Privind soarele in fata - Irvin Yalom
O carte profund personala, izvorata din confruntarea autorului cu ideea mortii, Privind soarele in fata ne priveste pe fiecare dintre noi, punandu-ne inaintea acestui subiect tabu, dar de neocolit: propria moarte. Martin Heidegger remarca odata ca suntem liberi sa devenim noi insine indata ce infruntam moartea si anxietatea provocata de ea. Irvin Yalom incearca sa puna acest principiu in practica, propunandu-ne o meditatie optimista pe tema mortii si luand ca sprijin exemple din filosofie, literatura, film, conversatiile cu pacientii sai, dar si experienta personala. Odata confruntati cu ideea propriei morti, scrie Irvin Yalom, suntem inspirati sa ne rearanjam prioritatile, sa comunicam mai profund cu cei pe care ii iubim, sa ne bucuram intens de frumusetea vietii si suntem dispusi sa riscam mai mult pentru a ne simti impliniti.

CAPITOLUL 1
Rana mortalitatii

Durerea imi patrunde in inima. Mi-e frica de moarte.
Epopeea lui Ghilgames

Constiinta de sine este unul dintre darurile supreme, o comoara la fel de pretioasa ca viata insasi. Este ceea ce ne face umani. In acelasi timp insa, are un pret mare: rana mortalitatii. Existenta noastra este vesnic umbrita de cunoasterea faptului ca vom creste, vom inflori si apoi, inevitabil, vom descreste si vom muri. Mortalitatea ne bantuie inca din zorii istoriei. Acum patru mii de ani, eroul babilonian Ghilgames reflecta asupra mortii prietenului sau Enkidu, folosind cuvintele din epitaful de mai sus:
- Ai devenit intuneric si nu ma poti auzi. Cand am sa mor, n-am sa fiu oare ca Enkidu? Durerea imi patrunde in inima. Mi-e frica de moarte.
Ghilgames vorbeste in numele tuturor. Ca si el, cu totii ne temem de moarte - fiecare barbat, femeie si copil. Pentru unii dintre noi, teama de moarte se manifesta numai indirect, fie ca o neliniste generalizata, fie mascata sub forma unui alt simptom psihologic; altii trec printr-o stare de anxietate legata in mod direct si explicit de teama de moarte; iar in alte cazuri teama de moarte da nastere terorii care neaga orice fericire si implinire. Epoca dupa epoca, filosofii au incercat sa acopere rana mortalitaflii si sa ne ajute sa ne croim vieti armonioase si linistite. In calitate de psihoterapeut care a tratat multe persoane care se confruntau cu teama de moarte, am descoperit ca intelepciunea antica, in special cea a filosofilor greci, este profund relevanta astazi. Intr-adevar, in munca mea de psihoterapeut, ii consider precursori intelectuali nu atat pe marii psihiatri si psihologi din secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX - Pinel,Freud, Jung, Pavlov, Rorschach si Skinner -, ci pe filosofii clasici greci, in special pe Epicur. Cu cat invat mai multe despre acest extraordinar ganditor atenian, cu atat mai puternic il recunosc drept proto-psihoterapeutul existenaial, si voi folosi ideile sale pe tot parcursul scrierii de fata.
S-a nascut in anul 341 i.H., la scurt timp dupa moartea lui Platon, si a murit in 270 i.H. Celor mai multi, numele lui le este astazi cunoscut datorita cuvantului epicureian sau epicurian, care desemneaza o persoana dedicata rafinatelor bucurii ale simturilor (in special legate de mancare fina si bautura). Dar realitatea istorica arata ca Epicur nu a recomandat placerea senzuala, fiind mult mai preocupat sa atinga starea de liniste (ataraxia). Epicur practica filosofia medicala, insistand ca, asa cum doctorul trateaza corpul, filosoful trebuie sa trateze sufletul. In viziunea lui, exista un singur scop potrivit filosofiei: sa usureze nefericirea umanitatii. Si radacina nefericirii noastre? Epicur credea ca aceasta se regaseste in frica noastra omniprezenta de moarte. Viziunea inspaimantatoare a mortii inevitabile, spunea el, afecteaza bucuria vietii si nu lasa nicio placere neatinsa. Pentru a atenua teama
