- continuare -Agentii KGB raman doar o ipoteza de lucru neconfirmata cu dovezi concludente(II)
Istoricul Constantin Corneanu a declarat pentru Jurnalistii.ro ca nu contesta existenta unor agenti straini in Romania cu anumite planuri de actiune, insa implicarea acestora in izbucnirea revoltei populare de la Timisoara reprezinta o negare a unui adevar istoric, a faptului ca:oamenii s-au revoltat la gandul ca Ceausescu refuza sa se predea in fata Istoriei. De asemenea, Corneanu a mai spus ca implicarea Ungariei in sprijinirea disidentei active din randul minoritatii maghiare din Romania anului 1989 a facut parte din planul Budapestei de a starni un conflict cu Nicolae Ceausescu, pentru ca prin interventia URSS si a Occidentului ar fi putut sa anuleze Tratatul de la Trianon (n.a. 4 iunie 1920), in contextul noii arhitecturi a relatiilor internationale din anul 1989.
Jurnalistii.ro: Exista dovezi clare ale implicatiilor externe in declansarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989?
Constantin Corneanu: In contextul in care regimul Ceausescu refuza sa se reformeze, chiar si in sensul ideilor de perestroika si glasnosti, iar DSS-ul (n.r. Departamentul Securitatii Statului) impiedica, prin orice mijloace, constituirea unei aripi reformatoare in sanul PCR si, totodata, al unei autentice opozitii politice in societatea romaneasca, putem intelege de ce cancelariile din Occident si ale lor servicii de intelligence pactizau cu Ungaria reformatoare si, in acelasi timp, revizionista. Dintr-o astfel de perspectiva, putem intelege faptul ca presedintele Francois Mitterrand si cancelarul Helmut Kohl au decis, la intalnirea din 7 noiembrie 1989, sa se intensifice aplicarea masurilor elaborate in cadrul NATO pentru stimularea evolutiilor din Europa de Est, indeosebi prin constituirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste. In Nota-informativa din 13 noiembrie 1989 inaintata de catre DSS/CIE ( n.r. Centrul de Informatii Externe) conducerii statului roman, se mentiona faptul ca Administratia SUA a comunicat aliatilor din NATO ca avand in vedere ca evenimentele din Europa de Est se desfasoara cu rapiditate este necesara o coordonare si mai stransa intre statele membre ale Aliantei Nord-Atlantice pentru controlarea situatiei si accelerarea cursului favorabil intereselor Occidentului astfel incat trebuie sa se asigure o redistribuire a rolurilor statelor occidentale si o mai mare implicare a lor in actiunile de influentare a evolutiilor din diferite tari socialiste. Astfel, putem intelege comportamentul unor diplomati occidentali, precum si a unor ambasade din Bucuresti, de incurajare a unei disidente active fata de regimul politic al lui Nicolae Ceausescu, precum si monitorizarea evolutiilor politico-diplomatice, economice, sociale si militare ale Romaniei socialiste. Un astfel de comportament nu presupune, in mod invariabil, in contextul respingerii oricari idei sau sugestii de reformare a socialismului romanesc, participarea la o conspiratie internationala indreptata impotriva intere¬elor poporului roman, reprezentat de secretarul general al PCR si camarila sa politica. Impiedicarea coagularii oricarei forme de opozitie politica la adresa regimului Ceausescu, chiar si a unui complot dupa tipicurile lui, de catre ofiterii comunitatii de ,intelligence a Romaniei socialiste, reprezinta un grav esec al acestor ofiteri in slujirea unui interes national, al poporului roman, intr-o perspectiva istorica, chiar si cu pretul abandonarii unui socialism viciat si vicios. O suma intreaga de informatii provenite din cercetarea radio-electronica si goniometrare, precum si o serie de marturii ale participantilor la evenimente, contureaza imaginea unor intense pregatiri pentru o interventie militara sovietica in Romania socialista in perioada 17 - 22 decembrie 1989. Toate acele miscari de trupe ungare, bulgare si sovietice s-au constituit in factori meniti a pune presiune asupra regimului Ceausescu care trebuia incuraja sa accepte