Actrita Eniko Georgescu, sotia regretatului compozitor Serban Georgescu, ne-a acordat in exclusivitate un interviu pentru www.estiri.ro.
Alessia Georgescu, fiica sa, eleva in clasa a V-a la Colegiul Catolic, este cea mai frumoasa amintire de la sotul ei, care a ajutat-o sa treaca peste suferinta pierderii acestuia.
La cativa ani dupa ce l-a pierdut pe Serban Georgescu, Eniko si-a refacut viata sentimentala si are multe proiecte profesionale.

- Cum l-ai cunoscut pe sotul tau, compozitorul Serban Georgescu?
- L-am cunoscut intr-o piateta, la un festival, Radu Serban din Caracal. Tocmai venisem de la parinti si l-am intalnit la acea terasa.
Cred ca a fost o reintalnire dintr-o viata anterioara.
- Crezi in lucrurile astea si ca ti-a fost sortit sa fii cu el?
- Da, cred ca cineva de acolo, sus, a facut sa fim impreuna.
- Stiai ce piese compune Serban Georgescu?
- Ai sa razi, dar nu stiam ca el este Serban Georgescu in momentul in care ne-am cunoscut. Cunosteam repertoriul Madalinei Manole, dar nu stiam cine este in spatele ei.
Nu stiam de ce sunt abordata de un domn mult mai in varsta decat mine, care vroia, de fapt, sa ma salveze dintr-o situatie. Chiar ma amuzam cu Titus Andrei recent, la un festival, pentru ca el a fost martorul intalnirii noastre si a fost prezent la discutia dintre noi doi.
- L-am cunoscut si eu pe sotul tau, Serban Georgescu, si pot spune ca avea un stil care te captiva.
- Da, asa este! Serban avea un aer boem. In tot acest timp, asta am cautat in viata mea si incercam sa gasesc acel quelque chose la oameni. Sarmul lui Serban Georgescu m-a cucerit.
- Am fost o data la Radio Romania si m-am intalnit cu Serban Georgescu. Mi-a povestit despre colectia lui de arme. Mai ai acea colectie de arme? Te gandesti sa le expui intr-un muzeu?
- Din pacate, nu am aceste arme acasa, pentru ca e periculos! Dar, ar fi o idee sa le expun intr-un muzeu, mi-ai dat o idee! Acum sunt in siguranta, dat fiind faptul ca nu am permis de port arma si ca am si copil mic si ca sotul meu a decedat, a trebuit sa predau armele in custodie.
Cred ca erau 4 - 5 arme si fiecare avea o poveste anume.
- Stiu ca ai jucat si intr-un film al regizorului Ioan Carmazan.
- Da, filmul lui Ioan Carmazan se numeste Noi stim ca voi stiti ca noi stim. Am jucat rolul principal, iar Ioan Carmazan si-a dorit sa pastreze numele meu, lucru care m-a incurcat teribil pentru ca este foarte greu ca actor sa interpretezi un rol, dar sa nu poti sa-l identifici. O chema Eniko si era un agent secret si cireasa dupa tort a fost faptul ca am avut sansa sa joc alaturi de Mihai Malaimare.
- Cum a fost sa joci alaturi de Mihai Malaimare?
- Se terminau foarte repede scenele si nu apucam sa primesc niciun sfat. Mi se spunea ca totul a fost minunat.
- Ti-e dor sa joci in alt film?
- Da, normal! Un actor intotdeauna isi doreste sa-si faca treaba si sa si-o faca bine. Speram sa se schimbe lucrurile in cinematografie si in teatru.
Sunt dispusa sa ma dedic teatrului si scenei si reflectoarelor, pentru ca sapte ani a trebuit sa ma dedic fiicei mele, Alesia. Meseria de actor este atat de vitrega si de egoista incat nu te lasa sa o imparti cu nimeni. Si atunci a trebuit sa fac o alegere de care nu-mi pare rau tocmai pentru ca a fost importanta educatia fiicei mele. Alesia este echilibrata, este un om care stie ce inseamna familie, chiar daca am fost numai noi doua si bunicii.