de moarte, el a elaborat niste experimente dure care m-au ajutat sa ma confrunt eu insumi cu anxietatea mortii si mi-au oferit instrumentele pe care le folosesc ca sa-mi ajut pacientii. In ceea ce urmeaza, voi face adesea referiri la aceste idei valoroase. Experienta personala si munca in domeniul medical m-au invatat ca teama de moarte creste si descreste de-a lungul diferitelor etape ale vietii. Copiii de varste fragede n-au cum sa nu observe, in jurul lor, palpairile mortalitatii: frunze moarte, insecte si animale de companie, bunici care dispar, parinti in doliu, hectare intregi de pietre de mormant in cimitire. Copiii pot sa observe, sa-si puna intrebari si, urmand exemplul parintilor, sa ramana tacuti. Daca-si exprima deschis nelinistea, parintii devin in mod evident stanjeniti si, bineinteles, se grabesc sa-i linisteasca. Cateodata adultii incearca sa gaseasca cuvinte alinatoare, sau sa plaseze toata problema in viitorul indepartat, sau sa risipeasca teama copilului cu povesti care neaga moartea in favoarea reinvierii, a vietii eterne, a raiului si a reintalnirii. Teama de moarte este apoi eclipsata, de la 6 ani pana la pubertate, aceiasi ani pe care Freud i-a identificat ca perioada sexualitatii latente. Ulterior, in timpul adolescentei, teama de moarte revine in forta - adolescentii devin adesea preocupati de moarte, unii se gandesc chiar la sinucidere. Multi adolescenti, astazi, raspund fricii de moarte devenind stapani si cauzatori ai ei, in a doua lor viata, cea a jocurilor virtuale foarte violente. Altii sfideaza moartea cu umor negru si cantece ironice sau vizionand filme horror cu prietenii. In adolescenta timpurie, mergeam de doua ori pe saptamana la un mic cinematograf aflat dupa colt de magazinul tatalui meu si, la unison cu prietenii mei, tipam in timpul filmelor de groaza si ne uitam fascinati la eternele filme despre ororile din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Imi amintesc ca ma cutremuram in tacere gandindu-ma la pura intamplare de a ma fi nascut in 1931 si nu 5 ani mai devreme ca varul meu, Harry, care a murit in carnagiul de la invazia Normandiei. Unii adolescenti sfideaza moartea, asumandu-si riscuri indraznete. Unul dintre pacientii mei - care avea fobii multiple si o groaza generalizata ca ceva catastrofal se poate intampla in orice moment - mi-a povestit cum a inceput sa sara cu parasuta la varsta de 16 ani si a executat zeci de sarituri. Acum, privind inapoi, crede ca acesta era un mod de a se confrunta cu teama de propria moarte. Cu trecerea anilor, preocuparile legate de moarte ale adolescentei sunt date la o parte de doua sarcini importante in viata unui adult tanar: alegerea unei cariere si formarea unei familii. Apoi, trei decenii mai tarziu, dupa ce copiii pleaca de acasa si se ivesc semnele sfarsitului carierei profesionale, criza varstei de mijloc ne invadeaza si anxietatea mortii erupe din nou in mare forta. Cand atingem apogeul vietii si privim calea care ni se asterne in fata, intelegem ca drumul nu mai urca de acum inainte, ci urmeaza panta catre declin si degradare. Din acest punct, preocuparile legate de moarte nu sunt niciodata absente din minte. Nu este usor sa traiesti fiecare moment al vietii avand constiinta mortii. Este ca si cum ai incerca sa privesti soarele drept in fata: nu poti rezista mult. Pentru ca nu putem trai inghetati de frica, gasim metode sa atenuam teroarea mortii. Ne proiectam in viitor prin copiii nostri, devenim bogati, faimosi, crestem