Proza scurta: Femeia din vis - fragment (Autor: Cornel Balan)
Visele mele au de obicei multe detalii de decor. Am visat in culori, am visat in engleza, am visat ca zburam, am visat ca respiram sub apa, am visat ca faceam sex. In vis niciodata nu am facut dragoste, intotdeauna a fost pure sex. Si scriu acum (nu ca altfel as uita cumva asta) tot in vis o singura data am refuzat sa fac sex cu o femeie desi mi-o doream la nebunie. Si era pentru ca de nicaieri, brusc, mi-a venit gandul ca nu o s-o mai pot face niciodata cu cea din realitate pentru ca ii jurasem ca nu o voi trisa. Celei din realitate ii promisesem ca nu o trisez, i-o spusesem in fata, nu in vis. A doua sau a treia zi cind i-am povestit ea a ras:
- Ce naiba, mai, in vis nu se punea, aveai voie!.
Mi s-a parut urat din partea ei sa-mi spuna lucrul asta razand cu gura pana la urechi si de-al naibii am vrut sa o enervez. I-am descris-o pe cea din vis, i-am spus ca arata mult mai bine decat ea, ca nici nu exista termen de comparatie intre ele. Am provocat o cearta, ma priceapeam sa o fac, la urma urmei stiam ca era geloasa de felul ei. Bineinteles, cea din vis nu mai revenea de parca de-a naibii voia sa se comporte cat mai natural, doar si in realitate femeile nu te baga in seama cand te vad singur. Si invers, daca esti insotit de-o femeie frumoasa dintr-odata iti creste rata. O sa spuneti ca nu ar fi trebuit sa-i simt absenta asa, ca pe o pierdere, din moment ce femeile viselor nu au nume si nici trasaturi, dar oare o mama nu-si iubeste copilul de cum il naste, inainte de a-i pune un nume si inainte de a se uita atenta la el? Asa era si ea, un fel de dragoste neconditionata si la prima vedere. Femeile viselor au corpuri dar le lipseste fata. Vorbesc, gem, se misca, sunt fierbinti la pipait, nu sunt rusinoase, ba chiar obraznice - desi am dat si peste din cele care fug, dar nu prea repede (exact asa ca in cintecul ala popular: nu mi-e ciuda ca ma prinse dar mi-e ciuda ca ma-ntinse) si cu toate astea nu-si arata niciodata fata. Ori sunt intoarse cu spatele ori intalnirile se desfasoara in niste situatii aberante. Ea, cea care ma obseda, se strecurase sub patura pe intuneric; am fost uimit sa o descopar langa mine, cum venise de nicaieri, pe neasteptate. Ca sa ma conving ca nu visez si ca e chiar femeie nu altceva (diavol sau femela de minotaur) ii pipaisem intai picioarele, pe partea interioara a pulpelor, urcasem cu mana pe pantece pe care ma bucurasem sa-l gasesc plat, pe gustul meu, la fel ca si mijlocul subtire, cu un strat nu prea mare de grasime, exact cum imi place, continuasem sa o cercetez mai departe, un pic nelinistit de dimensiunea sanilor - cum, bineinteles, nu puteam fi constient ca e vis, si ca doar tot eu imi ofeream o femeie cu niste sani exact pe gustul meu -, corpul ei era perfectiunea intruchipata. Ea nu zicea nimic, statea cuminte la pipait ca o sclava ce se vrea cumparata. Nu avea nici un defect si cu toate astea am refuzat-o din cauza celei reale - e incredibil ce idiot poti fi uneori! Oamenii spun ca poti fi tampit in viata, ei, uite ca eu si in vis sunt la fel de stupid ca in realitate. In fiecare dimineata cand ma trezeam, primul gand era de regret: ca nu reusisem sa o reintilnesc. Era o frustrare de-a dreptul stupida dar nu puteam scapa de ea, ma pomeneam cuprins de o inexplicabila stare de nervi: pana la serviciu