Cu prilejul implinirii unui secol si jumatate de la nasterea lui Grigore Antipa, Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa anunta lansarea unui logo aniversar, care va insoti pe parcursul anului 2017 toate activitatile patronate de institutie, in semn de omagiu adus fondatorului sau.
Logoul aniversar are in componenta doua elemente: primul dintre ele puncteaza la nivel grafic cifra 150, semnificand numarul de ani care au trecut de la nasterea lui Grigore Antipa, iar elementul stilizat sub forma ochelarilor simbolizeaza o viata intreaga pusa in slujba studiului si a descoperirilor stiintifice, precum si viziunea inovatoare a marelui savant care a fost mereu cu un pas in fata timpului sau.
Grigore Antipa a fost considerat un deschizator de drumuri in mai multe domenii ale stiinței, fiind primul oceanolog, ecolog si hidrobiolog roman, autorul conceptelor de biosociologie si bioeconomie, dar mai ales intemeietorul in forma actuala a Muzeului National de Istorie Naturala din Romania.
De numele lui Antipa este legata expunerea pentru prima oara in lume a dioramelor â€" vitrine tridimensionale inchise printr-un geam, in care speciile sunt prezentate pe categorii de habitate, in pozitii naturale si proiectate pe un fundal pictat care sugereaza peisajul in care traiesc.
Succesul de care s-a bucurat acest tip de prezentare care poarta semnatura lui Grigore Antipa a facut ca dioramele sa fie adoptate ca mod de expunere de catre toate Muzeele europene si chiar de catre cele din America.
Unul dintre obiectivele importante ale Muzeului este acela de a continua si astazi viziunea inovatoare a fondatorului sau. Pe aceasta linie se inscriu toate activitatile desfasurate in cadrul acestei institutii, deoarece Muzeul isi propune sa continue aceeasi traditie a excelentei si in zilele noastre, ramanand asa cum a sublinit Maiestatea Sa Regele Carol al II-lea una din institutiile de cultura ale Romaniei cu care ne putem fali si care a dus bunul renume al tarii noastre peste granite".