Scriitoarea Petronela Rotar povesteste experienta sa de a fi avut Coronavirus
Scriitoarea Petronela Rotar: Am avut COVID-19. O lume fara mirosuri si gusturi e o lume imposibil de trait. Incertitudinea si anxietatea au fost cel mai greu de suportat.
Intr-un text tulburator publicat pe blog, I know what you did this summer, scriitoarea Petronela Rotar scrie despre experienta de a fi avut coronavirus.

Scriitoarea precizeaza ca nu a dorit sa faca public aceasta decat atunci cand a scapat de virus. Mai mult, Petronela Rotar scrie despre frica oamenilor si despre cat de complicat a fost sa gestioneze nu doar boala, cat felul in care oamenii au reactionat, decizand sa nu faca public faptul de a fi luat COVID-19 pana nu a trecut. De asemenea, Petronela Rotar scrie ca a fost dureros sa constate pe perioada bolii, pe retelele de socializare, felul in care oamenii mininmalizeaza sau pun la indoiala existenta virusului. Redam textul in integralitate.

- Daca m-ar fi intrebat cineva ce fac vara asta, sigur - sigur nu as fi zis covid. Aveam alte planuri, tot de pandemie, ca deh, si am crezut ca daca ma pazesc, nu il fac. Dar am facut. Am ales sa nu vorbesc despre asta pina nu imi trece si pina nu trece si ceva timp de cind mi-a trecut din mai multe motive.
Cel mai important ar fi ca atunci cind te simti rau nu ai nevoie de genul ala de atentie pe care l-as fi primit eu, cu suta de mii de followeri pe conturile mele de social media. A fost complicat de gestionat si atentia primita de la familie si prietenii din viata reala. Oamenii sint inspaimintati si de multe ori isi proiecteaza frica personala tot pe bolnav, asa ca dupa ce ca nu esti bine, ai de infruntat si temerile sanatosilor. Telefoane de genul: vai, esti sigura ca o sa fii bine, am auzit ieri ca x, care se simtea bine la ora 14, la 20 a decedat. Exagerez, dar intelegeti ideea. Asta mi-ar mai fi lipsit, sute sau mii de mesaje de la necunoscuti, ingrijorati pentru mine sau pentru ei, plus hatereala care vine la pachet, ca am fost platita sa zic ca am, ca mint, ca sint inconstienta sau altele asemenea pe care am vazut ca le-au incasat altii. Si pe care le voi incasa si acum, ca m-am decis sa vorbesc despre asta, dar sint pregatita, am block-ul la indemina si zero toleranta pentru genul ala de oameni aici la mine. Sa fie la ei. Iar daca cumva tocmai v-ati amintit, cu o doza mai mica sau mai mare de rautate, ca in februarie am facut de citeva ori misto de virus, ceea ce am facut, pentru ca apoi, odata ce am avut mai multe informatii sa iau o atitudine super responsabila sase luni atit personal, cit si public, si credeti ca am meritat sa ma imbolnavesc, cum am mai auzit, ei bine, nu pot decit sa va compatimesc, trebuie sa fie tare triste viata si sufletul vostru.Dar acum, ca sint bine deja de o vremuta si iesita iar in lume, pot sa va povestesc cum a fost la mine, in caz ca nu credeti ca boala exista, iar in caz ca credeti, poate va ajuta sa stiti la ce sa va asteptati daca o luati. Reiau intrebarile si raspunsurile pe care le-am primit repetitiv de la cunoscuti in perioada asta: De unde am luat virusul, mai ales ca eu m-am ferit si mi-am luat mereu masuri, am purtat masca, am dezinfectat si cumparaturile? Nu de pe terase, nu de la mare, nu din magazine sau din padure - ci din cercul foarte restrins de apropiati de care nu m-am ferit, din familie adica - am vazut ca si studiile spun asta si are mult sens. Fiindca fiecare membru din cercul apropiat mai are pe cineva apropiat in afara cercului, care mai are pe cineva apropiat si tot asa. Noi am tinut, din fericire, boala in familie si am reusit sa o raspindim doar intre noi, nu am mai dat nimanui altcuiva fiindca ne-am izolat repede. Fie-mea mica a fost pacientul zero si a avut aceleasi simptome ca mine, doar ca a trecut mai usor peste ele si nu a ramas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecata nici nu a facut si nu i-am mai permis sa se apropie pina nu am fost bine. Deci si cei tineri fac boala, cu simptome si tot tacimul. Detaliu important: in perioada cind nu stiam ca am boala am stat aproape de tot, vreme considerabila, de un singur om din afara familiei, o prietena buna, dar ea nu a luat - testele ei au iesit negative, si PCR, si anticorpi.

