Miscarea de Rezistenta: Azi e ziua ta. Medicul Silvia Nica: Cu vioara si stetoscopul langa inima (Autoare: Magda Marincovici)
Medicul Sivia Nica este sefa Unitatii de Primiri Urgenta (UPU) a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB). Azi (n.r. 15 octombrie) este ziua domniei sale de nastere si ii dorim tot binele din lume. Am avut privilegiul de a-mi acorda o jumatate de ora din pretiosul sau timp. Si nu exagerez deloc. Timpul este esential la UPU, pentru ca aici incepe lucrarea medicului cu Dumnezeu pentru smulgerea vietii din umbra mortii. Dar dupa UPU, mai este o poveste: cu o vioara, cu Bach, cu o familie minunata. Este povestea de viata a doamnei doctor Silvia Nica.
- De la inceput ati vrut sa faceti medicina de urgenta?
- Cand am ales la rezidentiat medicina de urgenta, la noi, nu era inca o specialitate foarte bine conturata. Dar stiam ca este o zona cu multa actiune, ca mi se potriveste si ca este o provocare. Ceea ce s-a intamplat. Rezidentiatul l-am inceput in ianuarie 1996. Am avut o perioada in zona de anestezie si terapie intensiva si, in ianuarie 1999, am inceput medicina de urgenta, cand eram deja medic specialist in SUUB. In orice spital, UPU este o zona speciala. Dar mai ales intr-un spital de urgenta, asa cum este SUUB. In ultimii ani, UPU este din ce in ce mai aglomerata si nu atat din vina pacientilor, cat a celor care ii indruma sa mearga la UPU. Este una din explicatiile cresterii adresabilitatii catre UPU.
- Si sunt medici, asistente, dotari pentru a face fata asaltului?
- Noi, la UPU, stam bine. Pot sa spun ca suntem dotati la standarde internationale: avem aparatura si chiar in prezent ne mai sosesc aparate medicale printr-un program al Bancii Mondiale. Insa din punctul de vedere al personalului situatia devine pe zi ce trece critica. Scade numarul medicilor raportat la numarul pacientilor, dar si comparativ cu numarul medicilor de medicina de urgenta, care profesau in urma cu cativa ani. Pleaca in strainatate si rezidenti, si specialisti, si medici primari. Si situatia este aceeasi si in privinta asistentilor medicali. Cei care vin sunt tineri, dar cu tineretea nu pot compensa nevoia de experienta.
- Cu ce calitati trebuie sa fie inzestrat un medic pentru a face medicina de urgenta?
Nu oricine poate face medicina. Pentru medicina e nevoie de multe calitati, dar in primul rand de vocatie. Cu atat mai mult in specialitatea medicina de urgenta. Trebuie sa fii dinamic, sa-ti asumi decizii si gesturi in timp record, sa ai o foarte buna pregatire profesionala, o putere speciala fizica si psihica, deoarece aici este un flux continuu de cazuri deosebite, care te pot afecta psihologic si iti pot reduce rezistenta fizica. La UPU, se lucreaza contra cronometru si patologia este cat se poate de vasta: de la unghie incarnata pana la pacientul spanzurat, injunghiat, calcat de tramvai etc.
- La UPU viata e pe muchie de cutit. Ce cazuri v-au ramas in memorie?
- Cazuri memorabile; cu acestea ne intalnim zilnic. Poate asta ma fascineaza: fiecare zi, la UPU, este una speciala. Dimineata, la raportul de garda, pe care il respectam in fiecare zi lucratoare, aflu si eu despre cazuri care nu inceteaza sa ma uimeasca. Imi aduc aminte de un batran, de peste 80 de ani, de la care noi nu am reusit sa aflam unde locuieste. Ne-a fost adus de pe strada. Batranul era nevazator de vreo 15 ani. Avea cataracta la ambii ochi. Serviciile sociale reprezinta o mare problema pentru societate, dar si pentru noi, medicii de urgenta. Evident, nu l-am putut lasa pe bietul om in strada. Si l-am tinut in UPU, asa cum procedam de fiecare data si cu alti napastuiti. Batranul a stat la noi vreo doua luni, timp in care un medic oftalmolog cu suflet mare l-a operat de cataracta la ambii ochi. Imaginati-va, dupa 15 ani, acest batranel a vazut din nou soarele. Intre timp cu ajutorul asistentei sociale, batranelul nostru a fost dus inr-un azil. La UPU ne atrag atentia mai mult cazurile medicale deosebite, cu anumite particularitati. Recent, am avut o femeie tanara care a nascut prin cezariana la o clinica privata. Copilul a venit pe lume prematur si a ramas internat. Intr-o dimineata, in a noua zi dupa cezariana, mama s-a dus la spital sa-si viziteze copilul si acolo a facut un accident vascular cerebral. M-au sunat de la clinica privata pentru a-i ajuta. Le-am spus ca imediat sa o aduca cu ambulanta. Dar cum cezariana este o contraindicatie majora, pacienta nu putea primi tratamentul obisnuit. Ne-am mobilizat, am efectuat investigatiile, am stabilizat-o si, in cel mai scurt timp, lauza era in sala de angiografie, unde s-a procedat la desfundarea vasului. Totul s-a derulat extrem de rapid, in asa fel incat aceasta tanara sa nu ramana paralizata.
