Romania Libera informeaza: Miron Mitrea: Voi folosi caricaturile cu Geoana la darts
Senatorul Miron Mitrea, coordonatorul campaniei PSD pentru alegerile locale din Capitala, a cumparat, sambata, la Consiliul National, doua caricaturi cu Mircea Geoana, pe care a spus ca le va folosi pentru a juca darts cand este nervos, informeaza Mediafax.
"Am luat caricaturi doar cu cei care ma intereseaza", a declarat pentru "Gandul" Miron Mitrea. Intrebat daca nu cumpara o caricatura si cu Marian Vanghelie, senatorul a spus ca "nu il intereseaza". "Am luat o caricatura cu domnul Iliescu, ca mie imi este drag si una cu mine, sa le pun in birou", a explicat Mitrea.
Cel mai mult a fost interesat de fostul presedinte al PSD Mircea Geoana, care a criticat intr-un interviu acordat Mediafax decizia partidului de a-l numi coordonator al campaniei pentru alegerile locale. "Este cea mai importanta caricatura".
El a vrut sa cumpere la inceput o caricatura cu Geoana in format A3, care costa 100 de lei. Nu i-a placut, considerand ca nu il reprezinta destul de bine.
"Astea mici il reprezinta mai bine, este mai caraghios. Caricatura asta in care arata asa mai prostanac mi-a placut foarte mult. Una o sa o pun acasa, alta in Delta si cand sunt nervos ma distrez, joc darts", a declarat pentru "Gandul" Miron Mitrea.
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a lansat, intr-un interviu acordat vineri agentiei MEDIAFAX, o serie de critici la adresa lui Miron Mitrea, afirmand ca alegerea acestuia ca sef de campanie a lui Sorin Oprescu este o idee nefericita.
"Alegerea domnului Mitrea ca sef de campanie a lui Sorin Oprescu este o idee nu foarte fericita, ca sa nu spun nefericita. Pe de o parte, pentru ca maniera brutala in care se incearca impunerea domnului Mitrea la (PSD - n.r.) Bucuresti creeaza o reactie fireasca si legitima din partea organizatiei. Pe de alta parte, domnul Oprescu a castigat alegerile pe o nota de independenta si nu cred ca domnul Mitrea reprezinta un plus de vreun fel pentru Sorin Oprescu. Dar este decizia lui, insa cred ca, din punctul de vedere al jocului politic, aceasta solutie este nefericita", a sustinut Geoana.
In replica, Miron Mitrea a declarat ca fostul presedinte al partidului Mircea Geoana nu mai conteaza pentru el si nu il intereseaza ce afirma acesta.