Portile orasului
In oras se intra cum e si firesc pe o poarta, fie si imaginara. La o prima vedere sunt trei : portul, gara si soselele. Ar mai putea fi si a patra, cerul, dar de vreo patru decenii nu mai este folosita. Au existat in perioada interbelica curse aeriene care legau orasele Calarasi si Bucuresti, in mai putin de o jumatate de ora se parcurgea distanta care azi cu trenul nu o poti strabate decat in minimum doua ore. Ce anume sa fi determinat compania aeriana de atunci sa infiinteze o linie directa cu Calarasiul, stiind ca orasul nu avea decat un port, cateva fabrici de lumanari si mai multe depozite de cereale? Greu de reconstituit azi raspunsul, cert este insa ca aeroportul exista si azi cu un hangar in perfecta stare si o pista micsorata succesiv pana a ajuns la dimensiunile a catorva terenuri de fotbal puse cap la cap. De pe ea isi iau zborul avioanele utilitare care imprastie ingrasaminte chimice pe camp sau substante impotriva tintarilor, in Balta Borcej. Pentru ca la Calarasi, ca in oricare alta parte a luncii Dunarii malaria a disparut total, dar nu si tantarii, acest element necesar unui lant trofic bogat cum e cel dintr-o balta. Balta Iezerului a fost secata, locul stufarisului, papurei, rogozului, salciei cenusii, izmei de balta, macrisului de apa si nuferilor a fost luat de patrulaterele corect trasate de porumb, floarea soarelui sau grau. Ici si colo Iezerul a fost insa mai puternic, in vechile depresiuni lacustre izvoarele apei nu au putut fi secate cu nici un fel de motopompe si pentru ca an de an culturile agricole erau compromise s-au sapat canale de aductiune si de drenare, refacandu-se pe unele portiuni contururile vechii balti, dar in lacuri piscicole in toata puterea cuvantului, cu maluri frumos trasate, crescatorii moderne, cu tehnica piscicola noua. Sigur, cunscatorii sustin ca gustul pestilor de crescatorie nu mai e acelasi cu al crapilor, bibanilor, stiucilor sau somnului ce traiau in balta, dar calarasenii nu se pot lipsi de peste, un aliment de baza prin traditie pentru ei. Una din traditiile la care calarasenii nu au vrut si nu au putut sa renunte.
O alta traditie, dar din pacate aproape pierduta era aceea a zborului. Pentru ca intre numele orasului - Calarasi - capatat de la barbatii unui regiment de cavalerie - si cai legatura este usor de facut. Mai dificil este de inteles pasiunea trecuta a calarasenilor pentru aviatia cu motor, planoare si parasutism. Ultimul miting aviatic de la Calarasi s-a desfasurat in anul 1957. Pastrez in memorie imagini disparate, nori alburii, parasute lunecand lin la punct fix, planoare despicand aerul, zgomot de reactoare, atmosfera de sarbatoare, lume adunata pe aeroport, chipuri de oameni, franturi de fraze. Maistrul Marin Coarna, acum pensionar, a fost unul dintre animatorii acestui aerodub. Acum cativa ani l-am insotit la primaria orasului intr-o incercare de-a sa de a lua de la capat totul si de a reinvia traditia aeroclubului din Calarasi. Primarul vorbea la telefon, cerea o caracterizare pentru a urma o a doua facultate iar cel de la capatul firului nu intelegea de ce-i mai trebuie inca o diploma si cate diferente are de dat.
- Pina ies la pensie - i-a replicat primarul. Nu dumneata inveti, ci eu. Ca primar am nevoie de cunostinte de economie. S-a inteles ? Salut.
