Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, inaintea Comitetului Executiv al PSD ce se desfasoara in localitatea Calinesti, Arges, ca provocarea unei crize guvernamentale prin scoaterea sau iesirea PSD de la guvernare nu intereseaza nici PD-L, nici PSD.
Intrebat daca ar fi momentul oportun pentru ca PSD sa iasa de la guvernare, presedintele de onoare al PSD a raspuns: "Nimeni nu este interesat acum de o criza de guvernare, indiferent de problemele si de dificultatile care apar intr-o coalitie mai ales cand sunt doua partide de orientari diferite".
Intrebat daca ruperea coalitiei guvernamentale l-ar ajuta electoral pe candidatul PSD la alegerile prezidentiale, Iliescu s-a multumit sa spuna ca se pot gasi "consideratiuni diverse" pe acest scenariu.
Presedintele de onoare al PSD a acuzat "graba" si "presiunea" PD-L si a premierului pentru asumarea raspunderii Guvernului pe cele trei legi.
"Nimic nu motiveaza aceasta graba, nu inteleg ratiunea si miza acestei presiuni. Asumarea este o procedura exeptionala. Nu este nevoie de ea acum. Este un element de irationalitate si oamenii au dreptate, PSD este un partid politic responsabil care nu se poate aliania la niste capricii", a mai spus Iliescu.
Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament asupra celor trei legi privind educatia nationala, salarizarea unitara si reorganizarea agentiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor in sectorul public, a anuntat premierul Emil Boc.
Decizia a fost luata in urma unei sedinte care a durat peste 10 ore, incheindu-se dupa miezul noptii, si in care cele trei acte normative au fost analizate.
Si presedintele Consiliului National al PSD, deputatul Adrian Nastase, a declarat, joi, inainte de sedinta Comitetului Executiv National, ca nu este oportuna iesirea partidului de la guvernare inainte cu 80 de zile de alegerile prezidentiale.