Festivalul de Teatru Stefan Iordache a ajuns la cea de-a opta editie. In acest an, la Caracal, Festivalul de Teatru se va desfasura intre 5 si 13 mai, fiind organizat de Asociatia Miscarea de Rezistenta Marius Tuca. Este cea mai importanta manifestare culturala de peste an din Caracal.

Festivalul de Teatru Stefan Iordache editia 2018

Editia 2018 a festivalului este dedicata maestrului Horatiu Malaele si o are ca director artistic, ca in fiecare an, pe Marina Constantinescu, critic de teatru si film si jurnalista de televiziune. Anul trecut, spre mandria lor, caracalenii au implinit 7 ani de festivaluri, adica cei 7 ani de acasa ai culturii, educatie absolut necesara formarii mentalitatii si comportamentului lor cultural, in asteptarea evenimentelor de acest gen care vor veni. Pentru aceasta bucurie a spiritului care le-a fost daruita si-au dat mana intru organizare Consiliul Judetean Olt, Primaria Municipiului Caracal, Consiliul Local al Municipiului Caracal si Miscarea de Rezistenta, cu largul concurs al actorilor teatrelor bucurestene, la initiativa si prin demersurile facute de doi oameni indragostiti pana la respiratie, pana la imperceptibila bataie de inima, de arta si cultura, adica tandemul Marius Tuca si Marina Constantinescu.

Sursa: Facebook