Roche Romania a lansat recent, la Hotel Novotel din Bucuresti, platforma educationala www.canceruldesan.ro, primul website ce contine exclusiv informatii detaliate despre cancerul de san.
Noua platforma online se adreseaza atat pacientelor cat si tuturor celor care doresc sa afle mai multe cu privire la prevenirea, diagnosticarea si tratamentul cancerului de san, despre ce inseamna sa traiesti cu aceasta boala sau despre felul in care poate fi gestionata.
Cancerul de san este cea mai frecventa forma a acestei boli si reprezinta principala cauza de deces prin cancer la femeile europene, potrivit Societatii Europene de Oncologie Medicala.
In Romania, in fiecare ora este diagnosticat, in medie, un nou caz de cancer de san, ioar la fiecare trei ore o femeie moare din cauza cancerului de san.
In cadrul acestei platforme, cititiorii pot gasi peste 70 de articole despre cancerul de san, recomandate de Societatea Romana de Radioterapie si Oncologie Medicala, Romanian Breast Cancer Group precum si de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania. Articolele imbina cunostinte medicale complexe cu explicatii si abordari prietenoase, usor de inteles si apropiate de cititor.
In ultimii ani, s-au facut progrese enorme in ceea ce priveste managementul cancerului de san, iar acum majoritatea femeilor supravietuiesc acestui diagnostic, daca boala este descoperita in stadiu incipient. Educarea pacientelor si a publicului larg cu privire la aspecte de preventie este foarte importanta, insa aceasta ar trebui dublata de introducerea unui program national de screening pentru cancerul de san, a completat Dr. Dragos Median, Compartimentul Oncologie Ginecologica, Spitalul Clinic Filantropia Bucuresti.
De asemenea, pe acest site vizitatorii vor putea gasi si informatii inedite despre aceasta boala, mituri si adevaruri despre cancerul de san, precum si link-uri utile catre resurse educationale, grupuri de suport sau ghiduri pentru pacienti.