Am avut privilegiul de a colabora la ziarul Cronica Romana, in perioada in care ziarul era condus de dl Dinu Sararu. Am publicat mai multe interviuri cu diverse personalitati in paginile Cronicii Romane conduse de domnia sa. Imi amintesc si acum discutia privind onorariul. Interviurile erau platite la bucata. M-a intrebat cat cred eu ca trebuie sa primesc pentru un interviu.
- Un milion pe interviu, i-am zis eu cu aplomb.
- Ei, nici chiar asa, atat dau unei personalitati, tu esti doar o tanara jurnalista. 500 de mii, a decis dl Dinu Sararu.
Imi amintesc si de un alt episod, care denota ca dl Dinu Sararu are o fibra de boier adevarat: datorita domniei-sale am vazut cateva piese de la TNB. Cand era directorul Teatrului National, i-am luat un interviu pentru publicatia la care lucram. Mi-a zis cu acel prilej ca cunoscut-o pe mama mea, ininte de 1989, scriitoarea si jurnalista Areta Sandru, si mi-a zis despre ea:
- Mama ta a fost o scriitoare talentata si avea un suflet frumos.
Cand am avut aceasta discutie, eu eram jurnalista la Realitatea Romaneasca, iar dl Sararu fusese numit director al Teatrului National din Bucuresti (functie pe care a indeplinit-o in perioada 2001 - 2004). Mi-a dat atunci o carte de vizita cu numele sau. Pe verso a scris: are acces la toate spectacolele si a semnat. Cartea sa de vizita mi-a tinut loc de bilet de intrare la cateva spectacole de la TNB. Si azi regret ca nu am avut suficient timp liber ca sa vad toate piesele din repertoriul TNB din acei ani. Am pastrat cartea de vizita, asa cum pastrez si acum in biblioteca mostenita de la mama mea, cartile scrise de dl Dinu Sararu, in editiile aparute inainte de 1989, si care i-au adus o binemeritata faima: Niste tarani, Dragostea si revolutia si Clipa. La multi ani, domnule Dinu Sararu!