implementarea unor reforme interne, a modelului de perestroika si glasnosti, si, totodata, pentru sustinerea unei atitudini de ostilitate, de revolta, impotriva regimului comunist de la Bucuresti. Totodata, era transmis un semnal Armatei Romane, considerata ca fiind nationalista si fidela lui Nicolae Ceausescu, precum si organelor Ministerului de Interne (Militie si Securitate), privind reevaluarea ratiunii pentru care structurile de forta ale statului roman se puteau implica in sustinerea si consolidarea regimului Ceausescu. Referindu-se la noianul de informatii politico-militare care prevesteau o lovitura in forta asupra integritatii teritoriale a Romaniei socialiste, combinata cu o revolta interna a populatiei nemultumite de regimul Ceausescu, viceamiralul (r) Stefan Dinu, seful DIA, va marturisi ca aparatul de propaganda al regimului Ceausescu va lansa, cu precadere in cursul anului 1989, o puternica campanie propagandistica cu privire la pericolul militar de la granitele de nord-vest si nord-est ale Romaniei, urmarind reeditarea spiritului de solidaritate a populatiei in jurul lui Ceausescu, din august 1968. Pe teritoriul national al Romaniei au existat o serie de cetateni straini, cu precadere sovietici, investiti, de catre istoriografia si memorialistica fostei Securitati, cu calitatea de membri ai trupelor speciale sovietice (Spetsnaz/GRU) si al caror numar continua sa fie subiect de disputa istoriografica. Memorialistica fostilor ofiteri din DSS considera ca acestia s-au implicat, mai mult presupus decat dovedit, in izbucnirea si desfasurarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989, nefiind luat in considerare, totusi, imensul potential exploziv al unei societati care dorea, cu orice pret, inlaturarea lui Nicolae Ceausescu de la putere si reformarea sistemului socialist din Romania acelor timpuri. Cand s-a strigat Jos Ceausescu! la Timisoara, pentru prima oara, precum si la Arad, Lugoj, Cugir etc. strigatul era inspirat de dorinta de schimbare a celor din strada si mai putin de agentii secreti ai Occidentului sau ai tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia aflati in misiune in Romania socialista. Nu contest existenta acestor agenti straini in Romania, precum si faptul ca aveau anumite planuri de actiune, insa a pune in seama lor izbucnirea revoltei populare de la Timisoara reprezinta o negare a unui adevar istoric: oamenii s-au revoltat la gandul ca regimul Ceausescu refuza sa se predea in fata ISTORIEI si a adevarurilor sale. Implicarea Ungariei intr-un efort sustinut menit a sprijini disidenta activa a minoritatii maghiare din Romania socialista impotriva regimului Ceausescu, si nu numai, precum si incurajarea gesturilor si atitudinilor care negau existenta statului national unitar roman, trebuie inteleasa ca facand parte din planul Budapestei de a starni, cu orice pret, un conflict cu Romania lui Nicolae Ceausescu astfel incat sa fie nevoie de interventia Occidentului si a URSS, din postura de arbitri, care sa ajute la anularea Tratatului de la Trianon (din 4 iunie 1920) in contextul redesenarii arhitecturii relatiilor internationale in anul 1989. Referindu-se la situatia existenta la frontierele Romaniei in decembrie 1989, comandorul (r) ing. Ioan Stoleru, fost comandant al Centrului Radioelectronic si Observare din cadrul Comandamentului Marinei Militare in decembrie 1989, parte a sistemului de cercetare si goniometrare al DIA, va declara ca activitatea din retelele si directiile radio cercetare, circular in jurul Romaniei, nu a suferit o intensificare deosebita si nu s-au constatat dislocari semnificative de forte sau mijloace. Dintr-o astfel de perspectiva putem intelege marturia lui Ghennadi Ianaev, vicepresedinte al URSS, privind monitorizarea evolutiei evenimentelor din Romania sfarsitului de decembrie 1989, de catre Washington si Moscova, in conditiile in care nationalistii unguri incitau la o interventie a celor doua blocuri militare in Romania lui Ceausescu. Miza: protejarea