tot mai mult, dezvoltam ritualuri compulsive care sa ne protejeze, sau imbratisam credinta de neclintit intr-un salvator ultim. Unii oameni - extrem de increzatori in imunitatea lor - traiesc eroic, de multe ori fara sa se gandeasca la ceilalti sau la propria siguranta. Altii totusi, incearca sa transceanda separarea dureroasa adusa de moarte prin relationare cu cineva drag, cu o cauza sau cu o Fiinta Divina. Anxietatea in fata mortii este mama tuturor religiilor, care, intr-un fel sau altul, incearca sa tempereze angoasa finitudinii noastre. Dumnezeu, asa cum e formulat transcultural, nu numai ca alina durerea mortalitatii prin viziunea unei vieti eterne, dar indulceste si infricosatoarea izolare, oferind o prezenta eterna si, de asemenea, pune la dispozitie un model pentru a trai o viata plina de sens. In ciuda incercarilor noastre ferme si remarcabile de aparare, nu putem inlatura total anxietatea mortii: este intotdeauna acolo, adapostindu-se intr-un colt ascuns al mintii noastre. Poate ca, asa cum spune Platon, in adancul sufletului nostru nu putem minti. Daca as fi fost un cetatean al Atenei antice, in anul 300 i.H. (o perioada adesea numita epoca de aur a filosofiei) si as fi traversat o stare de panica legata de moarte sau as fi avut un cosmar, la cine m-as fi dus sa-mi curete mintea de panzele fricii? Probabil m-as fi tarat pana in agora, o zona a Atenei antice unde se aflau multe dintre scolile importante de filosofie. As fi trecut pe langa Academia infiintata de Platon, si condusa acum de nepotul lui, Speusippos, si pe langa Liceu, scoala lui Aristotel, candva un student al lui Platon, dar prea divergent filosofic ca sa poata fi numit succesorul sau. As fi trecut pe langa scolile Stoicilor si Cinicilor si as fi ignorat orice filosof itinerant in cautare de studenti. In cele din urma, as fi gasit Gradina lui Epicur, si acolo cred ca as fi gasit ajutor. Unde merg astazi oamenii care nu-si pot controla teama de moarte? Unii cauta ajutor la familie si prieteni, altii se indreapta catre biserica sau terapie, dar sunt si unii care ar putea consulta o carte precum aceasta. Am lucrat cu o multime de oameni terorizati de moarte. Cred ca observatiile, reflectiile si interventiile pe care le-am dezvoltat pe parcursul unei vieti de munca in domeniul terapiei pot oferi un ajutor semnificativ si o abordare introspectiva tuturor celor care nu-si pot alunga singuri teama de moarte. In primul capitol, vreau sa evidentiez faptul ca frica de moarte creeaza probleme care la inceput nu par direct legate de mortalitate. Moartea are bataie lunga, cu un impact care adesea este ascuns. Desi frica de moarte poate sa-i paralizeze complet pe unii oameni, adesea teama este convertita si exprimata in simptome care par sa nu aiba nicio legatura cu moartea persoanei respective. Freud credea ca o mare parte a psihopatologiei manifestate de o persoana provine din reprimarea sexualitatii. Cred ca acest punct de vedere este mult prea ingust. Lucrand in domeniul clinic, am ajuns sa inteleg ca cineva poate sa-si reprime nu doar sexualitatea, ci intreaga fiinta biologica si mai ales natura sa finita. In capitolul al doilea, voi aborda modalitatile de recunoastere a fricii de moarte mascate. Multi oameni prezinta anxietate, depresie sau alte simptome alimentate de teama de moarte. In acest capitol, ca si in cele care urmeaza, imi voi sustine punctele de vedere cu istorii de caz medicale si cu tehnici din practica mea, precum si cu relatari din filme si din literatura. In capitolul al treilea, voi arata ca infruntarea mortii nu trebuie sa aiba ca rezultat disperarea care anuleaza orice scop in