JURNALUL NATIONAL: Cum n-am devenit Robert Turcescu (Autor: Viorel Ilisoi)
Va cer iertare! Am tinut in sufletul meu, timp de aproape 20 de ani, scurta mea relatie cu Serviciul Roman de Informatii. Simt ca nu mai pot duce aceasta greutate, simt ca ma usuc pe dinauntru, ca mor. Am fost un fariseu! Vreau acum sa ma spovedesc, sa vin la dreapta dumneavoastra judecata.
N-am mai spus nimanui pana azi pentru ca s-a scris in ziare la vremea respectiva, asa ca ce rost mai avea? Dar asta nu ma opreste sa ma spovedesc. Sper sa nu fiu ridicol. Bunaoara, unul dintre cei mai importanti ziaristi romani s-a spovedit si el, recent, recunoscand ca a fost ofiter sub acoperire al unui serviciu secret, cand toata lumea stia asta! Si n-a parut ridicol, toti l-au luat in serios. De ce nu si pe mine?
Deci, dragii mei cititori...
Randul alb de mai sus este o pauza de sters ochii. Sufletul meu vrea sa dea afara viermele fariseismului. Si doare pana la lacrimi. Fiindca mi-e sufletul gros la coaja. Altfel n-ar fi putut tine atata timp in el falsul secret.
In 1995 - o, apuse vremuri ale tineretii mele!... dar nu despre asta vreau sa marturisesc - eram redactor la revista "Timpul", din Iasi. Intr-o zi m-a sunat un fost coleg de redactie, despre care de mult nu mai stiam nimic. Voia sa-mi spuna ceva - n-a zis la telefon ce. Ne-am intalnit la o cofetarie din Piata Unirii, unde se putea bea si coniac.
M-a luat pe departe, pe dupa gard, ca cum, ca ce, ca care mai e treaba pe la "Timpul".
- Public, zic, interviuri cu scriitori.
- Mai mergi prin Basarabia?
- Sigur. Pentru ca si acolo sunt scriitori. In plus, revista se tipareste la Chisinau.
A cerut cu degetul inca un coniac pentru mine (se asigura ca voi avea taria de a primi o destainuire socanta) si mi-a soptit ca este ofiter SRI. (De asta disparuse din oras: noi il credeam plecat din tara, dar el era la spioni, se scolea!).
- Foarte bine, e nevoie de tineri ca tine in serviciile secrete, gata cu securistii aia imbacsiti.
A zambit, mi-a mai comandat un rand. El bea numai suc. Era in misiune. Mi-a tinut un curs intensiv de spionaj si contraspionaj, cu aia rai si cu aia buni. Pe scurt, KGB-ul lucra si pe stanga si pe dreapta Prutului, iar noi trebuia sa param loviturile. Apoi mi-a gadilat organul patriotismului pana a simtit ca e tare ca parul.
- Si cum e cu Basarabia? O mai iubesti?
- Din tata adanca inima me!
- Si ce-ai fi dispus sa faci pentru ea?
- Uite, ridic acest pahar pentru Basarabia, in cinstea ei.
- Nt! Hai ca poti mai mult.
- O jumatate o duc fara probleme!
- Nu asta am vrut sa spun...
Mi-a laudat simtul de observatie, puterea de sinteza, a mai dat un coniac, m-a facut sa ma simt bine, important. Si patriot! Mi-a bagat in cap ca patria are nevoie de mine. Mergeam aproape saptamanal in Basarabia, ma intalneam cu scriitori, cu ziaristi... N-as vrea eu, la intoarcere, sa-i povestesc lui, tot asa, la un coniac...
- De ce doar unul?
... Tot asa, la o masa, sa-i povestesc ce-a mai zis Dumitru Matcovschi despre una, despre alta, ce mai crede Valeriu Matei, ce parere are Grigore Vieru, ce zic politicienii cu care vorbesc, popii, ziaristii, oamenii simpli... Si daca mai am spatiu in memorie, pot sa-i mai spun cate ceva si de prin redactia "Timpul", poate si de pe la scriitorii din Romania, "dar in principal din Basarabia, pentru ca trebuie sa contracaram actiunile KGB-ului".
N-am zis, pe loc, nici da, nici nu. Am cerut un timp de gandire.
M-am dus sageata la redactie, i-am relatat totul lui Liviu Antonesei. Era directorul revistei, era si presedintele Consiliului Judetean Iasi. Avea, in plus, experienta cu securistii astia - mai vechi sau mai noi. I-am spus ca n-am de gand sa intru in povestea asta.
- Bine, a zis Antonesei, tacem si asteptam urmatoarea miscare a SRI-ului.