identitatii minoritatii maghiare, grav afectata de socialismul lui Ceau¬escu, insa cu nadejdea ca vor putea fi repuse in discutie frontierele din Europa, in speta cea romano-maghiara. In cursul zilei de 18 decembrie 1989, seful Marelui Stat-Major roman, generalul-maior Stefan Gusa, va fi informat despre faptul ca spre Romania se indreapta doua tinte aeriene, din partea de nord-vest catre sud-est, care au virat stanga la apropierea de frontiera aeriana a Romaniei si au mers paralel cu aceasta. Erau gesturi menite sa sugereze ceva aflat in pregatire, preludiul unui atac sau manevre politico-militare capabile sa intimideze si sa tina ocupata o forta armata care se afla la acea ora angrenata in lupta cu propriul popor? Misterul va mai persista multa vreme. Pe 24 decembrie 1989, Gyula Horn, ministrul de Externe al Ungariei, se va opune cererii facute de catre Forumul Democrat Ungar de a intra in legatura cu CFSN in vedere trimiterii in Romania a unor unitati internationale antiteroriste. Avand in vedere cele enumerate mai sus, putem intelege mai bine afirmatiile lui Mihail S. Gorbaciov, din interviul acordat jurnalistei Felicia Melescanu, privind faptul ca, Romania a fost in pericol sa se divizeze in cursul evenimentelor din decembrie 1989, precum si opiniile lui Ghennadi Ianaev referitoare la faptul ca Ion Iliescu a facut pentru romani ceea ce altul nu putea sa faca in imprejurarile respective. Revolta populara a timisorenilor a fost o realitate a Revolutiei Romane din Decembrie 1989, in timp ce agentii KGB&GRU, si nu numai, raman doar o ipoteza de lucru neconfirmata, deocamdata, in pofida faptului ca au fost inregistrati numerosi turisti din fosta URSS pe teritoriul Romaniei.
Jurnalistii.ro: Astazi la 28 ani de la Revolutie avem o multitudine de lucrari si memorii pe aceasta tema? A fost Revolutie sau lovitura de stat?
Constantin Corneanu: A fost o revolta populara generata de grava deteriorare a conditiilor de viata si de munca, a imposibilitatii regimului Ceausescu de-a se schimba, o revolta radicalizata pe masura ce represiunea autoritatilor statului a devenit tot mai evidenta si dura si s-a transformat intr-o Revolutie in clipa in care au inceput sa apara primele revendicari cu caracter politic, radicale. Politologul Ekkart Zimmermann stabileste patru momente de cotitura pe parcursul unei Revolutii, in care se pot lua hotarari decisive: 1) pierderea legitimitatii regimului; 2) decaderea elitelor; 3) mobilizarea maselor si 4) puterea si loialitatea fortelor de ordine. Cercetatoarea Anneli Ute Gabanyi este de parere ca din perspectiva criteriilor stabilite de Ekkart Zimmermann, Revolutia Romana din Decembrie 1989 a fost o adevarata Revolutie, poate singura revolutie autentica din Europa Centrala si de Est in 1989. Privind cele petrecute in Romania in perioada 16 - 22 decembrie 1989, din aceste perspective de interpretare politologica, putem spune ca acestea sunt elementele de inceput ale unei Revolutii, a unui proces revolutionar care va schimba din temelii intreaga societate romaneasca. Ocuparea Balconului Operei din Timisoara, pe 20 decembrie 1989, de catre multimea de demonstranti, revolta populatiei Aradului, precum si constituirea Frontului De¬mocrat Roman (FDR) la Timisoara, mai apoi si la Arad, precum si lansarea Proclamatiei FDR, reprezinta triumful de inceput al unui proces revolutionar ce avea sa fie continuat prin revoltele de la Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Targu-Mures, Bucuresti etc. din zilele de 21 - 22 decembrie 1989. Totodata, continutul articolului 1 (Abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamant) din programul politic propus de catre Consiliul Frontului Salvarii Nationale, in seara de 22 decembrie 1989, semnifica vointa politica a celor care si-au asumat conducerea statului roman, in acele momente, de a initia un proces revolutionar menit sa transforme radical societatea romaneasca si vietile romanilor. Decretul-Lege nr. 8 al CFSN, din 31 decembrie 