optimistul.com: Calarasiul prin ochii mei (2)
Anii au trecut cu bune, mentionand aici in ordine cronologica, construirea unui han si a mai multor pravalioare in centrul orasului, mutarea capitalei judetului Ialomita de la Urziceni la Calarasi la solicitarea generalului rus Pavel Kiselef, dar si cu rele, datorita deselor razboaie purtate impotriva turcilor, pentru apararea luncii Dunarii, dar si din cauza groaznicelor epidemii de ciuma si holera. Localitatea de pe malul Borcei continua sa se dezvolte oferind Calarasiului un aer de mic orasel odata cu trecerea anilor. Sunt sigur ca ai nostri calaraseni din vremuri de mult apuse erau harnici, destepti si inovatori, ma bag si eu in seama pentru a va mai descreti fruntile putin. Cititi mai departe, scuzati-ma! Totusi, deoarece orasul era pe mosia manastirii Coltea, el ar fi putut ramane inca la nivelul unui targ prafuit fara a se mai putea dezvolta, daca alor nostri calaraseni nu le-ar fi trecut prin minte sa ceara tot mai insistent la Ocarmuire ca orasul sa fie emancipat. Asa ca, anul acesta se sarbatoresc 164 de ani eliberarea (emanciparea) localitatii, acesta fiind poate unul dintre cele mai importante evenimente ale Calarasiului din complicata lui istorie. Sa spun sincer, am fost ajutat sa inteleg cam ce a vrut sa spuna istoria vizavi de eliberarea/emanciparea calarasenilor: aveai casa pe terenul proprietate al manastirii Coltea, voiai sa fii stapan pe terenul tau? Trebuia sa platesti! Dar mai trebuia si stapanul terenului sa fie de acord. In urma eforturilor depuse, la 24 iunie 1852 la Eforia Spitalului Coltea (Eforie inseamna administratie in termeni vechi) se depusese in intregime suma de 250.000 lei solicitati pentru eliberarea orasului.Banii reprezentau contravaloarea locurilor de casa ale locuitorilor, dar si a terenurilor necesare unei localitati (islaz, drumuri, piete, cladiri publice). In semn de recunostinta pentru domnul Barbu Stirbei, calarasenii i-au cerut acestuia, la inceputul lunii Iulie 1852, ca orasul eliberat sa poarte denumirea de Stirbei. Domnitorul a primit cu bucurie propunerea si a fixat sosirea sa in oras pentru a citi hrisovul domnesc. La 24 septembrie 1852, aducea cu el, in urbea impodobita sarbatoreste, inaltul hrisov domnesc ce stabilea eliberarea orasului de sub stapanirea Eforiei spitalului Coltea. Apreciind eforturile locuitorilor si, aratand importanta eliberarii, domnitorul consfinteste emanciparea orasului care de acum incolo va purta numele de Stirbei, denumire ce va fi inlocuita din nou, treptat, incepand cu anul 1881, fara a mai fi nevoie de vreo lege, cu aceea de Calarasi. Se intamplase, asa ca, localitatea de pe malul Borcei avea drumul deschis catre dezvoltarea de care avea atata nevoie. Prin urmare, dupa eliberare, orasul va urma calea dezvoltarii economice si modernizarii, tot atunci fiind intocmit si primul plan urbanistic al orasului. Pana la 1900 orasul a fost dotat cu cele trebuincioase, construindu-se printre altele Gimnaziul (Scoala de baieti), Palatul Comunal, (fosta Primarie din centru, astazi Muzeul Municipal administrat de un tip super implicat, Florin Radulescu numele lui), Cazarmile infanteriei, cavaleriei si pompierilor, Posta, si nu in ultimul rand ca simpatie, Palatul Administrativ, azi Prefectura Calarasi. Localizata la Stop (a fost singurul semafor din oras multa vreme) cladirea Scolii de baieti, ulterior liceul Barbu Stirbei, Scoala generala numarul 1, azi Gimnaziul Carol I, implineste in 2016 frumoasa varsta de 135 de ani, despre care as putea sa scriu zi lumina punand in pagina de aici amintiri pe care le am inca vii nu numai prin fotografii. Doar cladirea a fost cea in care mi-am petrecut opt ani alaturi de colegi si prieteni dragi. Si daca doriti sa stiti care amintire este aceea care inca ma mai bantuie, v-o spun chiar acum. Aceea in care proful de mate, cum il chema nu mai stiu (sic), ne pedepsea cum batea taranul fasolea pe care mi-o facea mama gustoasa, gustoasa. Eram si cuminti, de altfel. Cladirea nu s-a schimbat mai deloc, daca ma uit cu un ochi la ea si cu unul la o poza de prin 1900. V-o spun eu, elevul din a patra banca de la geam. Ba mai mult, isi duce mai departe menirea. Chiar am fost curios de curand si-am intrat in holurile scolii intr-un vortex al amintirilor tuturor celor care au trecut pe acolo, acolo unde niste voci mi-au spus chiar ca se simte inca in aer prezenta majestatii sale Regele Carol I si a Altetei Sale Regale Principele Ferdinand care au vizitat, asistand si la lectii, cladirea in 5 Octombrie 1890. Ce timpuri!

Sursa: optimistul.com