conduceam ca un psihopat. Masina mea are doua setari, saving mode si power. Pe power consumul e aproape dublu computerul de bord reprogrameaza parametrii ca pentru o masina sport, demarajul este uluitor fata de cealalta setare (in care chiar o simti ca pe o masina lenesa). Schimbam benzi intr-o nebunie, taiam fata altora, injuram birjareste. Eram de nerecunoscut. Realitatea este ca, treptat, la nord de 35 de ani viata devine cliseu. Taica-meu imi spunea ca viata incepe la 40 de ani, dar tot de atunci incepuse sa-si repete glumele si plictisitoarele-i povesti, tusea tabagica, durerile pe la incheieturi. Statistic, doar 1% dintre oameni reusesc o schimbare spectaculoasa dupa 40 de ani. Majoritatea continua doar sa viseze ca vor reusi sa iasa din mocirla rutinei. Eu preferam sa visez la propriu. Asa cum majoritatea oamenilor isi evalueaza realizarile personale (bani, pozitie sociala, cariera) ca pe o masura a fericirii, la fel si pentru mine realizarile acestea - asa cum erau ele onirice, nepalpabile si stiute doar mie -, imi dadeau totusi o stare de multumire. As fi facut tot ce-mi statea in putinta sa le maximizez cumva. Aveam o amintire neclara, aveam impresia ca fata din vis imi spusese ca ma mai intilnise si cu alte ocazii.
- Te stiu, ne aflam amaindoi pe bancheta din spate a unei limuzine, tu cu mana intre picioarele mele, eu eram in stanga ta, lesinata complet dupa tine, m-am potrivit in asa fel incat sa ma ajungi mai usor, sa nu-ti sucesti incheietura prea tare, sa nu-ti sucesti vreun ligament ca sa ma ajungi. Ha ha! Si alta data, tot asa, urcam scarile in fata ta, eram in spate, si exact la fel, m-ai atins. Nici macar nu m-am intors, nu am tresarit, am continuat sa urc scarile calma, asa de firesc era sa-ti pui palma pe fundul meu, si eu si tu stiam ca e proprietatea ta.
Daca visasem sau doar imi imaginam ca visasem partea asta - habar nu aveam. In vis nu ne putem ascunde nici macar fata de noi insine, nu ne putem pacali, este ca si cum meditezi si-ti lasi gindurile complet libere intr-o alta lume unde totul poate fi ba normal ba anormal, nu ai nici un control, ti-e permis sa faci orice. Gandurile sunt proiectia ta in acea lume si gandurile construiesc tot. Si pe tine, si pe ceilalti, si decorul. In vis esti mai ceva ca un betiv care spune adevarul. Si da, sexul ei ar fi trebuit sa fie proprietatea mea, si da, nu aveam ochi pentru alta femeie pe planeta asta. (Era oare o proiectie a uneia reale, exista si in realitate?) Am fost singur la mare intr-un week-end, apoi cind tocmai revenisem - eram afara, la o tigara -, m-a intrebat designerul sef, doar asa sa faca si el conversatie, cum aratau femeile pe plaja. Si atunci am realizat ca eu nu vazusem nici o femeie, ochii mei nu se oprisera pe nici una, habar nu aveam cum aratau femeile pe plaja, presupun ca inca bine, dar eu nu le vazusem, nu ma interesau. Aici pot sa-mi dau cuvantul de onoare ca nu mint. La un moment dat m-a sunat fosta prietena sa ma intrebe daca nu vreau sa ne impacam si daca vreau, tot ce trebuia sa fac era sa urmez cei 6 pasi. Avea ea un set de reguli pentru mine, trebuia sa urmez cei 6 pasi, in ordine: sa imi cer scuze, sa fiu bun cu ea, sa-i spun ca o iubesc. In fine, i-am uitat acum pe ceilalti, dar oricum la telefon i-am taiat-o scurt:
- Spune-i urmatorului sa-ti urmeze pasii astia de cate ori vrei tu. Eu am alta femeie acum.
