DCNEWS: Accidentul vascular cerebral: 6 lucruri pe care trebuie sa le stii (Autoare: Steluta Indrei)
Accidentul vascular cerebral reprezinta a doua cauza de mortalitate si invaliditate. La fiecare 4 minute, o persoana este victima a acestei boli. Ca sa poti preveni aceasta boala care afecteaza profund creierul, trebuie sa cunosti urmatoarele sase lucruri esentiale. Accidentul vascular cerebral (AVC) determina o grava afectare a calitatii vietii pacientilor. Cei care sufera un AVC trebuie sa ajunga in primele 6 ore intr-o unitate spitaliceasca specializata in care sa poata fi tratati astfel incat sa li se salveze viata si sa ramana cu cat mai putine sechele. Profesorul Yves Samson, seful unitatii de urgente cerebrovasculare de la Spitalul Pitie-Salpetriere Paris, unul dintre cele mai moderne centre de acest gen din lume, prezinta in cotidianul Le Figaro sase informatii esentiale despre accidentul vascular cerebral.

1. Ce presupune accidentul vascular cerebral?

AVC este provocat de o disfunctie grava a circulatiei sangvine la nivelul creierului. Mai exact, creierul este privat de sange si implicit de oxigen, in mod brusc, fie prin blocarea unui vas de sange (AVC ischemic - 80% din cazuri), fie prin ruperea unui vas de sange (AVC hemoragic). Dupa un accident vascular cerebral, pacientii pot ramane cu sechele precum paraliziile si deficitul motor, tulburarile de vorbire si de intelegere, tulburari de vedere sau de auz, tulburari de echilibru.

2. Accidentul vascular cerebral, cauza importanta de mortalitate si invaliditate

Cu toate ca in ultimul timp incidenta accidentului vascular cerebral inregistreaza o tendinta in scadere, inclusiv in Romania, el ramane a doua cauza de mortalitate si invaliditate. Inaintea varstei de 70 de ani, barbatii sunt cei mai afectati, in timp ce dupa 80% majoritatea victimelor sunt femei. In ultimii ani, varsta medie la care apare accidentul vascular cerebral a ajuns la 71 de ani pentru barbati si 75 de ani pentru femei. Insa 10% dintre pacienti sufera un AVC inaintea varstei de 50 de ani.

3. Cum se manifesta un AVC?

Acronimul FAST - care inseamna rapid in engleza - este utilizat de specialisti pentru a descrie simptomele unui AVC. F (face) - fata prezinta asimetrie: coltul gurii lasat, ochi aproape inchis. A (arm) - bratul de pe aceeasi parte prezinta slabiciune musculara. S (speech) - vorbirea este afectata. T (time) - timpul este extrem de important, iar pacientul trebuie sa ajunga cat mai rapid la spital.

4. Ce trebuie facut imediat?

Dupa chemarea ambulantei, primul lucru care trebuie facut este stabilirea orei la care au inceput simptomele. Aceasta nu este obligatoriu ora la care a fost descoperita victima. Apoi trebuie notate simptomele si evolutia lor. Minutele care trec sunt esentiale”, subliniaza prof. Samson.

5. Ce se intampla la spital?

Prima investigatie importanta este examenul de imagistica medicala: tomografie computerizata (CT) sau rezonanta magnetica (RMN). Astfel se poate stabili daca este vorba despre un AVC ischemic (un cheag la nivelul creierului) sau un AVC hemoragic (hematom). Acest lucru este decisiv pentru administrarea tratamentului potrivit in timp util.
- Pentru AVC ischemic exista doua optiuni. Daca o artera este blocata, iar pacientul ajunge la spital suficient de devreme, se introduce o sonda si se retrage cheagul: este vorba despre trombectomie, care imbunatateste considerabil prognosticul pacientului, explica medicul Yves Samson.
O alta tehnica este tromboliza intravenoasa, care consta in introducerea unui cateter in vasul afectat si dizolvarea cheagului. Aceste metode pot fi aplicate doar daca pacientul ajunge la spital in primele 4-6 ore de la declansarea AVC.

6. Care sunt principalele mijloace de preventie?

Controlul factorilor de risc, respectiv tratarea corecta a hipertensiunii arteriale, reducerea colesterolului si a glicemiei, mentinerea unei greutati corporale normale, renuntarea la fumat, reprezinta cea mai importanta masura pentru evitarea unui accident vascular cerebral.

(Sursa: stiripesurse.ro)