Eram convins ca memoriul pregatit de maistrul Coarna si in care pleda pentru reinfiintarea aerodubului din Calarasi va incapea pe maini bune. Primarul a fost de acord, dar a intrebat ce trebuie sa faca. Transcriu dintr-un carnet pledoaria maistrului:
- Intre 1948-1957, cand a existat aeroclubul la Calarasi, cu 5 cercuri pe specialitati, eforturile finandare nu erau deosebite: doua avioane scoase din uz, un local pentru sediu, un hangar. Cursuri de aviatie de 3 luni in timp de iarna, dupa care urmau scolile de pilotaj, planorism, parasutism la Brasov, Ghimbav, Dudesti-Cioplea. Dupa ce cursantii isi luau brevetul ramaneau in aviatie, ca profesionisti. Am avut la Calarasi trei femei care sareau cu parasuta, invatatoare: Tamara Ecea, Jana Ionita, Vasilica Grigorescu, acum toate s-au risipit care incotro. La mitingurile aviatice, ca sa recunoasca lumea calarasencele, le-am atasat la parasute cate un stegulet tricolor. Baiatul lui Moroianu avea 17 ani si la primul concurs de aeromodele a aparut la aeroport cu cateva avioane lucrate de el pe ascuns, in pod, de frica lui tata-su, ca nu-l lasa. Modelele n-aveau nici deriva, nici unghi de atac si erau facute din hartie de ambalaj de ti-era si rusine sa te uiti la ele. Ca sa nu dam prilej de ras i-am dat un model standard pentru a lua parte la concurs, dar dupa aceea a ajuns un as al zborului, fiind azi comandant de escadrila. Baiatul a terminat scoala, pasiunea asta l-a ajutat sa invete, pana atund nu terminase decat cinci dase, tata-su a lasat-o mai moale. Capitanul Savulescu l-a convins pe Moroianu sa-si lase fiul la aviatie, ca baiatul avea reflexe uimitoare, era nascut pentru pilotaj. Veneau la Calarasi reprezentantii tuturor aeroduburilor din tara, rivalizam cu cele mai puternice. Am castigat in doua randuri, in 1951 si 1953 locul I si Cupele de argint pentru cel mai bun constructor de avioane. Dupa ce ne-am intors de la concurs a venit prim secretarul de la judeteana de atunci si mi-a spus :
- Felicitari, tov Coarna, ca am fost la Capitala si m-au felicitat tovarasii de acolo, dar tocmai cu nu stiam nimic.
Si i-am aratat cupele, poate vreti sa le vedeti, ca era cat pe-aci sa vin cu ele si azi la Primarie. Fiul meu castigase si el cateva concursuri, insusi ministrul aviatiei i-a inmanat o cupa in 1951, dupa trei zile de concurs tinut la Brasov. Am pornit-o de la pionieri, am inceput intai cu modele de hartie: Pionier 1, Pionier 2, Pionier 3, apoi la constructii de lemn, micromodele, planoare si in ultima perioada construiam si racheto-modele si chiar reactoare conduse prin mansa, desi reactoarele cu motor au aparut abia prin '58. Multi dintre tinerii initiati si pregatiti de noi in acele timpuri sunt azi aviatori, parasutisti, mecaniri de zbor. Si ce vad in ziar? Presedintele ACR a afirmat ca se vor infiinta aeroduburi in Suceava, Sibiu, Pitesti si in alte orase care nici pe departe nu au traditiile Calarasiului.
Aici se incheie scurtele notatii din timpul intrevederii cu primarul de atunci al orasului. Primarul l-a ascultat pe maistrul Coarna, a aprobat propunerea si l-a trimis la secretarul U.T.C. pentru a o materializa. Secretarul U.T.C. a ascultat si el, a fost la randu-i de acord, ba chiar entuziasmat a promis ca el insusi va frecventa cursurile de zbor daca se va infiinta aeroclubul si solemn i-a declarat textual maistrului increzator :
- Luni, in sedinta de consiliu, ii voi reaminti tovarasului primar chestia asta.
Din pacate, nu a precizat in care luni, iar de atunci s-au scurs multe anotimpuri si aeroclubul a continuat si continua sa fie o simpla amintire tinand de un trecut intr-adevar bogat in traditii aviatice, dar care, nu stim cum se face ca mai intotdeauna se inampla astfel, nu mai poate fi reinviat. Oricum, maistrul Coarna asteapta rabdator si este gata sa reia pledoaria pe care o aud parca si acum:
- Tovarase primar, doresc sa fac o propunere, in spiritul documentelor de partid pentru educarea tineretului: Hai dom'le sa-i adunam pe tineri de pe strazi si din cafe-baruri si sa reinviem aviatia in orasul nostru, sa reinfiintam aeroclubul.
O poarta spre cer asteapta inca si azi sa fie deschisa, pentru ca unii tineri din Calarasi vor sa reinvete sa zboare.

FLORIAN POPA MICSAN
(fragment din reportajul Un oras fabulos dintre campii si ape, capitolul INTOARCERE LA IZVOARE - volumul CALATORIE SPRE IZVOARE, Editura Eminescu, Bucuresti, 1986, p. 198 - 200)