Cum s-a manifestat?

Mai intii, ca o raceala obisnuita. Mi-a curs nasul, durere usoara de sinusuri. Am sunat imediat medicul, mi-a zis ca nu e simptom de Covid, sa stau linistita si sa iau Nurofen raceala si gripa - cu o zi inainte spalasem masina afara, in ploaie, am zis ca na, poate fi de acolo. Dar, pentru ca e pandemie, am luat in calcul din primul moment ca poate fi si covidut si am avut grija sa nu intru in contact direct cu nimeni. Cu prietena mea deja eram. Apoi, cind mi-a disparut brusc, dar brusc in sensul cel mai literal al cuvintului, mirosul si gustul, am stiut ca e covid si imediat m-am dus sa ma testez. Intre timp, si fie-mea mica patise la fel. Bineinteles ca testele au iesit pozitiv, ar fi fost de mirare sa fi fost altfel.
Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice si digestive. Dupa prima faza cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare si simteam ca respir foc cind trageam aer pe nas. Plus dureri de ochi si cap, in spatele sinusurilor, lipsa miros si gust, o oboseala foarte stranie, diaree si dureri de stomac. Nu am tusit, nu am facut febra. Mi-am monitorizat mereu saturatia de oxigen, nu a coborit sub 96-97. O singura data, dar era pe panica, si-a revenit cum am facut niste exercitii corecte de respiratie si m-am linistit. Nu am necesitat internare si m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care ii cunosc din spitale Covid in SUA si Brasov, care mi-au zis ce sa fac si sa iau, asta si fiindca la DSP nu a raspuns nimeni si nici nu m-a sunat nimeni in toata perioada (era si vid legislativ), iar medicul de familie a zis ca sa mai incerc la DSP, unde in continuare nu raspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni putini la DSP, dar asta stiti deja. Insa am luat in calcul tot timpul ca, daca ma simt mult mai rau, voi suna dupa ambulanta. Din fericire, nu a fost cazul.Ce pot spune despre boala asta e ca e foarte stranie. Ce am simtit nu a semanat cu nicio alta boala pe care am avut-o vreodata. Nici durerile de cap, nici oboseala din muschi si tot corpul, dar mai ales anosmia - pierderea mirosului - nu au fost simptome pe care sa le mai fi avut inainte. Dintre toate, sa ramii brusc fara miros - si apoi si gust, a fost cel mai ciudat, dar si cel mai greu de suportat. Miroseam in disperare sticlute cu parfum tare, dar nu simteam absolut nimic. Nimic, nada. O lume fara mirosuri si gusturi e o lume in care mi se pare imposibil de trait. In fiecare dimineata primul lucru pe care il faceam era sa verific daca simt mirosuri. Cea mai fericita zi dintre toate a fost cea in care mi-am recapatat, chiar daca partial la inceput, mirosul.

Cit a durat?

Aproximativ doua saptamini, din care una a fost mai serioasa. Insa a durat si inca dureaza recuperarea. Nici nu am iesit din casa decit foarte putin in primele zile dupa vindecare, fiindca oboseam si mi se facea rau dupa doi-trei kilometri de umblat pe jos - si nu de la plamini, respiratie, cum am mai citit pe la altii care au avut simptome respiratorii, ci din tot corpul, cumva, foarte greu de descris. Inca nu am curaj sa alerg si abia de vreo trei zile am reinceput sa fac ceva miscare, usurel, in casa. Si inca dureaza durerile de cap - sinusuri, nu stiu cind voi scapa de ele, sint exasperante pur si simplu. Exista oameni care povestesc ca au ramas cu sechele pina la 16-20 de saptamini dupa vindecare, apoi durerile sau simptomele reminiscente au disparut brusc.


