ehealthromania.com: Cat este glicemia normala?
Care sunt valorile pentru glicemia normala la adulti, pentru cei sanatosi sau diabetici. Cum variaza functie de activitate si masa si cum se masoara corect. Glicemia normala difera de la om la om, dar valoarea aceasta e atat de importanta ca exista deja paliere si valori furnizate de reputate organizatii medicale in functie de boala de care sufera o persoana sau alta, varsta sau alte caracteristici personale. Nivelul glicemiei difera in functie de foarte multi parametri: masurata dimineata, pe nemancate, glicemia normala este, la o persoana sanatoasa, cuprinsa intre 70 si 100 mg/dl. In acest articol veti afla care este nivelul normal al glicemiei si cat de mult poate varia aceasta pe durata unei singure zile. Glicemia reprezinta nivelul zaharului din sange. La o persoana sanatoasa, care nu sufera de diabet, glicemia normala este de 70-100 mg/dl (miligrame pe decilitru), masurata dimineata, pe stomacul gol. In mod normal, dupa o masa, glicemia creste pana la cel mult 140 mg/dl, iar dupa aproximativ 2 ore va scadea din nou sub 100. Nivelul glicemiei poate fi masurat cu un glucometru digital. Iti masoara glicemia in 5 secunde O valoare a glicemiei care nu scade sub 125 mg/dl este considerata hiperglicemie, adica diabet. In schimb, o valoare care ajunge sub 70 mg/dl inseamna hipoglicemie, care se manifesta prin senzatie de slabiciune, foame brusca, ameteli, tremuraturi sau chiar lesin. La diabetici, stabilirea glicemiei este un proces mult mai dificil. Monitorizarea corecta si constanta a nivelului zaharului din sange este esentiala in cazul persoanelor care sufera de diabet. In cazul unei cresteri foarte mari a glicemiei, daca nu se intervine rapid cu medicamente, bolnavul poate suferi complicatii grave.

Cat este glicemia normala pentru bolnavii de diabet

Pentru diabetici, este foarte important de stiut cat de mult difera nivelul glicemiei inainte si dupa masa. Astfel, daca initial glicemia era de 150 mg/dl, iar dupa masa creste la 200 mg/dl, atunci evolutia poate fi considerata normala. Totusi, medicii recomanda mentinerea glicemiei sub 180 mg/dl chiar si dupa masa. Exista persoane cu diabet care, desi au un nivel foarte crescut al zaharului in sange, nu dezvolta complicatiile specifice bolii si nu se resimt. De asemenea, exista bolnavi care, desi au o glicemie doar cu putin mai mare decat cea considerata normala, se simt foarte rau, fac complicatii si au nevoie de un tratament destul de agresiv. Acest infografic realizat de publicatia Webmd.com arata evolutia glicemiei in cazul unui adult care sufera de diabet. Inainte de masa, glicemia este cuprinsa intre 70 si 130 mg/dl, iar la 1-2 dupa masa ar trebui sa fie sub 180. De asemenea, in cazul in care face tratament cu insulina, inainte de a face sport, nivelul glicemiei trebuie sa fie cel putin 100 mg/dl. Inainte de culcare, glicemia normala a unui diabetic ajunge la 100-140 mg/dl. Pentru ca glicemia variaza foarte mult in cazul unui diabetic, este esential ca fiecare bolnav sa-si monitorizeze de mai multe ori pe zi nivelul zaharului din sange, cu ajutorul unui glucometru. Din fericire, acum exista si GlucoTrack â€" un dispozitiv pentru masurarea glicemiei fara intepatura iar un glucometru fara intepatura pentru adulti si copii, FreeStyle Libre este folosit si de pacientii din Romania. Chiar si Google a testat de curand un glucometru fara intepatura cu o constructie revolutionara. La fel, s-a lansat o bratara pentru diabetici, care masoara glicemia fara intepatura. Trebuie sa tii cont ca fiecare masa consumata influenteaza nivelul glicemiei. Astfel, daca seara ai consumat foarte multi carbohidrati, este posibil ca dimineata sa ai glicemia mai mare decat de obicei. De aceea, pe langa tratamentul cu medicamente, nivelul normal al glicemiei poate fi mentinut prin regim si printr-un stil de viata sanatos. Glicemia poate fi masurata continuu cu un Senzor de glicemie Dexcom G4. Ai aici cat costa si cum se foloseste. Poti folosi si un Senzor Dexcom G5.