- De cand coordonati unitatea de primiri urgente de la SUUB?
- Din iunie 2014.
- V-a batut gandul sa profesati in strainatate?
- Nu mi-am dorit acest lucru si nu i-am inteles pe colegii mei care au facut acest pas, desi aici aveau un job, o casa, prieteni, adica o viata decenta. Mi se pare ca sacrificiile sunt mult mai mari pentru cei care aleg aceasta solutie. Pentru mine, altele sunt lucrurile importante. Aici, am familia: sotul, care este tot medic, cei doi baieti, de 12 si 15 ani.
- Cat timp reusiti sa stati cu copiii?
- Marturisesc ca, in ultimii doi ani, de cand coordonez UPU, stau din ce in ce mai putin cu ei. Chiar si acasa, mult timp sunt la telefon cu probleme de serviciu. Totusi, imi fac timp sa stau si cu ei, in special cu cel mic, cand isi face temele. Ii place sa facem lectiile impreuna si asta ma bucura.
- V-ati dori ca macar unul dintre ei sa faca medicina?
- Nu spun nici sa faca nici sa nu faca medicina. Pentru ca medicina inseamna vocatie. Nici in familia mea, nici in familia sotului nu au fost medici. Nu am de gand sa-i indrum spre medicina sau spre ceva anume. Cel mult le spun ce li se potriveste si ce nu. De exemplu, celui mare i-am spus de curand ca il vad pe scena. Mi se pare mai artist, mai boem. Si ce sa vedeti? Dupa ce a intrat la liceu, s-a dus pur si simplu sa dea probe pentru admiterea in echipa de teatru a liceului. A fost admis si sunt curioasa ce se va intampla in continuare. Ma bucur ca totul a venit din partea lui si pentru ca i se potriveste.
- Si am ajuns, doamna doctor, pe scena. Unde si dumneavoastra, si sotul dumneavoastra, in repetate randuri, interpretati la vioara partituri clasice, in Orchestre Mondiala a Medicilor. Cand si cum ati luat vioara langa inima?
- In clasa intai, tin minte ca a venit o doamna si ne-a intrebat daca dorim sa mergem la scoala de muzica. Si imi aduc aminte ca am exclus orice alt instrument. M-am dus acasa si le-am spus parintilor mei: eu vreau sa fac vioara. Ceea ce am facut. Zilele acestea am participat la un congres de medicina de urgenta la Baile Felix, unde am avut o prima experienta cu vioara electrica. In prima seara, la deschiderea congresului, am cantat cu o trupa rock de amatori, la vioara electrica.
- Si care e mai aproape de inima, vioara clasica sau cea electrica?
A fost o experienta vioara electrica. E total diferita de cea clasica. Dar cea clasica imi este mai aproape, mai ales din 1997, de cand sunt in Orchestra Mondiala a Medicilor.
- Va relaxeaza vioara, cand concertati?
- Intr-un fel ma relaxeaza. Dar si acolo, e nevoie de concentrare, de efort: mai ales in Orchestra Mondiala Medicilor, care anul acesta, in luna mai, a sustinut concerte la Cluj, Brasov si la Bucuresti. Am facut un efort deosebit: repetitiile cu orchestra, dar si cele individuale, acasa.
- Care sunt compozitorii apropiati sufletului dumneavoastra?
- Schubert, Bach, Rahmaninov. Dar cred ca Bach mi se potriveste cel mai mult.

Sursa: miscareaderezistenta.ro