Joi, 21 noiembrie, va avea loc redeschiderea Galeriilor Sabion, pe Calea Victoriei 68-70 dar si lansarea in incinta lor, a colectiei Mistero semnata de Gianni Lazzaro, cel mai cunoscut bijutier roman la nivel international. Conferinta de presa va avea loc joi, 21 noiembrie, la ea urmand sa participe managementul Casei de bijuterii Sabion dar si Gianni Lazzaro.
Sabion este o casa de bijuterii infiintata in 1998 dar care duce mai departe traditia de generatii a unei familii. Sunt 17 magazine Sabion in toata tara iar cu cel pe care l-au avut in Cocor (si care se muta acum in Calea Victoriei) au castigat Premiul pentru cel mai frumos magazin din lume dintr-un centru comercial in cadrul competitiei ARE Design Awards 2011 prezentata de Association for Retail Environments (ARE), care recompenseaza anual cele mai bune concepte in materie de design din domeniul retailului. Galeriile Sabion au mai primit si Premiul pentru inovatie in pardoseala si Premiul pentru expunere artistica in cadrul celei de-a 40-a editii a A.R.E. Design Awards, ce s-au desfasurat la Hollywood. In cadrul competitiei, Sabion a concurat cu alti 500 de jucatori de pe piata internationala de retail cum ar fi Tiffany‘ s, Macy‘ s sau Apple Store.

Cine este Gianni Lazzaro?

Ei bine, este un roman inscris in elita bijuteriei internationale. Pe numele sau adevarat Lazar Marcovici, Lazzaro a absolvit Academia de Arte din Dusseldorf in anul 1974 cand a si inceput sa creeze bijuterii. Tot in anul 1974 deschide o galerie de arta insa, dupa scurt timp, decide sa se dedice exclusiv bijuteriilor. La ora actuala este prezent in cele mai mari expozitii de bijuterii din, Leipzig, Basel, Vicentza, Hong Kong si Las Vegas. In plus, gasim bijuteriile sale in magazinele din Viena, Paris, Geneva, Milano, Vicenza, Basel, Moscova, Sydney, New York, Las Vegas, Kiev, Dusseldorf, Barcelona, Dubai, Brisbane. Printre clientele fidele ale lui Lazzaro se numara Sophia Loren si Heidi Klum dar si alte personalitati feminine de talie mondiala.