blogary.ro : Virgil Pop, primul parlamentar roman condamnat la puscarie cu executare. Definitiv.

In ziua de 27 martie 2012, a fost condamnat definitiv, 5 ani cu executare pentru trafic de influenta, primul parlamentar roman. Este vorba de Virgil Pop, deputat PNL. Nu e primul politician condamnat cu executare (si Adrian Nastase a fost condamnat cu executare) insa e primul parlamentar condamnat definitiv. Mai avem cativa primari condamnati defitiniv cu executare, insa niciun parlamentar.
Vigil Pop este deputat PNL. A fost ales in 2008 in colegiul 8 din judetul Cluj. Virgil Pop a iesit pe locul 3 in colegiul 8 dar a reusit sa ajunga deputat datorita (datorita, din punctul lui de vedere - noi am putea spune: din cauza) sistemului electoral HPO (Hrebenciuc-Parvulescu-Olteanu). Iata rezultatele din colegiul 8 Cluj:
1. Vasile Miclaus (PDL) - 7 789 voturi
2. Mihai Ucu-Faur (PSD) - 4 483 voturi
3. Virgil Pop (PNL) - 2 299 voturi
sursa: BEC
Numarul voturilor exprimate: 19.434 (ceea ce inseamna ca Virgil Pop a ajuns deputat dupa ce a obtinut 11,83% din voturile valabil exprimate din colegiul in care a candidat). 1 din 9 clujeni din colegiul 8 au votat cu Virgil Pop. Cu toate astea, Virgil Pop a ajuns deputat.
Daca lui Virgil Pop i s-a aranjat un colegiu in care sa iasa deputat chiar si dupa locul 3 inseamna ca Virgil e un personaj important, cu pile, in PNL. Ca numar de voturi, intre candidatii la Camera Deputatilor din circumscriptia Cluj, Virgil Pop s-a situat pe locul 30. Cu toate acestea, Virgil Pop a castigat unul dintre cele 10 locuri de deputat din Cluj. Ca sa intelegem mai bine, au fost 10 locuri de deputat, Virgil Pop a fost pe locul 30 si a ajuns deputat. Cum s-a intimplat asta? Intrebati-i pe cei care au facut sistemul (Pro Democratia, PSD si PNL - adica, Cristian Parvulescu, Viorel Hrebenciuc si Bogdan Olteanu, blagosloviti de Basescu) si pe liderii PNL care l-au pus pe liste si i-au dat un colegiu eligibil chiar si de pe locul 3. Repet, ca sa ajungi senator sau deputat de pe locul 2 sau 3 trebuie sa ai pile, nu gluma. Crin Antonescu, Ludovic Orban, Bogdan Olteanu sau Ghise au ajuns parlamentari de pe locul 2 sau 3 in colegiile lor. Deci numai personaje importante. Sistemul HPO e facut in asa fel incit liderii partidelor si acolitii lor nu au emotii daca li se dau colegii eligibile. De exemplu, in colegiul care l-a facut senator pe Crin Antonescu votul popular a fost cistigat de Ionut Popescu. Cu toate astea, din cauza sistemului negociat si pus la punct de Cristian Parvulescu, Viorel Hrebenciuc si Bogdan Olteanu, Crin Antonescu a ajuns parlamentar, desi a pierdut alegerile iar Ionut Popescu a ramas acasa, desi le-a cistigat. SI asta doar fiindca Ionut Popescu a nimerit intr-un colegiu "rezervat".
Virgil Pop, Crin Antonescu, Ludovic Orban sau Mihail Boldea, patru rebuturi politice, sunt rezultatul sistemul de vot HPO.
Lasand la o parte sistemul de vot, pentru condamnarea definitiva la puscarie cu executare a primului parlamentar roman trebuie sa-i felicitam pe urmatorii: politisti, ofiteri din servicii, procurori, judecatori : Daniel Morar, Laura Codruta Kovesi, Monica Macovei, Catalin Predoiu, Emil Boc, Traian Basescu.