Q Magazine: Tipatul lui Tudor Gheorghe (Autor: Gabi Simon)

Menestrelul Olteniei, rapsodul, cobzarul, actorul, poetul, romanticul, revoltatul Tudor Gheorghe a povestit pentru Q Magazine despre cum crede ca va rezista poporul roman.
DE LA MIE IMI PASA LA DEGEABA
Unul dintre cei mai iubiti olteni ai zilelor noastre este, cu siguranta, neica Tudor, care astfel se inscrie intr-un onorabil top al oltenilor: nea Marin (Amza Pellea), Eugen Ionesco, Constantin Brancusi, Sabin Balasa, eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu. Pe toti cei din aceasta incompleta lista i-a unit peste timp ceva extraordinar: romanismul. Tudor Gheorghe nu a schimbat niciodata macazul artistic. Nu a vrut sa fie in trend, nu a tinut vreodata sa fie cool sau misto, nu a vrut sa inlocuiasca o orchestra cu fete siliconate, care sa dea de doua ori din picioare pe scena, doar pentru ca asta cere publicul. Cu alte cuvinte, nu a coborat niciodata stacheta. Spectacolele sale stau marturie, nu vulgaritate, nu expresii la moda, nu strambaturi. Prefera sa se insoteasca si sa se bazeze pe cei care au imbogatit sufletul romanesc si limba: Eminescu, Arghezi, Barbu, Bacovia, Sorescu, Vieru, Paunescu etc. Cu putine zile inaintea nasterii pruncului Iisus, Tudor Gheorghe a incheiat la Bucuresti turneul cu spectacolul care transmite cel mai dramatic mesaj exprimat pe o scena de la revolutie incoace: Degeaba 30. aSpectacolul are la baza un concert mai vechi al lui Tudor Gheorghe. Sa-l lasam pe el sa povesteasca:
- Cu mai mult timp in urma am lansat un CD. Evident, a fost si un spectacol, intitulat Mie-mi pasa, care a trecut usor neobservat la acea vreme. Am adunat toate poemele mele, scrise in perioada '90-95, poeme inspirate din viata pe care o traiam, din nazuintele si amagirile de atunci. De la acel CD, realizat in memoria martirilor de la Timisoara si a tuturor victimelor revolutiei din decembrie 1989, a trecut timp si am observat cum visele, idealurile s-au naruit. Asa s-a nascut Degeaba, la 20 de ani de la revolutie.
Cand s-au dus si cum s-au dus / Anii nostri chinuiti / De-am ajuns din ce-om fi fost / Un popor de rastigniti.
- Multi mi-au reprosat titlul: ca nu e insufletitor, ca nu e optimist. Ba chiar a venit la mine un distins parlamentar, pe care nu am sa-l numesc, si cu gratia fireasca, stilul si limbajul elevat, specifice unui parlamentar, m-a sfatuit prieteneste sa schimb titlul, pentru ca totusi in tara asta s-a mai facut ceva. L-am ascultat. Dupa 5 ani am pus altfel titlul: Tot degeaba. Acest spectacol, Degeaba, este tipatul unei generatii debusolate si debusolante, reprezentantii careia nu mai au incredere in potentialul creator, le este rusine sa se mai numeasca romani. Degeaba nu e despre supararea ca nu avem autostrazi, nu e despre supararea ca nu avem trenuri mai rapide. Degeaba nu e despre starea materiala, ci despre cea spirituala.
Prea ramanem indecent / De apatici, de pustii, / Vaduviti de verbu-a vrea / Parasiti de verbu-a fi.
- Poate ca acest Degeaba ridica o intrebare: Ce ne facem cu rafinamentul intelectual care a disparut? Nu situatia materiala este dramatica! Ganditi-va: noi, saracii Europei, la ultimul Black Friday am cheltuit 500 de milioane de euro. Oricat ar parea de surprinzator, marea problema a romanilor este pierderea spiritualitatii. Este ceea ce au pierdut incetul cu incetul de la revolutie incoace.
Ce-am gresit, cand am gresit / Sa luam tot de la-nceput / Dau sa-i cred pe cei ce spun / C-am gresit ca ne-am nascut.

