moshemordechai.ro: La trecerea lui Marquez

Nimeni nu putea spune cand se nascuse pravila. Unii gandeau ca inca de pe vremea uriasilor, cand soarele rasarea doua sprancene mai departe de colina lui Duarte, nu ca acum cand pare sa fiarba, in zori, ierburi salbatice, amestecate cu farmece, in cazanul vrajitoarei pe care unii spun ca o vad uneori facand descantece in coliba parasita din varful colinei. Altii spuneau ca pravila a fost lasata de Duarte insusi, atunci cand, in anii de sus ai vietii, a simtit ca puterile ii pleaca, iar mintea incalceste gandurile intr-un fel pe care niciun muritor nu il mai poate deslusi. Doar Senebal, cel nascut cu un singur ochi, care in tinerete parasise tinutul pentru a cutreiera lumea, iar la intoarcere, multi ani mai tarziu, se lauda ca lucrase in atelierul unui mester de viori surd, care vedea muzica, asa cum altii spun ca vad strigoi, noaptea, in cimitirul de la poalele colinei lui Duarte, doar Senebal credea ca pravila se nascuse atunci cand Hernando cel Sur o rapise pe Isabela, care mai apoi il nascuse pe Isidor, despre care se spunea ca vorbea cu fiarele.
Nimeni nu putea spune cand se nascuse pravila. Dar la implinirea varstei de 30 de ani, fara exceptie, toti cei nascuti acolo erau chemati sa isi aleaga ziua mortii. Ziua era scrisa cu cerneala pe hartia care era apoi impaturita, inchisa cu pecete si lasata in grija notarului. Iar in ziua de ei aleasa mureau. Cei care nu-si respectau legamantul, se mai spune, rataceau vesnic in labirintul lui Borges.
Nimeni nu putea spune cand se nascuse pravila, dar de cand exista, acolo nu mai murise niciun om de rand. Doar cei care spuneau povesti mureau uneori, iar atunci notarul rupea pecetea si le arata tuturor ca cel mort respectase pravila.