- Ce stie Alessia despre tatal ei?
- Alesia avea un an cand tatal ei a murit si am depasit amandoua momentele dificile si era destul de mica atunci. A trebuit sa-i explic ca asta este situatia.
- Te-ai gandit sa te recasatoresti?
- Vreo cinci ani si ceva nu mi-a stat mintea la asa ceva, dar dupa aceea mi-am dat seama ca nu se mai intoarce nimeni acasa si ca trebuie sa-mi vad de viata. Impinsa si de familie si de prieteni, de la varsta de 25 de ani pana la 30 de ani, nu am stiut ce inseamna viata in doi.
Acum am 34 de ani.
- Stiu ca lucrai la o piesa de teatru.
- Da, era in lucru o piesa de teatru, dar s-a amanat.
- Ai infiintat si Asociatia Culturala Serban Georgescu. Ce isi propune aceasta asociatie?
- Da, cat de curand va avea loc si lansarea Asociatiei Culturale Serban Georgescu. Va fi o lansare extrem de importanta pentru sufletul meu, la care ii voi chema pe toti prietenii sotului meu.
E posibil ca lansarea sa aiba loc la sediul Tinerimii Romane sau la Centrul Cultural UNESCO. Asociatia isi propune ca Festivalul de Muzica Usoara Serban Georgescu sa aiba loc la Bucuresti: cu orchestra live pe scena, cu interpreti.
Sunt in discutii si cu doua - trei primarii.
- Cum iti petreci timpul cu fiica ta?
- Si acum avem momentele noastre. Noroc cu noile aplicatii si noua tehnologie, stam mereu impreuna.
Ii spun ca ma bazez pe ea ca-si face temele. Este eleva in clasa a V-a la Colegiul Catolic din Bucuresti datorita inspiratiei Monicai Tatoiu, care a dat-o acolo.
- Fiica ta, Alessia, este foarte atasata de bunicul ei (tatal tau).
- Alessia stie ca cineva trebuie sa aduca bani in casa. Da, asa este, si ii multumesc lui Dumnezeu ca tatal meu suplineste in relatia cu nepoata toate functiile pe care eu ar trebui sa le indeplinesc.
- Cred ca ai fost si pe post de tata pentru fiica ta.
- Vei rade, dar tatal meu imi spune ca fiica mea ma stie de zbir! Cel mai mult, imi doresc sa dorm cu fiica mea. Este momentul nostru tandru si unic.
- Cum te mentii in forma?
- Nu fac sport, dar fac treaba in casa: urc si cobor scarile de multe ori, ii fac de mancare cainelui, ii fac de mancare Alesiei.
- Iubitul tau este om de afaceri?
- As prefera sa nu vorbesc prea mult despre el. Iubitul meu este cel care are grija de noi doua, ne ofera momente tandre mie si fiicei mele.
- Unde ai petrecut vacanta, anul asta?
- Nu am avut timp de vacanta, pentru ca am lansat linia de pantofi care imi poarta numele. Este un mic business demarat in urma cu un an si ceva. A pornit dintr-o joaca si nu credeam ca voi ajunge aici. Eu sunt o impatimita a pantofilor.
- Cate perechi numara colectia ta de pantofi?
- In momentul de fata, colectia e pe diverse serii, modele si tipuri de piele si tot vom mai creste. Acum, sunt in jur de 15 - 20 de modele. Sunt foarte colorati pantofii pentru ca asa a cerut colectia de primavara-vara, dar acum ne vom plia pe tendintele de toamna - iarna.
- Cum ai avut ideea sa vii cu colectia ta de pantofi la magazinul Moda Mania, pe Calea Victoriei?
- Pentru ca s-a creat o prietenie cu Alina Gavrila si atunci ea fiind in acest domeniu de cativa ani, ne-am imbratisat mainile.
- Va stiati de multa vreme?
- Am empatizat foarte bine. Am socializat si s-a creat o prietenie.