Ce a fost cel mai greu?

De tolerat incertitudinea si anxietatea. Si specimenele aflate in negare, care iti explicau pe internet in timp ce tu sufereai, ca boala nu exista si totul e o conspiratie. Aia a fost perioada in care am blocat si banat cei mai multi oameni, rabdarea mea pentru ei a expirat la fel de brusc cum mi-am pierdut mirosul. Dar incertitudinea si spaima ca oricind poti fi mai rau nu le-am putut bloca si nici nu am vrut, ele au existat tot timpul, cu diverse intensitati. Imi zicea o prietena ca nu stie cum nu am luat-o razna, ca ea nu ar fi putut ramine rationala, sa calculeze ce e de facut, sa fie calma. Ei bine, a fost foarte greu si pentru mine. Au fost momente in care ma cuprindea panica, imi dadeam seama ca am boala asta despre care toata lumea vorbeste si de care toata lumea se teme si din cauza careia au murit sute de mii de oameni, ca e imprevizibila si ca pot si eu ajunge intubata, mi se facea frica mare, imi ziceam OK, acum sint cacata pe mine de frica, trebuie sa respir si sa ma calmez. Apoi faceam repede un reality-check, imi monitorizam iar saturatia de oxigen, temperatura, ma mai uitam o data pe statistici si calculam ca cei mai multi se fac, totusi, bine, acceptam ca imi e frica si e normal sa imi fie frica, dar ca sint totusi un caz fericit. Ne-a ajutat mult umorul, la noi in familie autoironia vine de departe, mama-mare si pe patul de moarte se autoironiza, glumeam cu fie-mea ca sintem in trend, out there is a global pandemic and we are part of it, o sa invete despre noi la istorie, ea zicea ca spera ca macar avem ultima versiune de virus, fiindca vrea sa fie tot timpul updatata, apoi: si, te-ai apucat sa scrii cartea aia despre cum ai supravietuit, dar sa fie dramatica!, vezi, Pwetro, cum e viata asta, au dreptate ca de ce iti e frica nu scapi, azi faci baie in clor sa nu te infectezi, miine esti pozitiva, apoi rideam ca avem varianta premium luxury a bolii, ne-am scos - deh, mecanisme de aparare care ne-au ajutat sa trecem prin anxietate fara sa o luam (iau, ca eu sint mai fricoasa) razna. Insa, la final m-am felicitat - m-am descurcat bine, a fost un test nu doar pentru corpul meu, ci si pentru psihic, sint rezilienta, iata, am absolvit pandemia cu nota de trecere, nu am ramas corigenta sau, doamne fereste, repetenta cu piatra funerara pe aleea scriitorilor.

Viata dupa covid?

Partile bune:

Simt ca am o superputere si ca superputerea mea e aceea ca am avut deja boala si ca nu ma mai tem. O sa ma testez lunar de anticorpi, sint curioasa cit va dura imunitatea, continui sa port masca si sa fac tot ce tine de mine, ca si pina acum. Din ce am citit prin articolele medicale serioase (alea peer-reviewed) sint slabe sanse sa-l faci a doua oara. Dar nu imposibil. Totusi, simt ca pot trai mai normal decit am facut-o inainte, acum ca am trecut deja prin boala. E mare lucru sa scapi de anxietate si de obsesia virusului - imi pare ca capul ne e mai in pericol zilele astea decit corpul, de multe ori.
Am vazut cine si cum imi e aproape, cui ii pasa de mine, cine e irational pina la comportamente socante: am o ruda pe care nu o vazusem de anul trecut si care sta la 1000 de km, care mi-a zis ca daca i-as fi dat boala - de parca daca as fi dat boala cuiva as fi facut-o cu intentii criminale, nu pentru ca si eu am luat-o de undeva si nu stiam ca o am - nu ar mai fi putut sa mai fie prietena sau sa vorbeasca vreodata cu mine, ca nu m-ar fi putut ierta ca i-am facut una ca asta. Repet, nu am vazut-o de anul trecut si nu cred ca o voi mai vedea vreodata. Mai intii am fost socata, apoi am inteles ca vorbeste teroarea din ea, care o face sa nu se simta in siguranta nici macar din alta tara, am stat de vorba cu ea si i-am explicat ca inteleg, insa cred ca e mai bine sa nu ne mai vedem sau vorbim, cine stie ce alte lucruri ar putea lua de la mine prin chat sau telefon si sa nu ma poata ierta niciodata, e mai bine pentru siguranta ei.