viata. Dimpotriva, poate sa fie o experienta care sa duca la trezirea catre o viata mai plina. Teza centrala a acestui capitol este: desi moartea ca proces fizic ne distruge, ideea de moarte ne salveaza. Capitolul al patrulea descrie si pune in discutie unele dintre ideile de impact avansate de filosofi, psihoterapeuti, scriitori si artisti in ceea ce priveste infrangerea fricii de moarte. Dar, asa cum sugereaza Capitolul al cincilea, ideile singure pot fi insuficiente in raport cu teroarea pe care o raspandeste moartea. Asocierea ideilor cu relatiile interumane reprezinta cel mai puternic ajutor pentru a tine teama de moarte la distanta, iar eu sugerez multe modalitati practice pentru aplicarea acestei sinergii in viata noastra cotidiana. Cartea de fata prezinta un punct de vedere bazat pe observatiile despre cei care au venit la mine pentru ajutor. Dar, pentru ca observatorul il intuenteaza intotdeauna pe cel observat, recurg, in Capitolul al saselea, la examinarea observatorului insusi si rememorez experientele personale legate de moarte si atitudinile mele fata de mortalitate. Si eu ma lupt cu mortalitatea si, ca profesionist a carui cariera s°a concentrat pe anxietatea mortii, dar si ca individ care intrezareste moartea din ce in ce mai aproape, doresc sa fiu cat mai sincer si clar in ceea ce priveste experienta mea legata de anxietatea mortii. Capitolul al saptelea ofera instruire psihoterapeutilor. Intr-o mare masura, acestia evita sa lucreze direct cu anxietatea mortii. Poate din cauza ca sunt reticenti in a-si confrunta propria anxietate. Dar si mai important este faptul ca scolile de specialitate ofera instruire minima sau deloc in ceea ce priveste o abordare existentiala: tineri terapeuti mi-au spus ca nu exploreaza in terapie anxietatea mortii pentru ca nu stiu cum sa procedeze cu raspunsurile primite. Pentru a fi folositori clientilor tulburati de anxietatea mortii, terapeutii au nevoie de un set nou de idei si de un nou tip de relatie cu pacientii lor. Desi acest capitol este adresat terapeutilor, am incercat sa evit jargonul profesional si sper ca textul este suficient de clar pentru a-i fi accesibil oricarui cititor. De ce, m-ati putea intreba, sa ne preocupam de acest subiect neplacut, infricosator? De ce sa ne uitam fix la soare? De ce sa nu urmam sfatul venerabilului decan al psihiatrie americane, Adolf Meyer, care, acum un secol, ii avertiza pe psihiatri:
- Nu va legati la cap fara sa va doara?
De ce sa ne luptam cu cel mai teribil, mai intunecat si mai imuabil aspect al vietii? Intr-adevar, in ultimii ani, aparitia ingrijirii de specialitate (managed care), a terapiei de scurta durata (brief therapy), a terapiei fundamentate pe controlul simptomelor (sympton control) si a tentativelor de modificare a tiparelor de gandire nu au facut decat sa exacerbeze acest punct de vedere limitat. Orice s-ar spune, moartea chiar doare. Doare tot timpul; este mereu cu noi, scormonind undeva in interior, falfaind usor, abia auzita, undeva sub membrana constientului. Ascunsa si deghizata, curgand intr-o varietate de simptome, este izvorul multora dintre grijile, tensiunile si conflictele noastre. Cred cu tarie - ca individ care va muri el insusi intr-o zi din viitorul nu foarte indepartat si ca psihiatru care a avut ca preocupare anxietatea mortii timp de zeci de ani - ca infruntarea mortii ne da ocazia nu sa deschidem o cutie otravita a Pandorei, ci sa revenim la viata intr-o maniera mai bogata si mai empatica. In consecinta, ofer aceasta carte intr-un mod optimist. Cred ca o sa va ajute sa priviti moartea in fata si, prin asta, nu numai sa va atenuati groaza, dar sa va si imbogatiti viata.

