AmosNews: Punctul pe Y. Mielul bland Vulpescu isi arata coltii
(Autor: Octavian ANDRONIC)
Intr-un singur an prin cabinetul ministrului Culturii s-au perindat nu mai putin de 6 persoane. Una dintre acestea, desi nominalizata, n-a mai apucat sa fie instalata (mama bipezilor - Rozalia Biro). Alta a stat doar o saptamana, stabilind un record (Hegedus Csilla). Liderul UDMR si-a dat o data demisia si apoi a revenit pentru a pleca de buna voie. Poate doar la Ministerul Sanatatii sa se mai fi inregistrat o asemenea fluctuatie.
Din pacate, niciunul dintre guvernele post-revolutionare n-a dat bani pe/pentru cultura. Portofoliul a fost considerat unul marginal, iar o serie de guvernari n-au avut nici o ezitare de a-l pasa ungurilor. Nu vreau sa spun ca ministrii unguri s-au dovedit mai putin romani in aceasta pozitie, dar ma intreb daca un astfel de lucru ar fi fost posibil la Budapesta. Cea mai critica faza pentru cultura a fost aceea care a debutat cu venirea la putere a USL-ului, dupa trantirea guvernului Ungureanu. A fost numit atunci in aceasta functie un distins profesor pe care functia sa practic nu l-a interesat, omul petrecand mai mult timp in studioul Antenei 3 decat in cabinetul ministerial. A fost o adevarata pleasca (ca sa folosesc un alt termen legat de un fost titular) pentru Ponta sa aiba acolo un colaborator liberal care sa nu ceara bani in plus, ba sa fie chiar multumit ca ceea ce nu primeste el poate fi mai bine folosit in alte parti. Daniel Barbu a iesit din scena fara a lasa regrete, plasand urmasilor sai un portofoliu care plutea in deriva prin spatiul guvernamental, fara resurse si fara prea multe obligatii.
Guvernul Ponta IV a pus in fruntea sa un outsider. Pentru ca aproape nimic nu-i dadea sanse personajului desemnat, cu atat mai putin calitatea sa de colaborator apropiat al presedintelui Iliescu, situatie care, in alte cazuri, a constituit o piedica pentru alti candidati.
Nu stiu care au fost rationamentele si - mai ales - calculele care au stat la baza acestei numiri (poate ca ideea de a mai atenua afronturile aduse liderului istoric de neghiobiile debitate de tovarasul de excursii in Dubai al premierului), dar Ionut Vulpescu pare sa se dovedeasca omul potrivit la locul potrivit. Nu doar pentru ca mai repara ceva ceva din imaginea tinerilor lui Ponta, sifonata de Sova si compania, ci mai ales pentru preocuparile sale constant legate de fenomenul cultural, abordat si prin calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de specialitate. In plus, activitatea desfasurata alaturi de Opaschi in cadrul Fundatiei Clubului de la Bucuresti, l-a pus in stransa legatura cu mediul si cu personalitatile sale marcante.
Dupa numire, Ionut Vulpescu n-a facut valuri. A asteptat momentul potrivit pe care i l-a oferit evenimentul Zilei Nationale a Culturii Romane, transformat intr-o rampa de lansare a viziunii si programului propriu. In fata unei asistente din care n-au lipsit decat presedintele si premierul (fiecare cu motivele sale - primul fiind in misiune la Bruxelles, iar al doilea sarbatorindu-si nevasta), Vulpescu a lansat cateva dintre provocarile ce au facut din spech-ul sau un discurs polemic. Indreptat impotriva perceptiei inguste si deficitare a fenomenului cultural. Pentru ca, daca este sa fim foarte sinceri, unica dara lasata prin istorie de natiunea romana se datoreste culturii si varfurilor sale de-a dreptul inexplicabile, precum cel a carui data de nastere a fost aleasa ca simbol al fenomenului in intregul sau. Intr-un moment in care clasa politica se face pres in fata presiunilor externe legate de bugetul apararii (pentru care singura explicatie logica este ca se urmareste impulsionarea productiei si vanzarilor de echipamente strategice ale marilor puteri), Vulpescu pune degetul pe rana subfinantarii culturii, care nu poate trai din surse proprii. Ce dovada mai buna decat exceptionala prestatie din eveniment a corului Preludiu condus de Voicu Enachescu si a Orchestrei de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, ale caror performante n-ar putea fi niciodata sustinute din incasarile din bilete, sa zicem.