1989, privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti din Romania reprezinta o dovada certa a faptului ca Romania incepea sa inainteze pe drumul spre construirea unei societati democratice. Un proces revolutionar continuat in anul 1990 prin demantelarea structurilor economice ale statului socialist, a institutiilor sale represive si nu numai. Teza Marii Revolutii Sovietice din Decembrie lansata in mass-media, si repetata insistent pe toate canalele de comunicare publica, reprezinta o contestare vehementa a unor realitati, respectiv a revoltei romanilor impotriva regimului Ceausescu. Biografiile politice si profesionale ale unora din cei care au aparut la Televiziunea Romana, in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, si in cladirea fostului CC al PCR, alimenteaza teza unei lovituri de stat, mai mult sau mai putin clasice, cu sprijin extern, in special sovietic. Preluarea puterii in statul roman de catre nucleul care va constitui Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN), in noaptea de 22 decembrie 1989, bazandu-se pe Armata romana, reprezinta, in opinia unor analisti si investigatori ai lui decembrie 1989, inceputul contrarevolutiei. O contrarevolutie reprezinta incercarea de recucerire a puterii in stat de catre cei care au pierdut-o, insa membrii CFSN nu o avusesera niciodata in mod absolut. Lupta pentru putere, metodele si mijloacele reprezinta o alta etapa din istoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Mentionam faptul ca in procesul-verbal al sedintei Biroului Politic al CC al PCUS, din 5 aprilie 1990, intitulat Cu privire la linia PCUS si masurile in sprijinul partidelor comuniste si muncitoresti din tarile est-europene, se consemneaza ingrijorarea conducerii PCUS privind disparitia partidelor comuniste din spatiul politic al Europei Centrale si de Sud-Est. Liderii de la Kremlin considerau ca aparitia pe arena politica din tarile est-europene a unor noi forte precum Solidaritatea in Polonia, Forumul Civic in Cehoslovacia, Frontul Salvarii Nationale in Romania, noile partide si miscari din Ungaria, RDG, Bulgaria ridica problema contactelor cu ele. Membrii Biroului Politic de la Moscova considerau ca este important sa nu se piarda timpul. CFSN reprezenta in opinia conducerii Uniunii Sovietice o forta politica noua care trebuia sa fie cunoscuta cat mai bine, precum si perspectivele sale politice. In acel sfarsit de decembrie 1989, nu numai Frontul Democratic Roman de la Timisoara, nascut in valtoarea Revolutiei, declarase afilierea la programul Consiliului Frontului Salvarii Nationale si integrarea FDR in cadrul CFSN, ci si un Grup de initiativa constituit din membri ai PCR. Acest Grup de initiativa constituit din membri ai PCR va da publicitatii un comunicat la Televiziune, pe 30 decembrie 1989, ora 19.32, in care specificau faptul ca adera la platforma-program a CFSN si a facut, totodata, apel la toti membrii PCR sa sprijine convocarea, in termenul cel mai scurt, a unui Con¬gres extraordinar al partidului, care sa hotarasca autodizolvarea PCR si sa predea in mainile poporului roman, prin CFSN, intregul patrimoniu al partidului. Congresul extraordinar al PCR nu a mai avut loc niciodata, iar PCR a disparut din istorie si din viata publica, ca structura politica, ca si cum nu ar fi existat niciodata. Lovitura de stat?! Va reamintesc faptul ca numeroase marturii ale fostilor lideri de partid si de stat, precum si ai DSS-ului, confirma faptul ca MApN, reprezentat de generalul-locotenent Victor A. Stanculescu, si Ion Iliescu pareau sa fie punctele de reper in haosul ce se instituia in Romania eliberata de sub tirania lui Nicolae Ceausescu. Ioan Totu, spre exemplu, va marturisi ca in ziua de 22 decembrie, la ora 14.00, avandu-l alaturi pe Stefan Andrei, a vorbit la telefon cu generalul Stanculescu caruia i-au oferit serviciile in slujba Revolutiei. Generalul Stanculescu le-a comunicat ca alaturi de el se afla Ion Iliescu si sa stea linistiti pentru ca vor fi informati, la timpul potrivit, cu