Ce sa faci ca sa-ti mentii glicemia normala

Recomandarile medicilor includ, pe langa tratamentul medicamentos, adoptarea unui stil de viata cat mai sanatos. Sfaturile de mai jos sunt adresate in special diabeticilor, dar le poti urma si daca nu ai probleme de sanatate, dar vrei sa adopti o dieta echilibrata. Miscarea este foarte buna, pentru ca stimuleaza asimilarea glucidelor consumate in timpul mesei. Nu trebuie sa faci neaparat sport de performanta. Chiar si cateva minute de gimnastica, efectuate zilnic, pot face minuni pentru sanatatea ta si implicit pentru mentinerea unui nivel optim al zaharului din sange. Mersul pe jos si urcatul scarilor sunt alte activitati care pot fi facute zilnic si care, in timp, iti vor tonifia muscultura, asigurand totodata un nivel normal al glicemiei. Deseori, diabeticii au momente de scadere brusca a glicemiei, cand li se face foarte foame. Daca treci si tu prin asemenea momente, trebuie sa stii ca nu e nevoie sa mananci alimente foarte satioase intre mese. Poti alege o gustare formata din fructe sau legume proaspete, care iti confera energie si asigura o doza buna de fibre, esentiale in dieta zilnica. Prin urmare, cand ti se face foame, nu te opri la cofetarie, ci cumpara un mar sau doi-trei morcovi, pe care ii poti manca cruzi. In loc de apa, te poti hidrata cu multe ceaiuri fara zahar sau cu sucuri naturale din fructe. Si ele vor da impresia de satietate, astfel ca nu vei mai simti asa de intens senzatia de foame. Mesele la ore fixe, esentiale pentru glicemia normala Daca suferi de diabet, o regula esentiala este sa mananci la ore fixe, adica sa nu sari niciodata peste vreo masa. Doar in acest fel iti poti mentine glicemia normala. Iata cateva alimente sanatoase si hranitoare, pe care medicii le recomanda la masa de pranz: orez cu legume sau carne de pui cu salata si cartofi fierti. Pentru ca dulciurile trebuie evitate daca suferi de diabet, poti manca fara probleme fructe, iar daca vrei sa savurezi o cafea sau un ceai cu prietenii, nu ai restrictii, cu conditia sa le bei fara zahar. Aceste bauturi te vor energiza si revigora, oferindu-ti totodata senzatia de satietate. Cina trebuie sa fie bogata in proteine, deci ar trebui sa contina o portie de carne si legume. Proteinele stimuleaza arderea grasimilor si scad glicemia. In schimb, trebuie sa eviti pastele, painea sau alte surse de carbohidrati. Te poti delecta insa cu un pahar de vin sau cu o bere.

Glicemia normala te fereste de complicatii

Daca nivelul zaharului din sange nu poate fi mentinut in limitele normale, pot sa apara multe complicatii. Bolnavii de diabet isi monitorizeaza mereu nivelul glicemiei, tocmai pentru a evita aceste probleme deosebit de grave. Complicatiile pe care le poate produce diabetul pot pune in pericol viata bolnavului. Bolile cardiovasculare sunt principala complicatie pe care o provoaca diabetul netratat sau tratat ineficient. Diabetul duce la ingrosarea vaselor de sange, deci la ateroscleroza, afectiune care la randul ei este o bomba cu ceas, crescand foarte mult riscul de atac de cord, angina sau atac cerebral. Distrugerea nervilor si a vaselor capilare este o alta complicatie frecvent intalnita la diabetici. Vasele capilare sunt rupte, astfel incat nervii pe care le hraneau vor avea de suferit. Acest lucru va duce la dureri si senzatie de arsura, iar apoi la amorteala, care afecteaza de obicei picioarele. Problemele incep de la degete si urca treptat in sus. Fara tratament, in final, pacientul nu isi va mai simti deloc piciorul afectat. Distrugerea nervilor care au legatura cu digestia poate duce la constipatie, voma, diaree, iar in cazul barbatilor la disfunctie erectila. Si rinichii pot fi grav afectati de distrugerea vaselor de sange care ii hranesc. Astfel, se poate ajunge la insuficienta renala, care nu se poate rezolva decat prin dializa sau transplant renal. Distrugerea nervilor de la picioare si proasta circulatie a sangelui pot duce la alte complicatii. Ranile aparute se pot transforma imediat in infectii, care se vor vindeca foarte greu si deseori necesita amputarea degetelor afectate sau chiar a intregului picior, spun specialistii de la Clinica Mayo. Diabetul creste si riscul de complicatii la nivelul ochiului. Daca nu este tratat corespunzator, poate provoca glaucom, cataracta sau retinopatie diabetica, afectiune care in final duce la orbire, prin distrugerea vaselor de sange de la nivelul retinei.

