In cadrul Festivalului de Spiritualitate si Terapii Complementare de la etajul 1 al Salii Dalles este un stand la care gasiti la vanzare tablourile pictorului Ioan Vasile Bota, cu preturi ce variaza intre 300 - 400 RON.
"Pictorul Ioan Vasile Bota a avut un accident in urma caruia a ramas paralizat pe partea dreapta si picteaza numai cu stanga. Banii obtinuti din vanzarea tablourilor vor ajunge la copiii cu dizabilitati. Tablourile sale sunt uleiuri si cerate", ne-a spus Zenovia Vranceanu care se ocupa de acest stand.

Asociatia pentru cresterea Sperantei de Viata

Misiunea asociatiei este reprezentata de cresterea sperantei de viata si a calitatii vietii, facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la servicii medicale, sustinerea si protejarea categoriilor de persoane defavorizate, promovarea tinerilor si sustinerea initiativelor acestora, promovarea culturii si a educatiei in randul tinerilor si a categoriilor sociale defavorizate.
Unul dintre proiectele acestei asociatii este "Arta si Suflet". Scopul acestui proiect este ajutarea persoanelor cu dizabilitati fizice sau psihice, care, in ciuda handicapului, au preocupari artistice.
Proiectul consta in acordarea unui ajutor financiar persoanelor cu handicap fizic sau psihic si care realizeaza exponate artistice in domeniile: pictura, grafica, sculptura, colej, tapiserie.
Pentru a evita persoanele vizate de sentimentul de inutilitate pe care acestia adesea il au, Asociatia le ofera sprijin financiar in schimbul creatiilor lor artistice. Lucrarile adunate sunt expuse pe website-ul Asociatiei. Persoanele eligibile pentru acest proiect sunt cetateni romani, cu varste de minim 5 ani, cu handicap fizic sau mental si cu venituri foarte mici.