In numarul 3 de anul trecut al revistei PERISCOP a fost publicat un articol interesant scris de Mirel Curea pe tema serviciului militar obligatoriu. (Articolul a aparut initial in Evenimentul Zilei). PERISCOP este o publicatie trimestriala a Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Serviciul de Informatii Externe. Publicam acest articol pentru ca este o veritabila analiza sociologica si antropologica a conceptului de STAGIU MILITAR. Precizam ca din punct de vedere legal, in Romania stagiul militar obligatoriu nu a fost desfiintat, ci doar supendat in anul 2007.

xxx

ARMATA POATE STOPA DEGENERAREA POPORULUI ROMAN (Autor: Mirel Curea)
PERISCOP, Anul XI, nr. 3(43) iulie-septembrie 2018
Preluam din ziarul Evenimentul zilei, din 24 august 2018 un articol deosebit de argumentat in legatura cu traditiile patriotice ale poporului roman. Romania suspenda in anul 2007 obligativitatea efectuarii stagiului militar. De atunci incoace, cetatenii romani au mai putut imbraca haina militara doar pe baza de voluntariat. Tinerii care astfel scapau de spectrul incorporarii au rasuflat usurati. Ce mai, de-a dreptul fericiti! Parintii lor, cei mai multi dintre ei, mai ales mamele, nu au mai putut nici ei de bucurie, odrasla adorata scapa de un cosmar, acela povestit la orice sprit de familiile de masculi din neam. Fie sub semnul lui asa am devenit barbat, fie sub cel al lui mi-au mancat cei mai frumosi ani din tinerete, indiferent de talcul experientei, episoadele evocate de fostele catane contineau toate, fara exceptie, scene cazone crancene: instructie pana la epuizare cu masca de gaze pe figura si cu ranita umpluta cu pietre in spinare, sectoare la wc, la ghena, sau la frecat podele, alarme de noapte, marsuri istovitoare si tot asa. Adica, tot ceea ce poate fi mai departe de felia de cozonac si de cana cu ciocolata fierbinte, asezate pe tava micului dejun de mainile pufoase si parfumate de sapunul cu lavanda ale mamei, de camasa alba-colilie, asezata in asteptarea imbracarii pe spatarul scaunului, de pantofii din piele fina lustruiti lux de mainile experte ale tatalui. Mizeriile astfel auzite, bataile de joc si abuzurile indurate din partea eternului sergent neom, obligatoriu venit de la oi, demne de scrierile lui Anton Bacalbasa sau chiar ale lui Sven Hassel, intunecau visele roz ale tuturor tinerilor abia iesiti din dulcea copilarie, din nepasatoarea adolescenta. Unii parinti insa, mai mult unii tati cu parul catre incarunteala si cu mintile spre coacere, dar si unele mame dispuse sa accepte ca odorului ii trebuie un branci in apa, ca sa invete sa inoate, sa treaca apa si prin viata fara sa se inece, au devenit ingrijorati si preocupati de golul in devenirea odraslei.
- Ce-i va trezi pe astia la realitate, cand n-om mai fi noi, sau cand om fi batrani, si cand va va pocni viata de nu s-or mai putea ridica?, era doar un gand pe care insa parintii il alungau fals-linistitor:
- Ei, lasa, nu mai este ca pe vremea noastra! Toate astea de mai sus si altele asisderea, la oras
La tara, lucrurile stateau mai altfel. Este stiut, viata in sat nu este ca in ilustratele din manualele de scoala de odinioara, nu este ca in Doinele si Pastelurile lui Vasile Alecsandri. Dimpotriva! La tara viata este o lupta corp-lacorp, la baioneta, cu Viata, cu Natura, Animalele nu pot fi hranite si ingrijite doar 5 zile din saptamana, iar in an, in concordanta cu calendarul liberelor legale, eventual cu puntile atat de dragi romanului. Pipotele pasaretului nu asteapta dupa cafeluta sau telenovela stapanei, holdele nu se muta de pe camp in hambare ca in Harry Potter, singure, cu un pocnet magic, viile nu se lichefiaza brusc in butoaie magice, care sa se umple precum sticla de whisky a lui Peter O'Toole in filmul Razboiul lui Murphy. Tot acolo, la tara, bucuriile, momentele de tihna sunt putine si sarace. Acolo, rasfatul nu exista. Copilul incepe munca imediat ce leapada biberonul, Oamenii de la sat sunt tinuti de Dumnezeu, nu de zeii pagani ai huzurului, ai razgaielilor si ai plezirului voluptos. Drept pentru care, atata timp cat a fost, pana in anul 2007, datoria catre oastea tarii, alaturi de botez, nunta si moarte, a fost privita ca o etapa de importanta cruciala in viata taranului, ca un eveniment initiatic major, ca o veritabila Taina laica. Ajuns la varsta la care stramosii sai imbracau toga virilis, flacaul de la tara astepta cu fiorul promitator al despartirii de copilarie prima sa confruntare cu Lumea: mersul la militarie. Multi dintre tinerii satelor doar atunci vedeau prima data orasul, sau calatoreau prima oara cu trenul, atunci invatau uluiti sa manuiasca robinetul unui dus. In orice caz, plecau pe un drum la capatul caruia paseau, inapoi, in curtile caselor parintesti, transformati in adulti, cu umbrele maturitatii trasate pe chip. Deja duminica, la hora, codanele ii priveau altfel, ca pe niste barbati intregi, tocmai