Presedintele PNTCD Timis, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca partidul se ghideaza dupa deciziile luate la Congresul de la Bucuresti, care a fost unul statutar, fata de "intalnirea grupului de Sinaia", potrivit Medifax. "Acel congres (de la Bucuresti - n.r.) a fost statutar, din punct de vedere juridic nu exista probleme, politic era necesar acest congres, pentru ca ceea ce tandemul Milut - Pavelescu facuse la negocieri era o vanzare a partidului. Nu-mi vine sa cred ca Milut a vorbit de un partid fara nicio sansa. Daca discuta despre un alt partid, ar trebui sa se duca in acel partid. Cred ca congresul a fost necesar pentru a curata partidul de acele elemene vanzatoare care pun la indoiala existenta partidului", a spus Ciuhandu.
Potrivit acestuia, noua conducere a PNTCD, desemnata la Congresul de la Bucuresti, este de acord sa colaboreze cu PNL pentru alegerile parlamentare. "Dorim o colaborare cu PNL. Faptul ca singura viziunea a fostei conduceri era sa mergem pe listele altui partid pentru ca asa am avea mai multe sanse de supravietuire e iluzorie", a adaugat Ciuhandu.
Potrivit sursei citate, taranistii care l-au ales presedinte, duminica, pe Radu Sarbu, se asteapta ca Marian Milut sa conteste deciziile luate la Bucuresti in instanta.
Pe de alta parte, Ciuhandu a spus ca negocierile cu liberalii pentru alegerile parlamentare vor continua, iar Radu Sarbu va lua legatura cu conducerea PNL pentru a se stabili termenii in care cele doua formatiuni ar putea participa ca alianta in alegerile din toamna.
Duminica, la Sinaia a avut loc sedinta Comitetului National de Conducere al PNTCD, condusa de Marian Milut si Aurelian Pavelescu, cei 51 de membri prezenti hotarand demiterea lui Gheorghe Ciuhandu din functia de presedinte al CNC al PNTCD, in locul sau fiind ales Marius Popovici, fost presedinte al organizatiei judetene Timis si actual vicepresedinte al partidului.
Totodata, CNC i-a exclus din partid pe Radu Sarbu, fost presedinte al organizatiei Cluj, si pe Alin Popa, fost presedinte al organizatiei Alba, iar Radu Rizescu, membru supleant al CNC, a fost suspendat din calitatea de membru de partid.
In acelasi timp, la Bucuresti s-a desfasurat Congresul extraordinar al PNTCD, convocat de principalii oponentii ai lui Milut, respectiv Radu Sarbu si Gheorghe Ciuhandu. Acestia au ales un nou presedinte al partidului, in persoana lui Radu Sarbu. El a fost ales cu 369 de voturi "pentru", trei "impotriva" si doua voturi anulate.
Presedintele CNC al PNTCD, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, duminica, la Congresul extraordinar al formatiunii, ca niciunul din obiectivele propuse de liderul Marian Milut nu a fost indeplinit, a criticat neparticiparea PNTCD la alegerile generale si a invocat necesitatea unei noi conduceri. "In fata Congresului, domnul Milut a promis ca se va retrage de la conducerea partidului in cazul nerealizarii vreunui obiectiv si ca va organiza un nou congres dupa alegerile europarlamentare. Acest lucuri nu s-au intamplat. Niciunul din obiectivele asumate in ianuarie 2007 de domnul Milut nu s-a indeplinit si nimeni de la nivelul conducerii partidului nu si-a insusi rezultatele dezastruoase", a afirmat Ciuhandu.