Nu i-am spus ca e virtuala, imi placea sa o fac sa sufere. Cumva imi parea rau de ea, si asta imi facea si mai bine pentru ca stiam ca nu are cum sa se intoarca la mine. Furia, suferinta o tineau la distanta asa cum ar face-o un gard imposibil de trecut, iar ea se plimba ca un superb ghepard, intr-un dute-vino in fata acelei plase ce desparte dragostea de ura, asa cum vazusem un frumos exemplar in gradina zoologica din Barcelona: cu totul inutil ii construisera un tarc de un kilometru lungime, bietul animal nu simtea libertatea din spatele sau, ci isi masura neputincios constrangerea din fata gardului. Probabil ca sunt un pic masochist, altfel nu-mi pot explica de ce voiam sa o fac sa sufere cand totusi tineam asa de mult la ea. (Vreau sa spun ca sufeream o data cu ea). Fiind din ce in ce mai obsedat de lumea viselor as fi facut orice sa stau mai mult acolo. Asteptam noptile ca pe altceva! Dar nu obtineam rezultatul dorit desi, cel putin la inceput, visam predominant frumos. La serviciu, ori de cite ori aveam timp, stateam si faceam anamneze, chiar incepusem sa capat experienta in descifrarea viselor, faceam tot felul de legaturi, si imi venea usor sa trag paralele cu ce exista in realitatea imediat inconjuratoare. Realitatea universului meu, bineinteles. Eram bun poate si datorita faptului ca intotdeauna mi-a placut psihologia, am avut o atractie deosebita si catre psihanaliza pe care mi-am insusit-o ca autodidact, si cu alta ocazie ar trebui sa mentionez cite ceva si despre incercarile mele de descifrare a inexplicabilul. Nu voi tine sub tacere faptul ca am acel ceva ce se numeste al saselea simt, simt dincolo de explicatii si de rational, simt asa cum as fi conectat printr-un fir invizibil la o entitate superioara care uneori ma atentioneaza sa o iau intr-o directie sau in alta. Cel mai simplu ar fi sa explic astfel: am scurte flash-uri care, mai clar sau mai putin clar, imi lanseaza un fel de cod de date. Sunt asemeni unui computer care primeste o informatie dar ii lipseste programul necesar pentru a o decodifica. Si atunci, uneori, visele functioneaza ca si-un download vital, primesc o informatie suplimentara, care, cu putina intuitie ma ajuta sa pun totul laolalta. Erau vise precum acesta, si altele asemenea, pe care mi le notam fara entuziasm intrucit eram dornic sa experimentez cu totul altceva decat abstractiuni, ceva anume, un anumit fel de iubire pe care o simtisem posibila numai astfel, bizar, intr-o stare in care nu as fi stiut de mine si as fi putut face dragoste complet lipsit de inhibitii. Cat despre prezenta ei, aceasta ramanea ascunsa cu toate ca simteam ca si cum mi-ar fi putut oricand aparea in urmatorul vis, era asa exact ca si cum ti-ar sta un cuvant pe limba: nu ti-l amintesti dar stii ca oricind, in secundele urmatoare, il vei rosti si asta iti va da o stare de suprema multumire pentru ca te vei simti usurat. In mod similar, o asteptam si pe ea. Urma sa-mi vina si stiam ca mai devreme sau mai tarziu se va intampla. Freud a spus ca toti oamenii pe care ii visam au corespondent in viata reala, ca nu poti visa o persoana pe care nu ai vazut-o niciodata. Trebuia sa o fi vazut macar asa, la modul trecator, in timp ce ma dadeam jos din tramvaiul 36, sau prin vitrina unui fast food in timp ce ma grabeam sa ajung la teatru. Speram sa imi apara din nou in vis, sa-i vad fata, sa caut indicii sau indrumari catre cea din realitate.

(Sursa: liternautica.com)