ZIARUL FINANCIAR: O istorie a razboaielor ruso-turce. Cand au inceput conflictele dintre cele doua puteri si cine a castigat (Autoare: Roana Rotaru)
In ultimii 500 de ani Rusia si Turcia au avut nu mai putin de 12 razboaie, dintre care 7 s-au soldat cu victoria rusilor, 3 au fost castigate de turci, iar in cazul a 2 razboaie victoria a fost indefinibila (remiza). Iata care sunt cele mai recente 4 razboaie dintre Rusia si Turcia:

1. Ultimul Razboi Ruso-Turc a avut loc in perioada 1914-1918

Ultimul Razboi Ruso-Turc a avut loc in perioada 1914-1918 si a facut parte din Primul Razboi Mondial si Razboiul Civil Rus, a carei victorie a fost indefinibila. Campania din Caucaz este reprezentata de totalitatea actiunilor militare dintre Imperiul Otoman si Imperiul Rus, la care s-au adaugat mai apoi cele dintre otomani si Azerbaidjan, Armenia, Dictatura Centrocaspica si Regatul Unit ca parte a Primului Razboi Mondial. Aceasta campanie militara s-a extins din Caucaz pana in Asia Mica rasariteana, actiuni militare fiind inregistrate in orase precum Trabzon, Bitlis, Mus si Van. Actiunile terestre au fost acompaniate de confruntarile dintre flotele Imperiului Rus si Imperiului Otoman din Marea Neagra.In data de 23 februarie 1917, actiunile rusilor au fost oprite din cauza Revolutiei Ruse. Luptele dintre Imperiul Otoman si Rusia bolsevica s-au incheiat din punct de vedere oficial pe 3 martie 1918, odata cu semnarea tratatului de la Brest-Litovsk.

2. Razboiul Ruso-Turc din 1877-1878

Cu 37 de ani inainte de razboiul mentionat mai sus a avut loc Razboiul Ruso-Turc din 1877-1878 care s-a soldat cu o victorie pentru rusi si romani si-a avut originea intr-o raspandire a nationalismului in Peninsula Balcanica si in dorinta Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite in Razboiul Crimeei, recapatand suprematia in Marea Neagra si incurajand miscarile politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominatia otomana. Ca rezultat al razboiului, principatele ROMANIA, SERBIA, MUNTENEGRU, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, si-au proclamat oficial independenta fata de Imperiul Otoman, statul Bulgar s-a reinfiintat, iar regiunea Kars a fost anexata Imperiului Rusiei. La sfarsitul razboiului a fost semnat Tratatul de la Paris care continea garantii ale integritatii teritoriale a Imperiului Otoman din partea Regatului Unit, Frantei si Austriei. Prestigiul international al Rusiei a fost deteriorat, si multi ani razbunarea pentru aceasta umilinta a fost scopul principal al politicii externe a Rusiei; numai Prusia a ramas in relatii bune cu Rusia.

3. Razboiul Ruso-Turc din perioada 1853-1856

Razboiul Ruso-Turc din perioada 1853-1856, a fost parte a Razboiului Crimeii, si s-a soldat cu o victorie pentru turci, adica a imperiului otoman si a aliatilor lor occidentali. Bataliile au a avut loc in Peninsula Crimeea, Balcani, Marea Neagra, Marea Baltica. a fost un conflict armat dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, si o alianta a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei si a Imperiului Otoman, pe de alta parte. Este considerat a fi fost unul dintre ultimele razboaie religioase pe continent, primul conflict la declansarea caruia presa si opinia publica occidentala a jucat un rol semnificativ, si care, in acelasi timp, a fost raportat prompt opiniei publice occidentale prin noile mijloace de comunicare - telegraf, presa scrisa, jurnalism independent. In aceeasi nota a premierelor, razboiul Crimeii este considerat a fi cel dintai razboi total, care a afectat in mod tragic populatia civila expusa la curatire etnica si abuzuri gen viol; in acelasi timp, este razboiul care a influentat in mod durabil perceptia rusilor in ce priveste Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind considerata o tradare, comparabila poate numai cu invazia si jefuirea capitalei bizantine de catre occidentali in timpul celei de-a IV-a cruciade. Atunci au murit: 17.500 britanici, 90.000 francezi, 35.000 turci, 2.050 sarzi si 100.000 de rusi. Rusia a iesit din Razboiul Crimeei cu pierderi teritoriale minime, dar a trebuit sa-si distruga flota Marii Negre si fortificatiile de la Sevastopol. Asediul Sevastopolului a fost cea mai importanta actiune militara din timpul razboiului Crimeii, intinzandu-se pe durata unui an, din 1854 pana in 1855. In septembrie 1854, trupele aliate (Regatul Unit, Franta si Regatul Sardiniei) au debarcat in Crimeea si au asediat orasul si fortareata Sevastopol, sediul flotei Marii Negre a Imperiului Rus, flota care parea ca ameninta Marea Mediterana. Inainte de a fi incercuite, fortele terestre ruse au reusit sa se retraga.

4. Razboiul ruso-turc din 1828 - 1829

Razboiul ruso-turc din 1828 - 1829 a fost un conflict militar dintre Imperiul Rus si Imperiul Otoman izbucnit ca urmare a suspendarii Conventiei de la Akkerman si inchiderea stramtorilor Bosfor si Dardanele de catre Poarta Otomana dupa distrugerea flotei sale in Batalia de la Navarino. Razboiul a fost castigat de rusi si s-a finalizat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, in care Imperiul Otoman dadea Rusiei acces la gurile Dunarii si fortaretele Akhaltsikhe si Akhalkalaki din Georgia. Sultanul recunostea stapanirea Rusiei asupra Georgiei, (cu Imereti, Mingrelia, Guria), si a hanatelor Erevanului si Nahicevanului, care fusesera cedate tarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai inainte. Tratatul deschidea stramtorile Dardanele si Bosfor tuturor vaselor comerciale, liberalizand astfel comertul cu cereale, animale vii si lemn.

De atunci si pana in 1568, Rusia si-a impus suprematia asupra Turciei, in cele mai multe razboaie pe care cele doua mari puteri le-au purtat:

5. Razboiul Ruso-Turc (1806-1812), victorie pentru rusi.
6. Razboiul Ruso-Turc (1787-1792), victorie pentru rusi.
7. Razboiul Ruso-Turc (1768-1774), victorie pentru rusi.
8. Razboiul Ruso-Turc (1735-1739), victorie pentru turci.
9. Razboiul Ruso-Turc (1710-1713), victorie pentru turci.
10. Razboiul Ruso-Turc (1686-1700), victorie pentru rusi.
11. Razboiul Ruso-Turc (1676-1681), victorie indefinibila (remiza).
12. Razboiul Ruso-Turc (1568-1570), victorie pentru rusi.