-a nascut. Spuneti-i cum vreti: generatia 2012, generatia Ungureanu, nu are importanta. Generatia aceasta e in PDL, e si in afara PDL. (...)PDL poate profita de pe urma acestei generatii sau ii poate bloca pentru un timp ascensiunea. Prima solutie e mai inteligenta", a scris Cristian Preda pe blog.
In toate aceste calcule insa singurul dintre "grei" agreat deocamdata, este Vasile Blaga caruia i s-au predat fraiele partidului pentru campania electorala si are si o relatie privilegiata cu Mihai Razvan Ungureanu.

Calculele Ungureanu-PNL

O a doua varinta de lucru pentru a-i asigura lui Ungureanu platforma politica ii are in vedere pe liberali. Mai exact, sustin surse democrat-liberale, se ia in calcul o revenire a premierului in PNL mizandu-se pe o masa critica potrivnica lui Crin Antonescu dupa alegerile locale, ceea ce ar permite o refacere a dreptei pe scheletul unei aliante PDL-PNL. Optimismul pedelist in ceea ce priveste aceasta varianta este dat atat de referirile recente ale lui Traian Basescu referitoare la refacerea relatiilor PDL-PNL, dar si de ultimele declaratii ale lui Ungureanu care a insistat ca este membru PNL inca si este dispus sa se implice cerandu-i public presedintelui liberal sa-l invite la o sedinta a conducerii partidului.
Cu toate acestea, unii dintre liderii PDL sustin ca aceasta solutie, chiar luata si ea in calcul cu girul presedintelui Traian Basescu, ar insemna inceputul oficial al sfarsitului PDL. Si asta pentru ca acestia se tem de o migratie masiva a democrat-liberalilor catre un PNL si, mai ales, de un calcul al premierului in logica Ungureanu-presedinte, Victor Ponta-premier.