A.M. PRESS: Istoria clipei s-a asezat, astazi, pentru profesorul si scriitorul Alexandru Brad, in liturghia eternitatii
Clopotele au batut, astazi, 2 martie 2019, in sambata sfanta a Mosilor de Iarna, la Panade, in Alba, intr-un vechi sat de pe malul Tarnavei, a pomenire si a ruga pentru adormitii de-a pururi, in randul carora si-a aflat locul vesniciei, la hotar de primavara, si cunoscutul scriitor Alexandru Brad, profesor pentru zeci de jurnalisti care au semnat si continua sa semneze in presa ultimelor 3-4 decenii. Candva, scrisese intr-o poezie : E in Ardeal un sat cu pomi batrani,/ in care-s treji ai mei, ca o padure,/ rarita an de an in legea ei,/ de apriga nemernica secure,/ La el ma-ntorc, atat cat imi sta -n putere/ cu aceeasi calda bucurie,/ ca la un tarm in care bate unda/ de sange batranesc si apa vie./ De necuprins in cuvinte: Recviem pentru bunici a cantat astazi la propria-i plecare ! Iar dangatul argintat al clopotelor a atins si amintirea multor dintre aceia care, ca si mine, au devenit cronicari ai istoriei de-o clipa, fiindca in arhiva devenirii lor, a apropierii de cuvinte si de linia intai a realitatii, au existat vocatia si harul unui profesor ca Alexandru Brad. Tulburarea vestii ca, pentru distinsul nostru dascal, istoria clipei a devenit eternitate, data mie, tarziu in seara, de o colega intru bucuria de a fi avut un asemenea mentor, se mai stinge doar la gandul ca astfel de profesori, intai si intai de toate oameni, nu mor niciodata. Daca nu m-as teme ca, scriindu-le cu majuscule, le-as da cuvintelor om si profesor un fel de rostire strigata, exact asa le-as caligrafia fiecare litera, ca si pe cele ale numelui sau, pe potriva maretiei omenescului, a nobletii, a duiosiei, a daruirii, a modestiei, a caldurii, a unei inteleptiri niciodata ostentative, ci a unui nemarginit firesc, fara de alta distanta decat cea ingaduita de cei 7e ani de acasa, a harului profesoral impartite egal studentilor sai, nu numai cat i-a avut, in bancile si amfiteatrul Facultatii de Jurnalistica Bucuresti, sub priviri, ci si dupa aceea, pana la intalnirea de 30 de ani de la absolvirea planuita sa aiba loc, nu peste mult timp, cu clasa careia i-a fost mai mult decat un diriginte. Insa grabirea destinului i-a asezat stingerea din viata in quadratii unei indoliate stiri. Peste care curg, cernite, acorduri de recviem. Raman intre studentii care, chiar daca nu isi amintesc fiecare lectie, fiecare intalnire cu profesorul Alexandru Brad, ba chiar au uitat aproape totul si nu l-au mai intalnit aproape niciodata dupa ce cursurile s-au incheiat, cataloagele s-au inchis, iar viata si realitatea au inceput sa curga si sa scrie intai ele paginile intai, pastreaza atat de vie aceasta legatura in felul in care au inteles sa fie ceea ce au invatat si de la domnia sa sa fie, intr-o profesie aleasa si asumata, inclusiv cu povara vremurilor care nu au lasat-o, din nefericire, in afara lor. Trecute dincolo de regulile si de deontologia acestei profesii - de respectat neconditionat, asa cum am invatat eu de la profesorul meu - si duse pana la nescrisul fel- ca sa aleg un singur exemplu- in care dai binete interlocutorului din fata ta, nemasurand, nejudecand, necondamnand, departandu-te de prejudecati, chiar si cand ai avea cel putin un motiv sa faci toate acestea. A, si sa nu uit ! Avand mereu la tine cel putin un pix de rezerva, ca sa nu treaca pe langa jurnalistul care esti realitatea, adevarul, evenimentul cand tocmai cauti ceva de scris. Azi recunosc: de cate ori nu mi s-a parut plictisitoare repetarea acestei minime obligatii auzite acolo, in banca studentiei, si de cate ori nu m-am convins apoi , in toti anii acestia de profesie, cat de adevarata si de importanta este ! Aflu de la aceeasi colega de la care am primit vestea ca profesorul nostru s-a intors astazi acasa, in satul pe care l-a iubit atat de mult, ca ne-a urmarit, la randu-i, de departe, dupa ce nu i-am mai fost studenti, bucurandu-se de ce si cat am izbandit fiecare! Ca la cei 81 de ani ai sai astepta revederi, reintalniri. Ca inca un volum de poezie era pregatit sa vada lumina tiparului, sub semnatura sa, a poetului membru al Uniunii Scriitorilor, rasplatit cu Meritul Cultural in grad de Cavaler. ( Si le sunt recunoscatoare colegilor mei mai mari- despre care nu o data mi-a vorbit cu apreciere- ca au decis sa tipareasca volumul lasat in manuscris!). Ca il durea adanc, ca o rana deschisa, soarta satului romanesc, marturie ramanand si multele pagini ale revistei Agricultura, pe care a condus-o incepand din 1993. Si la fel cea a culturii romanesti, impartasind durerile acestea cu fratele sau, diplomatul si scriitorul Ion Brad, la randu-i stins din viata foarte de curand. Dar la Panade, in Ardealul pe care l-a iubit si l-a venerat sub lumina fiecarei respiratii, au batut astazi clopotele pentru profesorul, scriitorul , omul Alexandru Brad, istoria clipei stergand titlul versurilor sale Se poate spre a corecta apoi si a rescrie, cu litere bolduite, nu in cerneala tipografica, ci pe pergamente sufletesti , S-a implinit!:
- S-ar putea sa ma chemi cand e ceasul mai drept/ cand la vremea poruncii nu mai fi-vom pereche/ cand din ora aceea ar mai fi de trecut/ ca o apa statuta doar un pas, o parere/ s-ar putea ca bezmetic, muribundul minut sa m-abata la tarmul innecat de durere/. Citesc stirea, dar vreau sa-mi pastrez incredintarea ca sunt profesori care nu mor niciodata.

Luiza Radulescu Pintilie
Redactor coordonator al ziarului Prahova