CAPITOLUL 2
Cum sa recunoastem anxietatea mortii

Moartea este totul. Si, in acelasi timp, nimic. Viermii in tine vor intra si vor iesi. Fiecare persoana se teme de moarte in felul ei. Pentru unii oameni, anxietatea mortii este muzica de fundal a vietii, si fiecare activitate evoca gandul ca un anumit moment nu se va mai intoarce niciodata. Chiar si un film vechi este resimtit dureros de cei care nu se pot abtine sa nu se gandeasca la faptul ca toti actorii sunt acum pamant. In cazul altora, anxietatea e mai zgomotoasa, greu de controlat, erupand la trei dimineata, lasandu-i cu rasuflarea taiata in fata spectrului mortii. Sunt asaltati de gandul ca si ei vor muri in curand, la fel ca toti ceilalti din jurul lor. Altii sunt haituiti de o anumita fantasma a iminentei mortii: un pistolul indreptat spre capul lor, un pluton de executie nazist, o locomotiva indreptandu-se tunatoare spre ei, o cadere de pe un pod sau de pe un zgarie°nori. Scenariile legate de moarte iau forme puternice. Cineva se vede inchis in cosciug, cu narile pline de pamant, si totusi constient ca va zace in intuneric pentru totdeauna. Altul se teme ca nu va mai vedea, auzi sau atinge niciodata o fiinta draga. Altii simt durerea de a fi sub pamant in timp ce toti prietenii lor se afla deasupra. Viata va continua ca inainte, fara ca cineva sa mai stie vreodata ce se va intampla cu familia sa, cu prietenii sai, cu lumea sa. Fiecare dintre noi gustam putin moartea cand alunecam in somn in fiecare noapte sau cand ne pierdem cunostinta sub anestezie. Moartea si somnul, Thanatos si Hypnos, cum se numesc in mitologia greaca, erau gemeni. Prozatorul existentialist ceh Milan Kundera sugereaza ca actul uitarii este si el o anticipare a mortii:
- Ceea ce-i inspaimanta pe multi in legatura cu moartea este nu pierderea viitorului, ci pierderea trecutului. De fapt, actul uitarii este o forma de moarte cu care ne intalnim mereu in viata.
In cazul multor oameni, anxietatea mortii este manifesta si usor de recunoscut, dar totusi suparatoare. La altii, este subtila, ascunsa, mascata sub forma altor simptome, si poate fi identificata numai prin explorare, daca nu chiar excavare.

Anxietatea mortii in forma manifesta

Multi dintre noi echivalam anxietatea mortii cu frica de rau, de abandon sau de anihilare. Altii sunt uluiti de enormitatea eternitatii, de ideea de a fi mort pentru totdeauna, in vecii vecilor; altii nu pot intelege starea de nefiinta si se intreaba unde vor fi cand vor muri; altii isi indreapta gandurile spre oroarea de a vedea intreaga lor lume disparand; altii se lupta cu inevitabilitatea mortii, ca in acest e-mail trimis de o femeie de 32 de ani cu accese de anxietate:
- Cred ca sentimentul cel mai puternic l-am avut cand am inteles ca voi fi EU cea care va muri, nu alta entitate cum ar fi Eu-cea-batrana sau Eu-cea-bolnava in stadiu terminal si pregatita sa mor. Cred ca intotdeauna m-am gandit la moarte piezis, mai degraba ca la ceva care s-ar putea intampla, decat ca la ceva care se va intampla. Saptamani in sir dupa un puternic atac de panica, m-am gandit la moarte mai serios ca intotdeauna si acum stiu ca nu este ceva care s-ar putea intampla. M-am simtit de parca am avut revelatia unui adevar ingrozitor si nu m-as mai fi putut intoarce la ce era inainte.

xxx

Cartea Privind soarele in fata - Irvin Yalom, face parte din categoria Literatura Universala a librariei online Libris.ro si este scrisa de Irvin Yalom, M. D.. Cartea a fost publicata in 2011 la editura VELLANT. Livrarea se face din stoc din depozitul de carte Libris in 24-48 ore, in zilele lucratoare. Transportul este gratuit prin curier rapid, oriunde in Romania, pentru orice comanda de minimum 50 de lei. Pentru orice solicitare apelati call center-ul Libris de luni pana vineri intre orele 8-20.
An aparitie: 2011
Autor: Irvin Yalom, M. D.
Categoria: Literatura Universala
Editura: VELLANT
Nr. pagini: 236
Traducator: Stefania Mihalache
28.8 Lei
(Sursa: libris.ro)