CAND URLA O CHITARA ROCK, INGHETI
- De-a lungul timpului, am primit foarte multe reprosuri in legatura cu acest spectacol. S-a spus ca tataie vrea sa cante rock. Eroare. Nu cant rock. Dar stii cum e: cand plang 20 de viori, te infiori, cand urla o chitara rock, te ingheata. Si sa stii ca la Degeaba exista momente in care publicul pur si simplu ingheata. Este extraordinar! Ma bucura foarte mult ca aproape 70% din publicul meu este format din tineri. Primul sfert de ora a spectacolului este un omagiu celor cazuti in '89. Nu se poate altfel! Jertfa acelora care s-au sacrificat in acel decembrie nu trebuie uitata, nu trebuie ignorata. Mi-as dori sa nu existe sentimentul ca au murit degeaba.
Cand te fura hot strain,/ Plangi si-njuri, si-ti pare rau,/ Dar durerea-i mult mai grea Cand te fura-un frate-al tau.
- Sunt un artist de nisa, care nu are legatura cu spatiul showbizului. Cred cu tarie ca spectacolele mele sunt o forma de cultura, de educatie, paralela cu educatia oficiala. Ma mentin in zona asta, pentru ca niciodata nu am facut pasul catre facil. In acelasi timp, trebuie sa multumesc mass-media: mi-a facut un mare serviciu nedifuzandu-mi spectacolele, pentru ca - nu-i asa? - nu fac ceea ce, chipurile, solicita publicul. Nu am sponsori, nu am acoperire, dar lucrez cu cei mai buni. Ganditi-va ca pe scena sunt cel putin 80 de artisti: fie de la Filarmonica din Cluj, fie de la Orchestra Nationala Radio etc. Cu toate ca nu respect in totalitate reteta marketingului, in momentul in care sunt anuntate spectacolele, biletele se epuizeaza rapid.
Oare cat va trebui / Sa mai treaca pana cand / Vom ajunge unde-am vrut / Sa fim ce ne-am pus in gand?
- Mesajul acestui concert este dur, as spune chiar agresiv. Este un spectacol care se salveaza muzical, as zice. Muzica este intr-adevar superba. Este o forma de a aduce in atentie Romania profunda, cu tot ce are, bun sau rau, cu spaimele si cu ritmul ei interior. Nu degeaba spectacolul meu se incheie cu Au facut copiii nostri dinti. Marea problema este aceea ca nu stiu pe cine sa muste si, dintr-o inconstienta totala, musca din batranii lor. Trist.
Sunt batrani, sunt umiliti,/ Unii s-au mutat in cer, / Cei ce-au colindat atunci / Printre gloante, Leru-i, ler.
- Romanii au geniul supravietuirii. Dintotdeauna l-au avut. Cu toate acestea, cred ca ar fi timpul sa invete sa-si apere ceea ce au, sa se lupte pentru dreptatea lor. Asa cum au facut-o cei din '89 si multi altii inaintea lor. S-a murit pentru libertatea de exprimare. Stim ce sa facem cu ea?
Am uitat de ei, s-au dus, / Ca si cand nici n-ar fi fost / Ii sarbatorim festiv / Cu fanfara si vin prost.
- Ma uit la clasa politica de azi. Am ajuns la o concluzie: politicienilor le poti spune orice. Nu-i atinge nimic. Singurul lucru la care reactioneaza sunt banii. Cum eu nu am parghiile necesare. Am speranta ca tinerii care se duc si studiaza la Harvard, la Oxford, la Sorbona vor veni la un moment dat inapoi si vor face ceea ce au facut colegii lor de la 1848. Cred ca speranta exista. Probabil ca trebuie si rabdare. Imi doresc mult sa nu mai fie nevoie sa spun: Degeaba.
Anii nostri, ani pierduti / Nu sunt multi, dar sunt destui,/ Tot certandu-ne-ntre noi / Am ramas ai nimanui.
Versurile sunt din Regret tarziu de Tudor Gheorghe. Poezia este inclusa in Degeaba 30.
Tudor Gheorghe s-a nascut la 1 august 1945 intr-un sat din Dolj. Copilaria i-a fost marcata de un eveniment dramatic: tatal, cantaret la biserica din sat, a fost arestat ca legionar si trimis la Aiud. A urmat liceul la Craiova si apoi a venit la Bucuresti, pentru a urma Institutul de Teatru si Cinematografie, pe care l-a absolvit in 1966. Rolurile de comedie sau drama, jucate pe scena Nationalului craiovean, i-au adus afirmarea. Poezia, marea dragoste a artistului, i-a adus mari satisfactii. Primul sau recital de poezie a fost Menestrel la curtile dorului, spectacol care a adus in atentie versurile marilor poeti romani: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu.

(Sursa: Q Magazine)