- Care este sursa ta de inspiratie pentru pantofi?
- Aveam trei ani si stiam ca trebuie sa-mi pun pantofii cu toc, geanta pe umar, imi trageam furoul satinat al bunicii si doua margele la gat. Imi dadeam cu ruj si asta a fost momentul in care bunica mea a facut un atac cerebral.
- Tu glumesti. Cum, bunica ta a facut atac cerebral?
- Vorbesc serios. Bunica mea statea la parter, in centrul orasului. Ea pregatea pranzul si stia ca eu sunt la joaca.
Eu, vazand ca bunica mea e ocupata cu gospodaria, am plecat de acasa si m-am dus pe Lipscani, la fotograf si nu am plecat de acolo pana fotograful nu mi-a facut cateva fotografii. Bunica mea era convinsa ca sunt acasa si, cand, a fost intrebata de parintii mei unde sunt, i s-a declansat primul atac cerebral.
- Si si-a revenit bunica ta?
- Da, bunica si-a revenit si a mai trait dupa aceasta intamplare 35 de ani. Dar eu nu am scapat de o mama de bataie, iar tatal meu m-a vazut, fiind in trafic, cum alergam prin centrul Caracalului.
Eram atat de cocheta incat nu mancam fara sa port pantofi cu toc. De atunci ma atrageau pozele, refelctoarele.
- Ai vreun regret in viata?
- Toti avem regrete! Da, regret ca fiica mea nu a putut sa se bucure de o familie cum m-am bucurat eu si regret ca nu a putut sa-i spuna tati lui Serban, asa cum ii spun eu tatalui meu. De fapt, este un regret catre soarta si catre viata. Eu regret doar ca nu-mi pot petrece foarte mult timp cu copilul.
- La cinema mergeti impreuna?
- Am fost de curand cu fiica mea si am vazut un film superb, Marele Urias Prietenos. Pleci cu o lectie de viata de acolo si, chiar si pentru noi, adultii, intotdeauna trebuie sa crezi in visele tale si sa crezi ca cineva iti ghideaza pasii pentru a ti se indeplini.
- Ce actori iti plac?
- Imi plac foarte mult Robert de Niro si Al Pacino, iar dintre actorii nostri Andi Vasluianu, pe care il ador.
- Esti studenta la Facultatea de Psihologie, in anul I. Ce te-a determinat sa alegi Facultatea de Psihologie?
- In anul III la Teatru am facut Psihologie si ma vad la 45 de ani nu stand de vorba, dand tratamente, ci pe profiler, pe securitate nationala, aici, in tara. Sunt fascinata de acest lucru si imi place sa urmaresc oamenii, atitudinile, pentru ca altfel nu ai cum sa descoperi personajele.
Fiica-mea imi spune: Ce faci, concurezi cu mine? Nu, trebuie sa terminam in acelasi timp, ii spun eu.
- Ce o tenteaza pe fiica ta?
- Fiica mea e un mic antreprenor: face bratari hand-made pe care le vinde la scoala, e practica, spre deosebire de mine, care sunt cu capul in nori. De curand, a facut un penar pentru copii nevoiasi.
E creativa si e buna la reciclat: are tot felul de idei nastrusnice.
- Ai fost recent la Festivalul Dan Spataru de la Medgidia.
- Tavi Ursulescu a prezentat acest festival. Au venit Adrian Daminescu, Andrei Kerestely. M-am bucurat ca l-am vazut pe Tavi Ursulescu, pentru ca a fost mentorul meu. Eram un copil din provincie cand visam ca o sa-l cunosc pe Tavi si ca voi prezenta un eveniment cu el. Tavi e o enciclopedie a datelor si un prezentator ca el nu vom avea multi ani de acum inainte. Prima data am urcat cu el pe scena si am prezentat cu el un festival, cand aveam 19 ani. Cand imi spunea colega, credeam ca e un vis. Ma bucur ca am reintregit gasca la Festivalul Dan Spataru.