Areta Sandru (25 iulie 1950, Lazuri, judetul Satu Mare - 18 mai 1991, Bucuresti) este o prozatoare. Este fiica Clemantei Sandru (nascuta Tomescu), educatoare, si a lui Erast Sandru, invatator. La Bucuresti va absolvi in 1969 Liceul I.L. Caragiale, iar in 1973 Facultatea de Filologie, sectia romana-italiana. Un timp profesoara la scoli generale (1975-1979), va intra apoi in presa, ca redactor la Scanteia tineretului (1980-1989) si la Tineretul liber (1989-1991). Incercari, cu poezie, publica in revista Funigei a Liceului I.L. Caragiale, insa adevaratul debut se produce cu proza, la Luceafarul, in 1970, fiind prezentata de Fanus Neagu. Va mai colabora la Amfiteatru, Romania literara, Ramuri, Cronica, Viata romaneasca etc.
Primele volume de povestiri, Valiza cu zapezi (1977) si Jurnal de una singura (1980), anunta o prozatoare inzestrata cu toate particularitatile literaturii feminine: lirism, subiectivitate, atentie la detaliu si la semnificatiile faptului aparent banal. Textele configureaza o biografie in cautarea unui timp pierdut. Se remarca insa, inca de pe acum, o inconsistenta a suflului epic, o constructie saturata liric, un artificiu stilistic, in detrimentul naturaletei (Laurentiu Ulici). Sandru scrie si un volum de reportaje, Jur ca voi spune adevarul (1983), inovator in cadrul genului, unde notatia atenta, participarea afectiva si, mai ales, inregistrarea diverselor puncte de vedere asupra evenimentelor au la baza premisa: Adevarul nu are, nu poate sa aiba - asa cum s-ar crede - singular. Exista adevarul unui om si adevarul altuia. Romanul Glontul de portelan (1984) aduce maturizarea prozatoarei.
Influentata de Noul Roman francez, Areta Sandru deconstruieste conceptele traditionale de naratiune si personaj. Aflata intr-un moment de rascruce al existentei, protagonista incearca sa se regaseasca prin filtrul intamplarilor traite si din perspectiva celor din jur, perspectiva la care o impinge profesia de jurnalist. Unitatea romanului e in special stilistica si de atmosfera, evenimentele si personajele fiind estompate, ambigue.
Si mai aproape de formula antiromanului este Podul de vise (1989), care are in centru un personaj-simbol si o metafora, aceea a podului de lemn miscator, subred si periculos, pe care eroina reusise sa il traverseze in copilarie fara ajutorul mainilor. Cartea este un pod de vise alcatuit din scrisori, jurnale si fragmente de jurnal, fictiuni si marturisiri intercalate in alte naratiuni, reluarea unei povestiri dintr-un volum anterior (Joc de statui, din volumul Magazinul de clepsidre, 1987). Alternarea continua a planurilor, a perspectivei temporale, aglomerarea halucinanta a detaliilor si caracterul fantomatic al unor personaje dau senzatia instabila, plutitoare, a visului. Areta Sandru a lasat in manuscris un volum de poezie.

Opera literara

- Valiza cu zapezi, Iasi, 1977;
- Jurnal de una singura, Bucuresti, 1980;
- Jur ca voi spune adevarul, Bucuresti, 1983;
- Glontul de portelan, Bucuresti, 1984;
- Magazinul de clepsidre, Bucuresti, 1987;
- Podul de vise, Bucuresti, 1989.

Sursa: metrolinks.ro