Patriciu pe urmele lui Catarama
Romania Libera informeaza: Patriciu, mazilit dupa modelul Catarama?
Campanie. Tariceanu, Orban, Vosganian si Stroe au fost trasi pe linie moarta

Dupa ce l-a catalogat drept "comic" si "mincinos" si l-a invitat sa-si gaseasca alt partid, Crin Antonescu nu mai are rabdare ca Dinu Patriciu sa paraseasca singur PNL.

"Daca prin atributiile statutare ar fi stat in puterea mea, ca presedinte, sa propun excluderea unui membru, m-as fi gandit foarte serios daca mai e normal ca domnul Dinu Patriciu, dupa ceea ce face, (...) ce face cu Partidul National Liberal si ce face pro-Basescu, mai trebuie sa fie membru", si-a spus oful Crin Antonescu, intr-o emisiune la unul din posturile din "ograda" partenerului sau de Alianta, Dan Voiculescu. Cu alte cuvinte, daca nu l-ar impiedica Statutul PNL, Crin Antonescu nu ar ezita sa-l "execute" pe Dinu Patriciu, asa cum a facut cu Viorel Catarama. Mai exact, cum omul de afaceri liberal nu detine vreo functie in conducerea PNL Prahova (unde este membru) si nici in administratia publica locala, propunerea de excludere ar trebui sa fie formulata de colegii din filiala. Liderul PNL Prahova, Adrian Semcu, a precizat insa deja ca "orice membru PNL are voie sa declare ce gandeste" si ca nu vede vreun motiv pentru sanctionarea lui Patriciu. Antonescu are, prin urmare, doua variante. Prima ar consta in exercitarea de presiuni asupra conducerii filialei prahovene, mai ales ca situatia este inflamata acolo de lupta dintre PNL si PSD Prahova pentru desemnarea candidatilor la sefia consiliului judetean si la Primaria Ploiesti.
A doua varianta ar constitui practic o repetare a scenariului uzitat la excluderea lui Viorel Catarama. Mai exact, Statutul PNL prevede ca propunerile de excludere pot fi formulate si de Biroul Politic Central si decise de Consiliul National Executiv. Un prim-pas in acest sens poate fi considerat deja facut, in conditiile in care, in sedinta de lunea trecuta a BPC al PNL, Crin Antonescu ar fi reprosat colegilor ca nu au avut vreo reactie la declaratiile din ultima vreme ale lui Dinu Patriciu.
De cand s-a instalat in fruntea PNL, in martie 2009, Crin Antonescu a avut grija sa-i indeparteze pe toti cei care au avut curajul sa-l contrazica, inclusiv dintre fostii colaboratori. Pe lista ex-liderilor trasi pe linie moarta ii gasim pe Calin Popescu Tariceanu, Varujan Vosganian, Ludovic Orban si, cel mai recent intrat, Radu Stroe.
Si in teritoriu au fost operate schimbari, chiar cu riscul pierderii unor zone de influenta importante. Elocvent este, in acest sens, cazul primarului Municipiului Deva, Mircia Muntean. Dupa ce a fost exclus din PNL, in mai anul acesta, acesta s-a inscris in UNPR si, potrivit sondajelor efectuate de PSD, ar avea prima sansa in cursa pentru Primaria Deva.