Rolul pancreasului pentru glicemia normala

Glucoza din sange este carburantul care ne ajuta sa acoperim toate resursele organismului. Pancreasul produce insulina si, in urma proceselor metabolice, scade cantitatea de glucoza din sange. Este firesc astfel, dupa fiecare masa, prin aportul alimentelor, ca glicemia sa creasca, iar un pancreas sanatos reactioneaza prin cresterea secretiei de insulina si va readuce glucoza in limite normale. Diabetul zaharat apare atunci cand in organism nu se produce suficienta insulina (pancreasul avand o deficienta in acest caz) sau chiar organismul este cel care nu poate folosi la capacitate maxima insulina. Site-ul Endocrineweb.com prezinta intr-un infografic interesant modul in care functioneaza pancreasul pentru a produce insulina. In prima parte poti vedea productia de insulina in cazul unui om sanatos, iar mai jos anomaliile care apar in procesul de metabolizare a insulinei, la pacientii diagnosticati cu diabet de tip I si de tip II. In primul caz, al diabetului de tip I, insulina nu poate fi produsa de pancreas, din cauza distrugerii celulelor beta. In cazul diabetului de tip II, poti vedea o productie insuficienta de insulina, care duce la o rezistenta a organismului la insulina. In ambele tipuri de diabet insa, este evident ca glucoza din sange nu poate fi transformata in energie, prin urmare pancreasul nu-si poate indeplini rolul sau, fiind necesara interventia cu medicamente sau injectiile cu insulina. Acest hormon, care in mod normal este pordus de pancreas in cantitate suficienta, permite celulelor din corp sa absoarba glucoza si sa o transforme in energie, scazand in acelasi timp nivelul de glucoza din sange.

Simptome care pot indica prezenta diabetului

- Somnolenta crescuta dupa fiecare masa - daca intampini frecvent aceasta senzatie, este un semnal ca toti carbohidratii transformati in glucoza ajung in fluxul sangvin, fortand astfel pancreasul sa produca insulina. Evita sa mananci alimente bogate in carbohidrati si introdu in alimentatie cereale integrale, fructe si legume care au nevoie de mai mult timp pentru a fi digerate (ceapa, usturoi, praz, fasole, broccoli, varza, conopida).
- Crestere in greutate - persoanele supraponderale se afla deja in faza de prediabet. Este necesara schimbarea stilului de viata si a alimentatiei. Studiile arata ca reducerea procentului de grasime corporala cu 3-5% scade sansele de a face diabet.
- Tensiunea crescuta- valorile crescute ale tensiunii (hipertensiunea) sunt cauza mai multor afectiuni, printre care si prediabetul. Reducerea consumului de sare, o dieta echilibrata din care sa nu lipseasca proteinele vegetale si legumele, grasimile bune, dar si miscarea sunt solutii pentru reducerea hipertensiunii.
- Diabetul se manifesta, de asemenea, prin urinare frecventa, sete puternica si foame intensa.
Prin urmare, daca ai aceste simptome un timp mai indelungat, trebuie sa mergi la medic, pentru analize care sa arate nivelul glicemiei din sange. In cazul diabetului de tip I, semnele apar destul de repede, in timp de cateva luni de la declansarea bolii, dar in cazul diabetului de tip II simptomele apar mult mai tarziu si sunt mai discrete. Exista si alte simptome, mai greu de observat, pentru ca nu sunt specifice doar diabetului: durere de cap, oboseala, mancarimi ale pielii, rani care se vindeca mai greu, tulburari de vedere. Conform statisticilor, in 2014, in Romania erau luati in evidenta sub tratament medicamentos oral 673.099 persoane cu diabet, iar 202.271 persoane erau tratate cu insulina (dintre care 3.014 sunt copii).

Surse: ehealthromania.com,.cdt-babes.ro, fadr.ro, naturalhealth365.com