buni sa le devina soti. Cei care au trait la tara stiu: baietii care din diferite motive nu faceau armate erau evitati, selectia naturala isi spunea cuvantul fara mila, fetele de maritat ii ocoleau fatis, erau nevoiti sa se multumeasca cu ce ramanea. Drept pentru care, nu erau rare cazurile in care parintii flacailor cu inaptitudini militare trageau sfori pentru ca baietii lor sa fie acceptati la militarie, tocmai pentru a evita un statut de mana a doua. Cum se intampla minunea asta a transformarii copilului in barbat? Simplu! De la oras sau de la sat, flacaul invata acolo, la oaste, ca nu este el buricul pamantului si ca Istoria este facuta deseori din momente decisive, in care supravietuiesti doar daca ai rost ca parte, doar ca albina intr-un stup, la o adica chiar ca lup in haita, altfel te ia dracul si pe tine, si pe cei dragi tie, cu tot cu lumea ta, cea pe care o stiai a fi Univers de neclintit. Acolo se invata de multe ori o meserie si sigur se deprinde supravietuirea. Nu doar in sens smecheresc, ci aceea care te invata sa-ti asiguri de unul singur cele necesare existentei. sa traiesti pe picioarele tale. Una peste alta, acolo deprindeai barbatia, adica acea trasatura esentiala posturii de stalp intr-o familie si in societate, calitati fara de care respectul de sine si al celor din jur nu pot exista. Dar ce-mi veni? Pai. imi veni asa! M-am tot uitat din ce in ce mai crucit la reactiile participantilor la invalmaselile tefelisto-sereiste din 10 august, precum si la niste imagini tot de atunci. Reactiile preponderente, alea de uimire consternatindignata. m-au dat gata:
- Ne-au gazat! Ce a fost asta? Cu ce au dat, de ce nu ne spun cu ce au dat? Apa cu care ne-au stropit, de unde au luat-o? si alte vaicareli prostesti.
Alaturi de imaginile filmate in care doi tati cu copii in brate sunt uluiti si indignati, unul chiar pare sa planga, ca sugarii lor urla inspaimantati de haloimasul din Piata Victoriei sau de ceva gaze inhalate, aceste reactii m-au facut curios, am incercat sa inteleg cine sunt oamenii astia, ce-i cu ei, ce este in neregula la ei. Generatia mea, a celor care aveau 20-30 de ani in 1990, a avut parte de zeci de incaierari de strada. De tot atatea zeci de ori, fortele de ordine dadeau cu gazele lacrimogene, ba chiar si mai si, ne alergau, ne bateau cu bastoanele, cu bocancii si cu scuturile, ca la Verdun - mie jandarmii mi-au subrezit o cervicala, iar minerii mi-au spart capul cu o ranga. Stiam exact ce trebuie sa facem in caz ca luam lacrimogene in bot si , mai ales, nu ne dadea nici prin cel mai din urma neuron uitat prin captuseala cutiei craniene sa ne luam pruncii cu noi la scandal. Nedumerirea m-a tinut doar pana in momentul in care am realizat ca uluitii de stropitul cu apa si consternatii cu ne-au gazat copiii, sunt niste unii cu varste mai mici de 40 de ani, adica sunt fix aia de la care nu s-a mai facut armata. Uluiala lor, deci, este una sincera, deloc propagandistica, mi-am spus dumirit brusc. Habar nu au de capul lor, mi-am zis nu au iesit din eprubeta parinteasca, nu au trecut prin cortul chimic, ala in care orice soldat invata cei ala un gaz lacrimogen, nu le-a explicat nimeni, niciodata, care este diferenta dintre separat, in linie si la gramada si nici ca in ultimul caz oamenii se calca in picioare in caz de panica, situatie in care primii care pier, striviti, sunt copiii si batranii. Nu au inteles nici cum este cu aplicarea manu militari a legii, pentru ca nu au trait pe pielea lor direct, niciodata, nicio rigoare, in afara de aceea ca li s-au terminat tigarile si berea si trebuie sa-si traga treningul pe ei, ca sa coboare pana la pravalie. Pe scurt, nu sunt niste supravietuitori in stare sa-si gaseasca nici macar drumul spre casa, fara un GPS la indemana. De aici incolo, la faptul ca tara asta este foarte probabil sa trebuiasca sa fie aparata cu arma in mana nici nu vreau sa ma mai gandesc. Credeti ca am luat-o eu razna? N-am luat-o! Sau, nu doar eu! Norvegia este prima tara NATO care extinde serviciul militar obligatoriu pentru toti cetatenii indiferent de sex. In Suedia, stagiul militar a redevenit obligatoriu de anul trecut, iar Franta si Germania au inceput demersurile pentru reintroducerea armatei obligatorii. Sub diferite forme, armata este obligatorie si in Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Grecia, Elvetia, Belarus, Ucraina si, evident, Rusia. Doar de teama razboaielor credeti? Nu, nu doar atat, ci si pentru a evita emascularea, slabirea vitalitatii, a fibrei, a barbatiei popoarelor lor, intr-un cuvant, pentru eliminarea pericolului degenerarii! Drept pentru care, daca tot zicem ca vrem o tara ca afara si daca tot luam de bun orice vine dinspre Vest, nu ar fi rau sa ne gandim la vigoarea natiei si din aceasta perspectiva, a introducerii obligativitatii efectuarii stagiului militar si sa luam model de la statele enumerate mai sus.