ZIAR MEDICAL: Dietele nu sunt indicate! Dr. Menci explica de ce
Problemele alimentare sunt tot mai frecvente, iar tentatiile sunt la tot pasul, asa ca, pentru multi, pare aproape imposibil sa aiba o alimentatie sanatoasa si echilibrata. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, fost manager al Institutului de Cercetari Alimentare, a explicat, pentru Ziar Medical, de ce nu functioneaza, in mod miraculos dietele, ce boli poate semnala pofta de un anumit aliment si ce trebuie sa mancam pentru a ne induce o stare de bine.

Ketogenica te slabeste pentru ca tine insulina scazuta

- Cand vine vorba despre diete, toata lumea se pricepe, incepand de la colega de birou si pana la doamna care iti face manichiura. Mai mult, acum exista pseudo-specialisti si pe retelele de socializare, unii care au vlog-uri si iti explica ei exact cum poti slabi cand, de fapt, ei nu au niciun fel de pregatire in domeniu, nu sunt medici sau nutritionisti, si nu realizeaza ca exista persoane care s-ar putea alege cu grave probleme de sanatate urmandu-le sfaturile. In principiu, orice dieta care exclude anumite alimente si se intinde pe o durata destul de mare produce dezechilibre in corp. Masura este dieta ideala. Ketogenica, de exemplu, a fost folosita, initial, cu rezultate foarte bune, pentru tratarea copiilor cu epilepsie. Urmata de oricine, mai ales pe termen mai lung, nu este benefica. Practic, ea vizeaza inlocuire glucozei cu ketone - compusi rezultati in urma descopunerii grasimilor. Ajuta la slabit pentru ca mentine insulina scazuta, deci nu este tocmai indicata, mai ales tinuta foarte strict, fara aport de legume sau cereale integrale. Persoanele care au probleme renale, de exemplu, nici nu ar trebuie sa se gandeasca la o dieta ketogenica pentru ca isi pot agrava starea, explica prof. dr. Mencinicopschi.

Disociata autointoxica organismul

- Nicio dieta care exclude unele tipuri de alimente nu face bine organismului. Nici cea bazata doar pe fructe si legume nu este indicata pentru ca oamenii au tendinta de a include, de exemplu, cartofii sau orezul in categoria legume, ori ele sunt amidonoase, nu zarzavaturi. La fel, fasolea sau mazarea sunt proteaginoase, un fel de carne vegetala. Insa dietele disociate sunt cele mai periculoase. Cand mananci zile in sir doar carne sau doar proteine, organismul se autointoxica, digestia se blocheaza. Fibrele au si ele olul lor in alimentatie si nu trebuie excluse. Omul este omnivor iar pentru functionarea optima a organismului are nevoie de o alimentatie echilibrata, care sa includa putin din toate grupele de alimente, spune prof. dr. Mencinicopschi.

Pofta de dulce arata ca insulina nu isi mai face treaba

- Unele persoane se ingrasa pentru ca mananca mult, haotic, in timp ce altele se ingrasa pentru ca au anumite dependente, cum este cea de dulciuri, Exista persoane care, pur si simplu, spun ca nu se pot abtine de la dulciuri, ca simt, continuu, o pofta de nestapanit. Initial poate insemna doar ca au o deficienta de crom si magneziu pe care organismul incearca astfel sa o semnaleze. Cromul este necesar pentru producerea factorului de toleranta la glucoza (GTF), care este absolut necesar pentru functionarea normala a hormonului hipoglicemiant - insulina. Dar cand insulina ajunge sa nu isi mai poate andeplini rolul su nu mai transporta glucoxa din sange in celule, pentru a ne da energie, atunci celulele simt acest lucru si il semnaleaza prin pofta de nestavilit de a manca dulce. Practic, e ca un cerc vicios: cu cat mananci mai mult dulce, cu atat ai mai manca, spune profesorul.

Hipertensiunea, semnalata prin pofta de alimente sarate

- Asa cum sunt dependentii de dulciuri, exista si persoane care ar manca, in continuu, alimente sarate. Aici vorbim despre hipertensivi. Lor le cere organismul alimente sarate. De asemenea, carenta de potasiu si calciu se mai poate manifesta prin pofta de gust sarat. Daca hipertensiunea o poate trata doar medicul, carentele le mai putem rezolva si din alimentatie, daca nu sunt foarte grave. Fructele si legumele, de exemplu, sunt aproape toate bogate in potasiu, iar lactatele, in special iaurtul, sana si kefirul, sunt surse de calciu, ne sfatuieste prof. dr. Mencinicopschi.

Fructele oleaginoase ne fac fericiti si sunt anticancerigene

- Surse naturale de calciu sunt si fasolea, alunele, nucile, sardinele, patrunjelul frunze, branzeturile etc. Fructele oleaginoase nu sunt doar sursa de calciu, ci ne fac fericiti si ne feresc de cancer. Ar trebuie sa mancam, in fiecare zi, o mana de fructe oleaginoase pentru ca aduc organismului minerale importante, precum magneziu, potasiu, fosfor, zinc, seleniu, fier si calciu. De asemenea, ele contin si proteine si fibre, dar si acid folic si vitaminele A, E, B1 si C. In plus, toate aceste fructe au proprietati antioxidante. Cine consuma zilnic aceste fructe oleaginoase isi scade nivelul colesterolului, mentine sanatatea inimii, aparitia unor forme de cancer si a diabetului. De asemenea, consumul de nuci, alune si migdale este responsabil pentru cresterea nivelului de serotonina - hormonul fericirii. Pentru aceasta proprietate a lor, oleaginoasele nu trebuie sa lipseasca din nicio cura de slabire, pentru ca substituie nevoia de a manca si nu da voie sa se instaleze depresia, pe fondul frustrarii, sustine prof. Mencinicopschi.

(Sursa: ziarmedical.ro)