Partile ciudate sau rele

Sechelele - in cazul meu durerile de cap, sinus, pe care le am zilnic, si oboseala aia care acum pare ca a disparut, dar nici nu am fortat sa afluLumea care stie ca ai avut boala si care se fereste de tine. Irational, stiu, caci practic sint cel mai sigur contact al oricui acum, nu mai pot fi purtator asimptomatic sau simptomatic. Sigur ca nu toti fac asa, dar am avut surpriza ca matusa-mea, de exemplu, sa se inchida in casa cind am mers sa ii vad pe ai mei. Iar altii sa ma evite, nici macar elegant. Si nu m-am dus la ai mei, evident, decit la ceva vreme dupa negativare. E foarte ciudata stigma creata in jurul bolii si bolnavilor. Practic, daca ai avut boala e oarecum vina ta, sigur ai facut ceva gresit, esti vreun inconstient, vreun iresponsabil, vreun nespalat, vreun criminal biologic. Indiferent daca tu esti fix opusul.Faptul ca esti tentat sa ascunzi ca ai avut boala, tocmai pentru a nu trece prin ce povesteam mai devreme. Eu nu am facut-o, am zis tuturor celor cu care am vorbit, am anuntat pe toti cei cu care m-am vazut inainte, insa stiu zeci de oameni care nu au curaj sa spuna ca au sau au avut boala. Si am auzit de zeci de oameni care au simptome si nu s-au testat de frica sa nu fie izolati sau internati, sa nu fie dati afara, sa li se inchida afacerile, sa nu mai plece in vacanta sau sa nu se ia lumea de ei samd.
Concluziile mele din toata perioada asta de boala si post-boala sint ca numarul celor bolnavi versus statistici oficiale e mult, mult mai mare, virusul e aici, printre noi si ajunge la tot mai multi dintre noi. Dar virusul a devenit, pare-se, mai putin virulent, poti face boala si trece relativ usor prin ea, insa ce forma vei face e strict o loterie, predictibilitatea e foarte mica. In acest moment in care vorbim am mult prea multe cunostinte bolnave, acasa sau internate.Am stat pe ginduri daca sa scriu public despre asta sau nu, insa am ales sa o fac, acum ca am integrat experienta - cred ca e important sa vorbim si sa dam speranta, printre altele. Cineva mi-a zis ca dupa ce a vorbit cu mine si a auzit povestea mea a inceput sa se teama mai putin, sa fie mai increzatoare. Dar nu mai putin precauta.
Va multumesc de pe acum ca nu veti scotoci in plus fata de ce am ales sa impartasesc, tot ce am simtit ca vreau sa spun am spus deja - faptul ca am un profil public nu inseamna ca am vreo obligatie sa imi pun viata personala si sanatatea pe tapet sau ca datorez vreo explicatie cuiva. Am avut o boala, nu am facut vreun lucru de care sa imi fie rusine. Aveti grija de voi, purtati masca, fiti precauti, nu e deloc faina boala asta si nu stii cu ce te alegi dupa ea. Sint zile si acum cind am senzatia ca nu va mai fi nimic ca inainte, sper sa ma insel.

(Sursa: ziare.com)