Liberalii constanteni si-au stabilit candidatii pe colegii pentru Parlament. PSD si PD-L inca nu au liste clare, social-democratii declarand ca nu este nici o graba, ba chiar si-au aratat o eventuala disponibilitate de a primi si candidati de la Bucuresti, in timp ce pedelistii sunt putin in incurcatura atat din cauza numarului mare de doritori, dar si din cauza framantarilor interne. Asadar, daca la PNL se stie deja ca pentru Senat au optat Puiu Hasotti (actualmente senator), Ovidiu Cupsa (directorul general al Administratiei Canalelor Navigabile), Max Badin (om de afaceri) si Constantin Matei (directorul general al Administratiei Porturilor Maritime), de la PD-L oficial nu se stie nici un nume. In schimb, de la PSD se cunosc deja doi posibili senatori: Alexandru Mazare (in prezent deputat) si Lucian Balut (deputat).
Pentru ca de la PSD Alexandru Mazare si-a manifestat deja interesul pentru un anumit colegiu pentru Senat (cel format din colegiile 6, 7 si 8 pentru Camera Deputatilor, adica cel care insumeaza portiuni din municipiul Constanta - I.C.Bratianu si Faleza Sud, CET, ICIL, Coiciu, Salvare, Inel II, Viile Noi, Medeea, Kilometrul 4-5, sectia de votare nr. 20 din centrul orasului, respectiv localitatile Cumpana, Agigea, Eforie, Topraisar, Baraganu, Valu lui Traian), mai ramane de aflat cine va fi, pe aceasta zona, candidatul PD-L pentru Senat, caci de la PNL se stie ca va fi Max Badin. Socotelile nu sunt insa chiar atat de simple, dupa cum a precizat Alexandru Mazare, uninominalul oferind cateva surprize in ceea ce priveste "aritmetica" votului. Fara a intra insa in date mult prea tehnice, mai facem mentiunea ca, din punctul de vedere al lui Alexandru Mazare, alegerile din toamna reprezinta "o loterie, dar in principiu trebuie sa iei cat mai multe voturi".

Pe colegiul din sudul judetului, PSD merge pe mana lui Balut, PD-L habar n-are, iar PNL - cu Ovidiu Cupsa

Tot pentru Senat - Lucian Balut ar putea opta pentru sudul judetului. Dupa cum sunt conturate colegiile, ar insemna ca se lupta cu liberalul Ovidiu Cupsa. Colegiul pentru Senat din sud cuprinde 3 colegii pentru Camera Deputatilor, care inglobeaza localitati precum Mangalia, Tuzla, Limanu, 23 August, Pecineaga, Tuzla, dar si Cernavoda, Oltina, Rasova, Aliman, Ostrov, Lipnita, Baneasa, Ion Corvin, Adamclisi, Deleni, Dobromir, Mircea Voda, Cobadin, Independenta, Ciocarlia, Ovidiu, Murfatlar, Negru Voda, Poarta Alba, Dumbraveni, Amzacea, Mereni. Din partea PD-L, pentru aceasta zona lucrurile sunt mai mult decat distractive: potrivit purtatorului de cuvant al PD-L Constanta, Vicentius Petrescu, municipiul Mangalia si localitatile adiacente face cu ochiul catre cel putin 4 doritori, unul dintre acestia fiind fostul primar Zanfir Iorgus, iar un altul - Ioan Toanchina (vicepresedinte PD-L responsabil in campania electorala de la locale pe zona Mangalia). Nu se stie insa daca Iorgus sau Toanchina vizeaza Senatul sau doar Camera Deputatilor. De altfel, dupa cum a mai precizat Vicentius Petrescu: "Inca nu au fost discutate candidaturile, probabil la sedinta viitoare de Birou Permanent Judetean (n.r.- adica lunea viitoare). Momentan, in total sunt depuse 25 sau 26 de cereri de candidaturi". La stadiul de posibili de candidati din partea PD-L ii mai mentionam pe Gheorghita Corbu, Mircea Banias, Dorel Onaca, Laurentiu Mironescu, Tudorel Calapod.

PSD trimite in lupta pentru deputatie o "tanara doamna din mediul universitar"

In ceea ce priveste Camera Deputatilor, social-democratii sunt 99% siguri ca ii vor avea drept candidati - nu este deocamdata clar pe ce colegii - pe Eduard Martin (actualmente deputat, posibil sa candideze pe colegiul cu numarul 6 - cuprinde I.C.Bratianu si Faleza Sud, localitatile Cumpana, Agigea, Eforie, Topraisar, Baraganu), Cristina Dumitrache, un primar, dar si o misterioasa tanara doamna din mediul universitar si - posibil - Nicolae Moga, in prezent consilier local municipal.