Q Magazine: Intoarcerea la idealurile fondatoare (Autor : Ionut Vulpescu)
Incerc sa rememorez cele petrecute in viata mea in urma cu 25 de ani, pe cand Europa sarbatorea caderea Zidului Berlinului, iar noi, in Romania, incercam sa ne ferim privirile de tot ce alcatuia realitatea inconjuratoare. Si nu reusesc. Exista evenimente istorice care, chiar petrecute la departare de mii de kilometri, te marcheaza pe viata si se substituie propriilor tale amintiri, cafelei cu nechezol pe care o beai sau temelor pe care le pregateai pentru scoala.
Asa e si cu caderea Zidului Berlinului, cu 25 de ani in urma. Chiar daca propaganda oficiala a incercat in fel si chip sa escamoteze stirea, caderea Zidului a avut efecte neasteptate la Bucuresti, acolo unde si speranta parea ca intrase in hibernare. Romanii au simtit valul de caldura ce venea dinspre Berlin. Caloriferele inghetate din toate apartamentele Romaniei parca au prins viata, aparatele de radio au trecut pe frecventa Deutsche Welle, desi curentul era, ca de obicei, oprit, iar oamenii au avut din nou puterea de a schita un zambet. Poporul german, atat cel din Vest, cat si cel din Est, lovise fiara comunista drept in inima si nu mai era decat o chestiune de timp pana cand capetele acesteia aveau sa cada, rand pe rand, ca intr-un basm. Sau ca intr-o partida de domino, revansa istorica a celei jucate la Yalta, in 1945.
Dupa niste ani, aveam sa aflam si ce pret au platit germanii pentru caderea Zidului. Cate zeci si sute de mii de existente au fost fracturate si batjocorite de artificiala diviziune a tarii, cate mii de morti au cazut in incercarea de a trece frontiera dinspre sclavie inspre libertate, cata tenacitate au pus nemtii pentru a darama Zidul. Sacrificiul acestor oameni, al acestor eroi anonimi, ne-a eliberat, de fapt, pe noi toti. Ne-a eliberat de frica, in primul rand, de spaima ca fiara atotputernica ne poate inghiti definitiv. Cei care au murit pentru libertate, la Berlin, au fost lumanarile care au ars in Ceruri pentru noi, pentru ca si noi sa ne dobandim, in cele din urma, libertatea. Suntem recunoscatori poporului german pentru aceste jertfe, asa cum suntem recunoscatori tuturor martirilor libertatii Europei de azi. Nu vom uita niciodata ca Europa Unita de astazi e cladita nu numai pe idei, pe prognoze economice si bune intentii, ci si pe sangele varsat intre 1945 si 1989.
Aniversarea acestui eveniment istoric nu trebuie sa ne faca sa uitam si neimplinirile ultimelor doua decenii, dintre care unele au lasat urme chiar in Germania unita. Sa nu punem semnul egalitatii intre capitalism si democratie. Capitalismul este un instrument, democratia un mod de a organiza societatea. Capitalismul poate deveni totalitar. A mai facut acest lucru in decursul istoriei sale. In 1989 s-a luptat pentru democratie, pentru libertate, pentru drepturi cetatenesti, nu pentru capitalism. Sau, mai bine zis, nu doar pentru capitalism. In niciun caz, pentru un capitalism salbatic, fara reguli, care sa aduca prosperitate catorva si nefericire majoritatii.
Oamenii sunt, de altfel, deziluzionati de felul in care functioneaza azi capitalismul, iar aceasta deziluzie se rasfrange si asupra democratiei. Ca si in 1989, si acum avem de purtat o lupta pentru democratie, pentru mai multe drepturi si libertati cetatenesti, pentru mai multa solidaritate. Avansul luat, in tarile occidentale, de catre partidele extremiste, anti-europene, anti-democratice si rasiste este un semnal de alarma suficient de puternic pentru ca liderii europeni sa inteleaga ca e necesara o intoarcere la solidaritatea si la idealurile nutrite spontan de toti, in momentul de euforie al prabusirii comunismului. Altminteri, fiara egoismului si a spiritului totalitar poate renaste tocmai din molozul ramas in urma prabusirii Zidului Berlinului.