Premierul Emil Boc i-a intrebat pe ministrii social-democrati, la finalul sedintei de miercuri a Executivului, ce vor face daca presedintele Traian Basescu va semna decretul de revocare a lui Dan Nica. Conform unor surse democrat-liberale, acestia au raspuns ca isi vor inainta demisiile, conform deciziei luate in PSD.
Primul-ministru Emil Boc a abordat la inceputul sedintei de Guvern doar tema actelor normative de pe ordinea de zi, asa cum se obisnuieste de fiecare data, fara referire la situatia ministrului Dan Nica. De altfel, la reuniunea de miercuri nu au fost prezenti consilierii ce participa in mod constant la sedinte.
Din randul ministrilor PSD au lipsit Nicolae Nemirschi si Victor Ponta, care nu sunt in tara. Nicolae Nemirschi se afla la Kiev, pentru a discuta cu ucrainenii despre situatia Canalului Bastroe, iar Ponta se afla de cateva zile in Spania.
Premierul Emil Boc i-a intrebat pe ministrii PSD, la finalul sedintei de guvern, daca si-au schimbat punctul de vedere privind sprijinul fata de Dan Nica, iar ministrul Ilie Sarbu a raspuns ca decizia PSD ramane valabila, seful Guvernului replicand ca in aceste conditii asteapta decizia lui Basescu.
Surse din randul ministrilor PSD au declarat ca sedinta de guvern s-a concentrat exclusiv pe actele normative aflate pe ordinea de zi, dar la final, intr-o discutie la care au participat exclusiv membrii Cabinetului, Boc i-a intrebat pe ministrii PSD, pe un ton amical, daca si-au schimbat punctul de vedere cu privire la revocarea lui Dan Nica.
Ministrul Ilie Sarbu i-a raspuns ca membrii PSD respecta decizia partidului in acest caz si ca, in cazul revocarii, vor demisiona.
La randul sau, ministrul Marian Sarbu a aratat ca timp de 9 luni, s-a colaborat "destul de bine" in cadrul Guvernului si ca nu era asteptat un "gest necolegial" din partea PD-L.
Ministrul a citat si din Constitutie prevederile in cazul revocarii unui ministru.
Ministrul PSD Cristian Diaconescu a intervenit in discutie, prezentand impactul extern in cazul ruperii Coalitiei, iar la final Ilie Sarbu a spus din nou ca ministrii PSD nu isi schimba decizia de a demisiona daca Nica va fi revocat.
Premierul Emil Boc a ascultat si a conchis ca, in aceste conditii, nu mai ramane de facut decat sa se astepte decizia presedintelui Traian Basescu.
La finalul sedintei de Guvern, dupa plecarea ministrilor PSD, premierul Emil Boc s-a intalnit din nou cu liderii PD-L pentru a discuta despre criza politica actuala si solutiile valabile in cazul in care PSD se va retrage de la guvernare, au declarat surse oficiale.
Intalnirea dintre premier si liderii democrat-liberali a fost organizata la Palatul Victoria, imediat dupa ce ministrii PSD au plecat de la sedinta de guvern, la discutie participand si o parte dintre ministrii PD-L.