A doua oara ne-am intalnit la un restaurant si din nou m-am bucurat fara scrupule de darnicia statului roman. Daca voiam ceva, agentul secret facea semn cu degetul si aveam totul. La sfarsit a cerut nota de plata pentru decont.
Nici la a doua intalnire nu i-am dat un raspuns. Si nici la a treia. A inceput sa dea semne de nerabdare. Bagase de seama ca imi placea sa mananc si sa beau pe banii statului. Marturisesc, imi cam placea. Si cer iertare acum pentru asta. Am supt ca un taun din vinele bugetului! M-am folosit de Basarabia ca sa mananc un cotlet... hai doua... plus coniacele... prajituri... Of! Mi-e rusine de fapta mea. Scuipati-ma, loviti-ma cu pietre, dar nu ma alungati din presa! Am fost necinstit, dar de-acum inainte voi fi un ziarist onest!
Atunci ofiterul a inceput sa ma preseze sa ma decid mai repede: ori, ori! De-acum nici nu ma mai chema la carciuma, ci in parc, ca si cum ar fi fost si el tot el un simplu ziarist, parca ar fi intarcat balaia spionajului. S-o fi observat la contabilitate ce greu mi se invartoseaza patriotismul?
I-am zis ce hotarasem chiar de la prima intalnire sa-i spun:
- Bai, lasa-ma dracului in pace, tu chiar ai crezut ca o sa devin turnatorul tau? Asa ma stii tu pe mine? Eu imi iubesc tara, dar nu vreau sa-mi torn prietenii. Asta e munca de curva, ce-mi ceri: sa culeg cu urechea de la ei si sa dau cu ciocul la tine. Da-mi o treaba de barbat, sa-i pun o bomba sub birou lui Snegur cand ii iau interviu, pac! apas pe declansator cand ajung in vama, sa fotografiez un obiectiv strategic, sa compromit o tanara agenta din tabara adversa... Vreau sa fiu James Bond, nu Cicciolina, amice!
Ah! Refuzul meu nu l-a descurajat. A continuat sa ma sune, tot mai iritat. Nu stiam cum sa mai scap de el. Voia mort-copt sa-mi puna patriotismul la treaba! Cand obosea el, ma lua altul! (Acestuia n-o sa-i spun numele din motive de... Din anumite motive, sa zicem.) Jucau cumva rolul spionului bun si a spionului rau, ca politistii din filme. Voiau sa-mi franga vointa!
Intr-o zi, mergand la Bucuresti pentru cateva interviuri, m-au atacat 4 indivizi in parcul Garii de Nord. Tipi solizi, toti cu bocanci la fel - atat am apucat sa remarc. M-au orbit cu spray lacrimogen, n-am mai vazut nimic. Doi m-au tinut, ceilalti au dat cu pumnii si cu picioarele. Nu mai mult de cateva secunde. Suficient sa ma lase lat. Nicio lovitura la fata. Numai dupa cap, in burta si la picioare. Scurt - si i-am auzit departandu-se in fuga.
- Ia-i niste bani, ceva! - a strigat unul.
Un zdrahon s-a intors, a bagat mana in buzunarul din dreapta de la pantaloni, cum eram cazut pe stanga, si a fugit cu ce-a gasit, niste maruntis, fara sa caute mai departe. Banii si actele erau in buzunarul de la piept. Bagajele au ramas pe langa mine, neatinse.
Cineva a chemat politia de peste drum, din gara. N-au vrut cascaletii sa intervina, cica nu era in aria lor. Dar au sunat la Sectia 3, de pe Berthelot. S-a stabilit ca a fost un jaf. Mi-au dat si o hartie la mana. Sa ma sterg cu ea la decont.
L-am sunat pe Liviu Antonesei. A convocat repede o conferinta de presa si a dezvaluit totul, inclusiv numele ofiterului SRI: Doru Macovei, fost ziarist. Sau ofiter devenit, la ordin, ziarist. Ca nici nu mai stii care-s unii si care-s altii.
Iata, m-am spovedit, ma simt eliberat. Nu stiti cat de greu mi-a fost sa tin asta in mine atata timp. Ar trebui sa-mi plangeti de mila. Daca trebuie, ma duc la trezorerie si depun contravaloarea acelor mese de protocol, ca sa ma eliberez de tot. Numai sa iau salariul!
Daca Doamne fereste acceptam? Daca ma avansau de la turnator la fruntas, caporal etc. si ajungeam vreun ofiter acoperit? E adevarat, ar fi venit banii peste mine din toate partile, poate ajungeam si la Eurovision, penetram mediile artistice europene... Dar mai bine nu, caci la schimb ar fi trebuit sa-l pup zece ani in cur, tautologic, pe Basescu. Or, mie imi plac totusi femeile.