ceea ce vor avea de facut. Telefonul dat de catre colonelul Gheorghe Ratiu, seful Directiei a I-a Informatii Interne a DSS, cu acceptul foarte probabil al sefului DSS, lui Ion Iliescu, in ziua de 22 decembrie 1989, dupa ora 13.30, si prezenta acestuia la MApN, la ora 16.00, alaturi de comanda Armatei, de comandantul Comandamentului Trupelor de Securitate, general-maior Grigorie D. Ghita, si de locotenent-colonelul Stan Gheorghe, adjunctul sefului Directiei a II-a Contrainformatii Economice, releva faptul ca DSS-ul a ales sa se subordoneze celor care pareau ca detin perspectiva preluarii controlului politic asupra statului roman. Marturisirile lui Victor A. Stanculescu, din noiembrie 2009, releva faptul ca la nivelul comenzii Armatei Romaniei socialiste nu exista o conceptie clara si unitara privind modul in care liderii institutiei militare trebuiau sa se comporte in acele imprejurari. Cu atat mai putin putem vorbi despre o lovitura de stat militara care a oferit puterea in statul roman lui Ion Iliescu si grupului sau. Armata ca institutie s-a pliat in spatele grupului care parea mai organizat decat masa de revolutionari si a dat semnalul ca sprijina noul curs al evenimentelor. In confuzia generala din acele momente, generalul Stanculescu a luat o decizie importanta: a asigurat noii puteri care se profila, in frunte cu Ion Iliescu, sprijinul Armatei, singura institutie care-si mentinuse structura organizatorica si care actiona in conformitate cu ordinele ministrului Apararii Nationale. Dialogul dintre Nicolae Militaru si Victor A. Stanculescu, din februarie 1990, prilejuit de predarea cheilor de la casa de fier din biroul Ministrului Apararii Nationale, releva faptul ca abia atunci Armata era pregatita si modelata de catre generalul Nicolae Militaru pentru o lovitura de stat, pentru a prelua puterea in noua democratie romaneasca. Avand in vedere aceasta atitudine a liderilor DSS-ului, fara a mai vorbi despre cea a comandantilor Armatei, pare mai mult decat de neinteles de ce se vorbeste, in memorialistica ofiterilor DSS si nu numai, despre o lovitura de stat, de inspiratie sovietica, data de catre Ion Iliescu si grupul de revolutionari venit din Televiziune la sediul MApN. In pofida numeroaselor marturii si argumente privind modul in care Ion Iliescu a sosit la Televiziune, adversarii sai politici si istoriografici insista pe ideea unei legaturi telefonice intre Ion Iliescu si Ambasada URSS la Bucuresti inainte de sosirea acestuia in Televiziune.
Jurnalistii.ro: Cine trebuie sa plateasca pentru mortii Revolutiei Romane? Ion Iliescu, Securitatea sau Armata?
Constantin Corneanu: Cei care au abuzat, in mod nepermis, de accesul la arme, care au deschis focul in mod constient, fara motivatie sau logica, si au provocat pagube materiale si umane irecuperabile. In clipa in care se va lamuri modul de actiune al Retelei interne 246 din subordinea Directiei de Informatii a Armatei, vom putea avea raspunsul la intrebarea dvs. si a tuturor romanilor. Daca se va dovedi ca membrii CFSN au cerut si au impus, in mod absurd si repetat, implicarea militarilor din MApN, Ministerul de Interne si fostul DSS in situatii imposibile din punct de vedere militar, atunci raspunderea va fi individuala. Totodata, cei care au condus organismul militar, in acele momente, ar trebui sa raspunda, macar moral, pentru modul in care au gestionat evolutia situatiei, precum si raporturile de putere cu membrii CFSN. In ceea ce priveste razboiul radio-electronic si uriasa diversiune in care a fost angrenata Armata Romana in decembrie 1989, merita sa retinem ceea ce colonelul Ion Panait, comandant al Batalionului de Bruiaj Electronic in decembrie 1989, cu gradul de capitan, sublinia, respectiv faptul ca unele din momentele de deruta si confuzie ar fi putut sa fie evitate, pe fondul surprinderii si superioritatii in spspectrul electromagnetic, daca problemele de cooperare intre categoriile de forte ale Armatei cat si in interiorul lor ar fi fost mai bine organizate.